Cuprins
- Introducere.3
- 1. Descrierea afacerii.3
- 2. Implementarea e-comerţului în Republica Moldova. Gradul de asigurare a condiţiilor necesare.5
- 2.1 Pregătirea informatică a populaţiei.6
- 2.2 Practicarea e-comerţului.7
- 2.3 Rolul deosebit al e-comerţului pentru R. Moldova.10
- 2.4 Existenţa site-urilor web cu posibilităţi de comandă şi procurare a bunurilor şi serviciilor online.12
- 3. Viziunea firmei.14
- 4. Strategia afacerii.15
- 5. Analiza pieții.16
- 5.1 Clienți ai pieții.16
- 5.2 Arhitectura unui sistem de comerț electronic.17
- 6. AnalizaSWOT.18
- Concluzii.20
- Bibliografie.21
Extras din proiect
Introducere
Comerţul, prin natura activităţilor desfăşurate, reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare de activitate ale unei ţări sau a unei comunităţi de ţări, cum ar fi, de exemplu, cea a Uniunii Europene, el reprezentând, de asemenea, o componentă principală în sistemul de comensurare a nivelului şi vigorii unei economii naţionale. În acelaşi timp comerţul prin funcţiile sale, joacă un important rol social, constituind un punct de contact între cetăţeni şi comunitatea lor locală prin care circulă cele mai recente informaţii în materie de stiluri de viaţă de scheme culturale şi de activităţi comunitare. În Cartea verde a comerţului european, se specifică faptul că„ în calitate de factor major determinant al schemelor sociale şi culturale, a stilurilor de viaţă şi al amenajării teritoriului, comerţul constituie cheia de boltă a modelului socio-economic european”. Comerţul acoperă toate activităţile de distribuţie, de la cumpărarea mărfurilor de la producător şi până la livrarea acestora la consumatorul final. În această situaţie, comerţului îi revine importantul rol de a răspândi şi satisface cererea consumatorilor, rol care îndeplinit în mod corespunzător poate contribui la rentabilizarea activităţii tuturor agenţilor economici antrenaţi în circuitul economic - de la producător, până la consumator, precum şi la o promovare corespunzătoare a utilizării eficiente a resurselor şi drept consecinţă a încurajării unei dezvoltări durabile.
Tranzacţionarea online a mărfurilor şi serviciilor constituie o extensie a comerţului actual. Această extensie a comerţului tradiţional către comerţul online are un impact major asupra economiei, în ceea ce priveşte crearea de noi întreprinderi, diversificarea celor existente şi, în special, asupra potenţialului pieţei forţei de muncă şi a gradului de ocupare a acesteia în viitor.
Comerţul online nu este restricţionat de frontierele statelor dar depinde de existenţa sau inexistenţa reţelelor de computere. Comerţul online permite chiar şi celor mai mici furnizori, indiferent de provenienţa lor geografică, să fie omniprezenţi şi să facă afaceri în întreaga lume.
Comerţul online influenţează pozitiv nu numai activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii dar vine şi în sprijinul clienţilor, oferindu-le nenumărate opţiuni.
Prezenta lucrare de diplomă îşi propune să abordeze problema înfiinţării unui magazin electronic de vânzare de carte.
În structura sa, lucrarea cuprinde planul de afaceri pentru crearea magazinului online.
1. Descrierea afacerii
Se poate constata cu usurinţă cum popularitatea Internetului este într-o continuă şi exponenţială creştere, accesul uşor la informaţie într-un mod rapid devenind o necesitate a vieţii.
Odată cu începuturile Internetului un nou tip de afacere s-a profilat din ce în ce mai pronunţat pe plan internaţional: comerţul online. Au apărut nenumărate site-uri şi firme care se ocupă cu vânzările de produse prin Internet, cu organizarea de licitației online, cu furnizarea accesului contra cost la pagini cu informaţii, într-un cuvânt abordează o formă sau alta de comerţ electronic, un domeniu aflat în plină expansiune.
Avantajul comerţului online este evident: piaţa pe Internet creşte exponenţial de la un an la altul. Un site bine lucrat, cunoscut şi care oferă produse de calitate la preţuri bune va avea mai mulţi vizitatori, mai motivaţi şi mai înzestraţi financiar decât "Consignaţia" din colţul străzii.
Să-ţi creezi firma pe o piaţă concurenţială în dezvoltare, înseamnă curaj, înseamnă implicare totală într-o afacere pe care trebuie să o gestionezi, iar noi putem să învingem pentru că vom avea la dispoziţie una dintre cele mai puternice arme: INTERNETUL.
Unul din segmentele cele mai dinamice la nivel mondial este comerţul cu carte. Şi în Moldova se observă această tendinţă, identificând un număr de 45 de magazine care se ocupă cu comertul on line.
De ce online?
- realizarea unui magazin online vă scuteşte de plata multor angajaţi.La inceput administrarea magazinului poate fi facută de o singura persoana.
- magazinul online nu necesită investiţii mari după creare.
- după creare un magazin virtual vă scuteşte de plata chiriei pentru un sediu ca în cazul unui magazin clasic. La demararea afacerii sediul poate fi propriul apartament, livrarea făcându-se la domiciliul clientului.Clientul unui magazin virtual nu trebuie să se deplaseze pană la sediul dvs.
- magazinele virtuale postate online au avut o creştere de 60% a vânzărilor numai în primul semestru al anului 2008, aşa că realizarea unui magazin virtual este o afacere profitabilă dacă produsele pe care dorim să le vindem prezintă interes pentru clienţi.
- un magazin virtual online nu are nevoie neapărat de stocuri mari. Spre deosebire de un magazin clasic, unde trebuie să aveţi în mod continuu marfă în stoc, un magazin virtual vă oferă posibilitatea să eliminaţi deţinerea de stocuri mari, şi care vă pot bloca financiar. La un magazin virtual online facem comanda la furnizor numai dupa ce primim şi noi comanda de la client. În acest fel clientul primeşte produsul dorit fără a fi nevoie ca acesta să mai treacă prin sediul nostru. De exemplu – un produs comandat este preluat de la furnizor şi pleacă direct către client ( însoţit de factura emisă de noi ) fără a mai trece pe la sediul firmei.
- sunt scutite cheltuielile de manipulare, rezultând un preţ mic pentru clientul final. Un magazin virtual online oferă posibilitatea scutirii / reducerii cheltuielilor de manipulare.
- nu suntem limitaţi la o zona/regiune, vadul fiind nelimitat din toată ţara.
- administrarea siteului nu necesită prea mult timp şi poate fi şi o activitate secundară.
- este deschis non stop, deci poţi vinde 24 din 24.
- este o afacere simplă şi comodă. Doar cu o conexiune la Internet, poţi controla activităţile firmei de oriunde te-ai afla.
- poţi face bani şi din publicitate, ulterior, după ce ai ajuns la un trafic ridicat.
- procedeul cel mai eficient de a penetra pieţe noi. Internetul nu ţine cont de graniţe. Dacă vei avea versiuni în mai multe limbi ale magazinului virtual pe care îl promovezi, clienţii pot fi din toată lumea.
- uşurinţa mare în menţinerea la zi a ofertei de produse. Programele create pentru magazinele online îţi permit, fără a avea cunoştinţe speciale de administrare, să întroduci cu uşurinţă produsele tale.
- mijlocul de a realiza statistici privind vânzările, stocurile, numărul de vizitatori (cu ajutorul Google Analitycs, Trafic etc).
- cheltuielile de promovare online a unui magazin online pot fi reduse şi optimizate mai eficient comparativ cu un magazine fizic.
- un domeniu de perspective datorită creşterii continue a numărului de utilizatori internet din Moldova, a puterii de cumpărare,a gradului de încredere privind tranzacţiile online şi a utilizării cărţilor de credit.
Bibliografie
1. http://www.anrceti.md/
2. http://www.efin.ro/analiza_swot_2381/analiza_swot_exemplu.html
3. http://stinger.md/2011/01/28/probleme-ecommerce-moldova/
4. http://www.maib.md/ru/news/42940/
5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Comer%C8%9B_electronic
6. http://www.anrceti.md/fileupload/1
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Dezvoltarii Comertului Online.docx
- Analiza Dezvoltarii Comertului Online.pptx