Abordari Majore în Managementul Public cu Implicatii Asupra Noului Management Public

1. Prezentarea temei de cercetare

Abordari majore in managementul public cu implicatii asupra noului management public.

2. Documentarea

Managementul public nu este aplicarea managementului general in sectorul public, ci mai degraba este rezultatul crizei de delimitare a sectorului public de cel privat.

Managementul public se bazeaza pe o serie de abordari fundamentale elaborate de diferite personalitati fie politice, fie economisti de mare valoare,fie chiar si personalitati din cadrul armatei , care au marcat semnificativ procesele de management si de executie din institutiile publice.

Insa o abordare cat mai exacta si mai actuala a managementului public implica nasterea noului management. Acesta a aparut in Marea Britanie la incepuul anilor 80, in perioada guvernarii Thatcher, avand arie de cuprindere globala.

Forma rigida, ierarhica, birocratica a administratiei publice, care a dominat cel mai mult in secolul XX, se schimba cu o noua forma flexibila de management public. Aceasta schimbare nu este o schimbare simpla a stilului managerial, ci o schimbare in rolul guvernarii in societate si a relatiei guvern – cetateni.

Aceasta noua stiinta a marcat semnificativ dezvoltarea managementului public, astfel putem exemplifica in acest sens urmatoarele:

- intreprinderile publice au inregistrat modificari importante in tehnicile lor de gestiune;

- ministerele au dezvoltat propriile lor servicii de informatii si relatii publice.

Managementul public reprezinta sistemul de gestiune dezvoltat in organizatiile a caror legitimitate traditionala a devenit partial inoperanta. Aparitia lui reprezinta un raspuns la criza de legitimitate a Administratiei publice in modul sau traditional de functionare. Astfel ca “Managementul nu reprezinta o suma de instrumente moderne de gestiune; el reprezinta punerea in perspectiva strategica a acestor instrumente”.

Ca abordari de baza privind managementul ca disciplina exista:

- abordarea clasica care cuprinde managementul stiintific si teoria organizationala clasic;

- abordarea comportamentala;

- abordarea stiintifica (abordarea noului management public).

Exista insa si o alta clasificare a abordarilor in managementul public. Pe langa cele amintite ar mai putea fi:

- abordarea legala,

- abordarea rationalista ce poate fi atribuita tuturor celor care au avut un cuvant de spus in definirea managementului,

- abordarea politica, chiar daca este tratata intr-o mai mica masura, insa nu este neglijata, factorul politic avand un rol determinant in aparitia si dezvoltarea managementului public.

Abordarea clasica mai este numita si traditionala, chiar birocratica avand in vedere aportul substantial al lui Weber, prin teoria birocratiei, la promovarea managementului.

Max Weber (1864-1920), sociolog si filozof german, este exemplul tipic al teoreticianului care si-a imprimat teoriile stiintifice in gandirea manageriala. El este unul dintre autorii care si-au adus aporturi originale, interpretari si utilitati in management. Gandirea weberiana este o gandire aproape enciclopedica, si, in plus, o gandire inceputa printr-o imensa munca, interminabila si, in mare parte, sub forma de fragmente adunate dupa moartea sa.

Weber este cel care a formulat teoria birocratiei, fiind a doua axa, din cele trei ale operei autorului (prima fiind filozofica, iar a treia sociologica). Weber este numit de un mare ganditor, M.Boisvert, drept “sociologul german care a propus conceptul de baza al structurii birocratice”.

Conceptul weberian al celui mai bun sistem administrativ este analog celui al lui Taylor si ii da crezare lui Weber care daduse managementului elementele birocratiei ideale.

Sistemul birocratic presupune existenta unor functionari publici care:

- sunt integrati intr-o ierarhie ferm stabilita;

- nu se supun intocmai datoriilor pe care le necesita functia lor;

- au competente serios stabilite;

- sunt angajati in baza unui contract si deci, pe baza unei selectii deschise;

- sunt numiti pe baza calificarilor atestate prin examen sau diploma;

- sunt platiti pe baza unei remuneratii fixe, in numerar, in functie de rang;

- isi considera functia unica sau, in tot cazul, principala;

- sunt numiti de-a lungul unei cariere, dupa vechime, sau dupa prestatii pe baza rationamentului superiorilor; isi exercita functia total separati de mijloacele de administrare si achizitie;

- sunt supusi unei discipline stricte si omogene.

Munca unui functionar trebuie sa implice pasiune si entuziasm, fidelitate si daruire.

In acest sens, Weber vorbeste despre trei tipuri de conducere:

- tipul carismatic

- tipul clasic

- tipul rational, acesta fiind tipul care caracterizeaza teoria birocratica.

Weber este de parere ca individul este oarecum neglijabil, in comparatie cu organizatia in ansamblu si cu regulile dupa care aceasta functioneaza, sistemul birocratic trebuind sa fie impersonal, atat in ceea ce priveste activitatea proprie, cat si cele desfasurate pentru clienti. Administrarea, conducerea necesita o pregatire speciala, distincta de functia publica, deci neputand fi exercitata de oricine, iar activitatea de management necesita respectarea anumitor reguli generale vitale.

In ceea ce-l priveste pe Aktouf, Max Weber este unul din inovatorii gandirii manageriale , contributia sa in doctrina administrativa fiind foarte importanta, dar mai mult ca o sursa de prudenta , critica, intrebari de fond, decat de apologie si de confirmare a managementului traditional.