Analiza Diagnostic la SC Dunas SRL

INTRODUCERE

1. Rolul şi obiectivele diagnosticului

Diagnosticul reprezintă una dintre etapele majore ale managementului strategic al societăţilor comerciale: culegerea, analiza şi interpretarea datelor care reflectă realitatea, etapa ce precede obligatoriu formularea alternativelor strategice şi adoptarea deciziei.

Un diagnostic strategic corespunzator identifică şi formulează problemele majore ale întreprinderii ţinând cont de: oportunităţile sau constrângerile impuse de mediul extern, de diferenţa dintre categoriile şi necesarul de resurse faţă de posibilităţile şi nivelul real al acestora, fără a neglija forţele şi slăbiciunile organizaţiei manifestate în diferite funcţiuni sau domenii de activitate.

Prin tehnicile şi metodele de lucru puse la dispoziţie de analiza diagnostic, se poate realiza o segmentare a diferitelor activităţi ale întreprinderii în entităţi omogene, demers necesar pentru a înţelege şi a interpreta corect simptomele şi comportamentul factorilor perturbatori din mediul intern şi extern.

Finalitatea diagnosticului îl reprezintă planul strategic, document de acţiune care trebuie să definească într-o manieră coerentă ansamblul de opţiuni fundamentale ale întreprinderii pe termen mediu şi lung: obiective, pieţe, tehnologii, mijloace şi resurse.

La rândul său diagnosticul strategic este o componentă a diagnosticului global al întreprinderii , focalizându-şi tehnicile de lucru în doua sectoare majore:

cea a mediului extern (concurenţa, piaţa, furnizorii),

şi cel reprezentat de propriul potenţial intern (competenţe, tehnologii, mijloace materiale, resurse financiare s.a).

Diagnosticul intern se constituie într-o analiză care evidentiază potenţialul strategic al întreprinderii, forţele, atuurile, capacităţile şi aptitudinile pe care organizaţia se poate baza în acţiunile declanşate pentru a-şi îndeplini obiectivele propuse.

In acelaşi timp, întreprinderea are insă şi slăbiciuni, inconsecvenţe şi caracteristici mai puţin favorabile care nu o susţin în promovarea strategiei.

Diagnosticul extern are ca scop identificarea comportamentului mediului, starea actuală şi evolutia în viitor, oportunităţile favorabile sau constrângerile limitative, şansele de dezvoltare sau frânele care pot stăvili implementarea strategiilor şi atingerea obiectivelor propuse.

Impărţirea formală în diagnostic intern şi diagnostic extern nu trebuie considerată ca o abordare separată, independentă: cele doua medii sunt foarte legate, iar rezultatele condiţionate.

Diagnosticul intern nu are consistenţă fără raportarea sa la concurenţă, valoarea absolută a întreprinderii neputându-se defini fără un studiu în paralel cu piaţa concurenţială.

Deasemenea, diagnosticul extern nu constituie un tablou concludent fără corelarea sa cu starea întreprinderii şi modul în care aceasta işi derulează activităţile. De fapt, forţele unei întreprinderi, într-un context nefavorabil cu un mediu ostil se pot transforma în slăbiciuni.

Diagnosticul strategic constituie una dintre cele mai importante activităţi prin care se asigură datele necesare fundamentării strategiei.

Scopurile diagnosticului strategic sunt diversificate şi direcţionate de conţinutul obiectivelor propuse:

segmentarea activităţilor în entităţi omogene, pentru a utiliza cât mai judicios resursele organizaţiei;

determinarea nivelului de atracţie a sectorului industrial şi identificarea problemelor pe care mediul exterior le creează organizaţiei;

analiza mecanismului de creştere /descreştere a pieţelor de desfacere;

cunoaşterea mecanismului economic specific sectorului, factorii de succes, politicile concurenţilor etc.

Spre deosebire de alte analize ale managementului care se fac fie apriori, fie aposteori, diagnosticul nu se realizează decât în cazul unui organism existent.

2.Tipuri de secvenţe diagnostic – decizie strategică

Diagnosticul strategic precede actul decizional şi , prin alternativele pe care le pune la dispoziţie, îl justifică. Între diagnosticul realizat şi decizia adoptată se pot evidenţia mai multe succesiuni relevante pentru metoda de conducere aleasă.

Secvenţa raţională interpune mărimea obiectivului prestabilit în demersul strategic, iar prin compararea cu obiectivul se alege acea alternativă strategică care conduce la materializarea acestuia.

În secvenţa raţionalizată, cea mai utilizată în practică, obiectivul este definit prin decizia strategică ţinând cont de alternativele strategice elaborate.

Deseori, în practica decizională, aparenta raţionalitate maschează procese iterative complexe în secvenţe reale, acestea realizându-se între fazele demersului: diagnostice, alternative, obiective şi decizii.