Abordarea structurală a deciziilor. managementul riscului

SUMAR

Problematica referitoare la management-ul riscurilor şi al proceselor decizionale generează şi va continua să genereze dezbateri, în primul rând datorită terminologiei utilizate. Faptul este departe de a fi doar o problemă teoretică deoarece judecăţile pe care oamenii le fac pot fi gresite si/sau irationale, chiar în situatii simple. Deoarece perspectivele disciplinare nu pot oferi o mai bună înţelegere a problematicii, atât în scopul unei descrieri mai corecte a deciziilor în condiţii de risc cât şi pentru ca deciziile luate să poată fi suportate de decidenţi, este recomandată o combinare într-o proporţie cât mai justă a analizelor reducţioniste cu cele holistice.

Pentru lărgirea orizontului de observare şi interpretare, se obţine constatarea că domeniul decizional traversează mai multe niveluri de realitate şi deci semnalele pentru situaţiile de risc provin din aceste niveluri multiple. Motiv pentru care procesul decizional trebuie tratat in raport cu elementele ternare obiectivitate – subiectivitate – complexitate. Elementul subiectiv nu trebuie să fie privit ca un obstacol în calea perceptiei, evaluării si luării unei decizii corecte, ci ca un ingredient indispensabil procesului decizional.

Decidenţii trebuie să aibă încredere în procesul decizional şi în rezultatele produse de acesta. Există trei elemente principale ale managementului riscurilor si al proceselor decizionale: percepţia, evaluarea şi decizia-acţiune. Fiecare element trebuie studiat separat, iar rezultatele trebuie să fie armonizate ulterior.

Prezenţa emoţiilor în actul decizional este un fapt de care este obligatoriu să se ţină cont. Oamenii sunt limitaţi în capacitatea de a prelucra şi folosi emoţiile şi deci în capacitatea de a acţiona.

De asemenea pericolul major pentru decidenţi este acela de a fi condamnaţi la o perpetuă lipsă de inspiraţie, atunci când nu sunt luaţi în considerare de către ceilalti. De aceea atitudinea decidenţilor trebuie să fie una care să permită intuitiei să se manifeste. Această atitudine trebuie să se manifeste într-o cultură a experimentării şi în cadrul unui proces decizional structurat.

Indiferent de tipul incertitudinii sau riscurilor conform cărora sunt alcătuite organizaţiile, procesele decizionale trebuie să fie astfel structurate încât să permită decidenţilor să-şi menţină vigilenţa cu privire la întregul context decizional; numai aşa, decidenţii vor avea sentimentul că pot trăi cu rezultatele propriilor lor decizii şi vor acţiona eficient şi eficace.

I. ABORDAREA STRUCTURATĂ A DECIZIILOR ÎN CADRUL PROIECTELOR

I.1. MODELE DE ELABORARE A DECIZIILOR

I.1.1. Introducere

Obiectivul principal al acestei părți din proiect este de a prezenta într-un mod sistematizat unele concepte de bază privind decizia şi decidenţii. Un obiectiv secundar este de a sugera

necesitatea asistării deciziilor prin abordări sistematice şi de a face o primă prezentare

sumară a analizei acestora,a tipurilor de decizii si a instrumentelor necesare elaborarii unor

astfel de solutii.

Atunci când apare o problemă este necesar să fie analizate toate variantele de rezolvare ale

acesteia. Suntem în situaţia de luare a unei decizii. Pentru fiecare variantă sunt analizate

punctele tari şi punctele slabe, resursele alocate, timpul necesar, riscurile. Alegerea unei

variante dintre multele opţiuni posibile în urma combinării factorilor de mai sus înseamnă

luarea unei decizii.

În teoriile manageriale apar în general patru funcţii ale unui manager:

• Funcţia de planificare (pe termen scurt sau pe termen lung);

• Funcţia de organizare şi conducere efectivă;

• Funcţia de control a activităţii depuse pentru atingerea obiectivelor fixate;

• Luarea deciziilor.

Funcţiile enumerate mai sus se exercită în condiţii de timp limitat, de stres şi presiune. Decizia este rezultatul unor activităţi specifice omului, care se manifestă atât în

viaţa personală cât şi în cea profesională. Ea poate fi privită ca un proces de creare de

cunoştinţe noi ca urmare a rezolvării unei probleme de alegere dintre mai multe alternative

(identificate sau proiectate) în vederea efectuării de acţiuni care implică antrenarea unor

resurse personale sau ale unei organizaţii în scopul atingerii unei stări dorite.

În elaborarea deciziei trebuie să avem în vedere:

-acţiunea;

- un rezultat unic cuantificabil;

- un interval de timp

-investiţia maximă pentru atingerea scopului

I.1.2. Definiţiile deciziei

În literatură sunt propuse mai multe definiţii ale deciziei. Câteva dintre acestea se dau mai

jos:

a) hotărârea luată ca urmare a examinării unei probleme, situaţii etc; soluţia adoptată

(dintre mai multe posibile) (DEX, 1998)

b) alegerea unei direcţii de acţiune

c) alegerea unei strategii de acţiune

d) o alegere conducând la un anume obiectiv dorit

e) o formă specifică de angajare într-o acţiune (de obicei e vorba de angajarea unor resurse) f) elaborarea ad-hoc a mai multor strategii alternative, analiza strategiilor elaborate şi a celor deja formulate şi alegerea unora din ele

g) rezultatul unui tip particular de prelucrare a informaţiilor, care constă în alegerea unui plan de acţiune

h) alegerea uneia dintr-un număr de alternative; cunoştinţe (în sens de cunoaştere), care indică o angajare într-o anumită direcţie de acţiune.