Sportul de performanță

Introducere

Practicarea exercițiilor fizice a însoțit omenirea de-a lungul sale existențe. Structurată ca fenomen social distinct, cu o determinare calitativă proprie, această formă specifică de acțiune umană reprezintă o componentă necesară și permanentă a vieții sociale.

Fenomenul de practicare a exercițiilor fizice se manifestă prin trei forme fundamentale educația fizică, sportul de masă și sportul de performanță.

„Educatia fizică este baza activității pentru performanță.“

Capitolul 1 Relația educație fizica - sport de performanță

Formarea viitorilor sportivi de performanță începe încă de pe bancile școlii.

Școala este principala formă de realizare a educației fizice, unde copii practică diverse sporturi încă din clasele primare. Copilul trece de de la joc la sport, perfecționându-se, la sportul de performanță.

„Educația fizică este singura disciplină din programa școlară care urmărește pregătirea copiilor pentru un stil de viață sănătos și care se concentrează asupra dezvoltării în ansamblu a copiilor, din punct de vedere fizic și mental, și transmite valori sociale importante precum corectitudinea, autodisciplina, solidaritatea, spiritul de echipă, toleranța și sportivitatea; în societatea noastră multiculturală, sportul poate și ar trebui să facă parte din educația formală și informală, cercetările arătând că activitatea fizică regulată îmbunătățește starea psihică și fizică, având totodată efecte benefice asupra capacităților de învățare. “

Competițiile desfășurate între clase au rol în a pune în valoare deprinderile obținute în cadrul antrenamentului sportiv. Întrecerile sportive din cadrul școlii au ca țintă sporturile de echipă ca fotbalul, voleiul ,handbalul, etc, mai departe prin aceste jocuri se construiesc viitoarele echipe ale școlii, care vor participa în următoarele etape ale competițiilor. În acest mod, antrenorii echipelor de performanță de juniori își selecteză viitorii jucători. Selecționarea viitorului sportiv este urmarită în permanență în competiții de către selecționer, acesta concentrându-se pe talentul, eficiența în joc, comportamentul și modul de acționare în stituții critice.

„Mișcarea sportivă poate aduce o contribuție importantă în ceea ce privește chestiunile de interes public precum incluziunea socială. În acest context, sportivii profesioniști și sportivii amatori, precum și cluburile sportive reprezintă modele pentru societate, în special pentru tineri.“

Prin sportul de performanță copiii pot avea numeroase beneficii, precum: dezvoltarea și formarea unei atitudini pozitize asupra vieții. De asemenea, pot avea multe experiențe proprii din care pot învăța.

„Sportul oferă un mediu în care tinerii își pot perfecționa aceste abilități, îmbunătățindu-și astfel capacitatea de inserție profesională și productivitatea viitoare, într-un moment în care condițiile de pe piața forței de muncă sunt extrem de exigente, oportunitățile de angajare sunt puține, iar cele de dezvoltare a unor abilități la fața locului sunt limitate.“

Capitolul 2 Sportul de performanta- forma fundamentala de practicare a exercitiilor fizice

Sportul ocupă un loc foarte important în viața noastră, acesta fiind indispensabil.

„Sportul de performanță este un produs al epocii noastre.Apariția sa ca realitate socială contemporană nu poate fi concepută însă fără aportul tuturor domeniilor de practicare a exercițiilor fizice. El reprezintă o prelungire și o realizare la nivel superior ale exercițiilor fizice din sistemul educatiei fizice și sportului de masă. “

Prin sportul de performanță, sportivul aspiră și muncește intens să-și depașească nivelul de pregătire, dorind mai apoi să-și testeze aptitudinile dobândite în viitoarele competiții.

„Victoria se conturează și prinde viață prin competiție, dar ea este pregatită cu mult timp înainte.“ Victoria este rezultatul muncii din timpul antrenamentului. Un antrenament făcut cu seriozitate, determinarea, dorință și multă implicare din partea sportivului este factorul principal în obținerea victoriei. „De fiecare dată când apare o dorință, motivul stimulează și determină comportamentul pentru atingerea unui anumit scop. “ .

Sportivul este asemenea unui soldat care dorește cu orice preț să-și atingă obiectivul.

Drept urmare, sportul de performanță nu este doar pregătire, doar recreație, este, de fapt, durere fizică și psihică. „Nu este nici fenomen artistic și nici act moral pur, ci este viața trăită.“

Capitolul 3 Rolul antrenorului în formarea sportivului de performanță

Definiție:„Profesorul-antrenor reprezintă un factor esențial care condiționează performanța sportivă dacă are o temeinică pregătire și manifestare altitudinii profesionale printre care are: capacitatea energizantă în stare să stimuleze, activeze și să mobilizeze echipa, aptitudini de educator, aptitudini de psiholog, abilități intelectuale, aptitudini de organizator și conducător, să cunoască și să participle la elaborarea celor mai noi cunoștințe științifice ale domeniului, capacitatea de intuiție, capacitatea de creație, capacitatea dedecizie rapidă. “

A.Pregatirea fizică: Antrenorul reprezintă cel mai important factor în pregătirea sportivului. Acesta neavând pregătirea necesară poate oferi antrenamente care în loc să crească pregătirea sportivului, o poate diminua considerabil. De aceea, rezultatul unei pregătiri deficitare este înfrângerea, pierderea unui meci sau poate chiar accidentarea sportivului.

Acesta are de efectuat planul antrenamentului și să gasească un echilibru între antrenamentul fizic (de creștere a rezistenței sau a masei musculare) și antrenamnetul tehnico-tactic. Astfel, punându-se accent prea mult doar pe un tip de antrenament, sportivii nu vor fi suficient pregătiți pentru competițiile viitoare.

Antrenamentul propriu-zis nu are nicio realizare dacă sportivul nu este implicat 100%.

„Rezultatele muncii antrenorului, ale pregătirii minuțioase ale sportivului sunt valori ce privesc personalitatea acestuia ca ființă umană.“

B.În pregătirea psihică: Antrenorul are rolul de a pregăti psihic și moral sportivul pentru a face față oricărei situații în timpul competiției. De asemenea, acesta trebuie să învețe sportivul să se autoîncurajeze, să păstreze pe tot parcursul competiției o gândire pozitivă și să se concentreze asupra obiectivului stabilit.

Spre exemplu, antrenorul, abordând o metodă total greșită de încurajare (jignind, ridiculizând sportivul deoarece a comis o greșeală), poate face ca acesta să-și piardă complet intersul față de obiectivele stabilite și, mai ales, încrederea în sine. Sau un alt exemplu, în țările nordice, sportivul este încurajat constant să încerce chiar dacă a greșit. Aceștia pun mult aceentul pe atitudinea de luptător.