Abordarea deciziilor în condiții de risc

Agenţii economici acţionează într-un mediu economic caracterizat printr-o continuă schimbare, informaţiile de care dispun asupra mediului fiind uneori insuficiente. Din acest motiv, comportamentul lor este influenţat de tot felul de perturbaţii ce apar şi care pun amprenta asupra fiecărei decizii, decizii care comporta un anumit grad de risc.

În sensul cel mai larg, investiţia reprezintă sacrificiul unei părţi din consumul prezent pentru un posibil şi incert consum viitor. Sacrificiul este facut întotdeauna în speranţa că acel consum viitor va fi mai mare decât cel sacrificat în prezent. Două atribute sunt în joc: timpul şi riscul. Sacrificiul are loc în prezent ţi este sigur. Recompensa vine mai tarziu, dacă va exista şi mărimea ei este incerta. În unele cazuri predomina timpul, alteori atributul dominant este riscul, iar alteori ambele aspecte sunt importante.

În literatura economică se face deosebirea între risc, acesta presupunând calcule fundamentate pe o experienţă trecută sau pe date suficiente pentru a putea calcula probabilitatea producerii unui anumit eveniment economic şi incertitudine, care apare mai degrabă ca o lipsă de informaţie într-un anumit domeniu, referitoare la consecinţele unei acţiuni. Rezultă că, luarea în considerare a riscului generează fundamentarea procesului investiţional cu asocierea probabilitaţilor care exprimă şansa realizării anumitor indicatori economici.

În abordarea incertitudinii şi riscului se au în vedere, de regulă, consecinţele anticipate ale uneia sau alteia din variantele de acţiune şi doar uneori cauzele care determină consecinţele acţiunilor. Incertitudinea are la bază numărul redus al cunoştinţelor certe sau chiar lipsa acestora referitoare la consecinţele unei acţiuni. Riscul presupune un calcul informaţional bazat pe o experienţă trecută extrem de vastă sau pe date informaţionale, putându-se face astfel estimări privind probabilitatea consecinţelor unor acţiuni sau a ivirii unui eveniment.

Riscul reprezintă unul dintre cele mai vagi şi mai evazive concepte, care este greu de definit de către economişti şi cu atât mai greu de definit de catre investitori.

Rentabilitatea se află într-o legătură directă şi nemijlocită cu riscul. Astfel, acţionarii sau alţi investitori vor investi într-un anumit activ, asumându-şi riscul aferent, numai pentru că ei pretind o anumită remunerare, care va trebui să fie cu atât mai ridicată, cu cât riscul este mai mare.

Riscul îmbracă forme diverse, fiecare dintre acestea influenţând într-o măsură mai mică sau mai mare activitatea agenţilor economici. Pentru analiza financiară la nivel microeconomic prezintă un interes deosebit acele forme ale riscului care pot fi influenţate,în sensul reducerii, prin acţiunile şi măsurile pe care le pot întreprinde agenţii economici. Din acest punct de vedere, riscurile se pot clasifica în funcţie de localizarea cauzelor generatoare ale acestora, şi anume: riscuri externe şi riscuri interne firmei.

Riscul extern se manifestă ca urmare a acţiunii unor factori din afara firmei. În această categorie se înscriu:

• riscul politic(de ţară);

• riscul valutar;

• riscul ratei dobânzii;

• riscurile cu caracter natural;

• riscul de piaţă.

Riscul intern îsi are originile în specificul fiecărei firme, fiind strâns legat de modul de conducere, organizare şi desfaşurare a activitaţilor firmei, respectiv de calitatea actelor de management (al producţiei, comercial, financiar, de marketing şi de personal) şi de execuţie.

Riscul întreprinderii poate fi studiat sub aspect investiţional sau funcţional. Privit prin optica investiţională, în procesul de analiză se pot distinge riscul investirii, cu componentele sale riscul nesistematic (individual, specific sau diversificabil) şi riscul sistematic (de piaţă, beta sau nediversificabil), precum si riscul reinvestirii.

Analiza riscului prin optica funcţională necesită studierea riscului economic, a riscului financiar, precum şi a riscului de faliment sau de insolvabilitate. Având în vedere faptul că aceste trei categorii de riscuri sunt determinate, în cea mai mare parte, de acţiunile proprii ale întreprinderii, iar studierea lor prezintă interes pentru manageri, se impune analiza separată a fiecaruia.

a) Analiza riscului economic (de exploatare)

Riscul economic sau de exploatare exprimă incapacitatea firmei de a se adapta la timp şi cu cele mai mici costuri la variaţiile mediului economico-social şi reflectă variabilitatea rezultatului economic în funcţie de condiţiile de exploatare. Rezultatele de exploatare nu sunt sigure deoarece nici veniturile şi nici costurile care determină aceste rezultate nu sunt sigure.

Veniturile sunt influenţate de condiţiile economice sau de activitatea concurenţilor, de preţul de vânzare sau de cantităţile vândute (sau de ambele variabile cantitative), ceea ce face ca ele să fie diferite de previziuni. Acest risc este denumit riscul vânzărilor.

Costurile de exploatare sunt compuse din costuri fixe şi costuri variabile, iar cu cât ponderea costurilor fixe de exploatare este mai ridicată, cu atât mai greu îi va fi unei firme să-şi adapteze costurile sale de exploatare la schimbările înregistrate în volumul vânzărilor.

Structura costurilor, din punct de vedere al ponderilor deţinute de costurile fixe şi variabile, depinde în mare măsură de sectorul de activitate al firmei respective. Însă chiar şi sectoarele care, prin specificul lor, necesită costuri fixe mai ridicate (transporturile aeriene, construcţia de automobile, construcţia de echipamente complexe) au totuşi la îndemână posibilitatea de a corela, într-o anumită măsură, volumul activităţii cu nivelul costurilor pe care le suportă.

Riscul care provine dintr-o anumită compoziţie a costurilor variabile şi fixe este denumit risc de exploatare. Riscul de exploatare va fi cu atât mai mare, cu cât ponderea costurilor fixe de exploatare,comparativ cu costurile variabile de exploatare, va fi mai mare.

Principalii factori care influenţează riscul economic sau de exploatare sunt cifra de afaceri,structura cheltuielilor de exploatare,precum şi apropierea dintre nivelul producţiei efective şi cea corespunzătoare punctului critic.

Ţinând seama de legătura dintre aceşti factori, rezultă că, pe măsură ce nivelul efectiv al producţiei se îndepărtează de punctul critic, iar cheltuielile fixe sunt mai mici, cu atât riscul de exploatare este mai mic şi invers.

Într-un anumit sens, riscul economic alo unei firme este determinat de investiţiile cumulate pe care o firmă le face de-a lungul anilor. Aceste investiţii determină forţa pe piaţă a acesteia, ponderea costurilor fixe în procesul de producţie. Firmele care activează în sectoarele producătoare de bunuri de larg consum (alimente, băuturi), precum şi cele de utilităţi publice (distribuţia energiei electrice şi a gazului natural) au în general un risc economic mai mic. Spre deosebire de acestea, firmele producătoare de bunuri de folosinţă îndelungată, de mijloace de producţie şi de transport aerian au, în general, un risc economic mai ridicat.

Pentru evaluarea riscului de exploatare, putem folosi informaţiile oferite de studiul pragului de rentabilitate şi de studiul pârghiei de exploatare.

• Analiza riscului de exploatare cu ajutorul pragului de rentabilitate

Informaţiile obţinute dintr-o analiză a pragului de rentabilitate pot fi folosite pentru evaluarea riscului de exploatare la care este supusă o firmă.

O primă posibilitate de studiu este oferită de calculul “indicatorului de poziţie” faţă de pragul de rentabilitate.

Indicatorul de poziţie se poate determina atât sub formă absolută (α), cât şi sub formă relativă (α %):

α = CAef – CAcr ;

α %= *100

Indicatorul în mărime absolută (indicatorul flexibilităţii absolute, denumit şi marjă de siguranţă) exprimă ecartul existent între cifra de afaceri realizată (CAef) şi cifra de afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate (CAcr). Cu cât acest ecart este mai mare, cu atât întreprinderea va avea o flexibilitate şi o adaptabilitate mai mare la evoluţiile pe termen scurt şi mediu înregistrate de sectorul economic în care ea operează. Astfel, o creştere a acestui indicator denotă o reducere a riscului de exploatare înregistrat de o anumită firmă. Pentru a putea face comparaţii intre firme cu dimensiuni diferite, se utilizează indicatorul de poziţie în mărimi relative.