Analiza Eficienței Utilizării Resurselor Umane

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRINVIND ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR UMANE

Datorită condiţiilor actuale ale economiei, procesului de reforme structurale, manageri, indiferent de poziţia lor ierarhică trebuie să îşi intensifice tot mai mult eforturile în ceea ce priveşte participarea lor directă la utilizarea şi dezvoltarea resurselor umane, conştienţi fiind de influenţa acestora asupra succesului organizaţiei. Apariţia unor mecanisme care să asigure adaptarea raţională a numărului şi structurii resurselor umane la necesităţile întreprinderii a fost determinată de ideea unei utilizări eficiente a acestora.

Din punct de vedere economico-financiar, analiza eficienţei resurselor umane se realizează pe baza a doi indicatori, şi anume:

- productivitatea muncii;

- profitul pe un salariat.

1.1. Analiza eficienţei resurselor umane pe baza productivităţii muncii

Productivitatea muncii este principalul indicator care caracterizează eficienţa utilizării resurselor umane. Ea este o categorie economică complexă şi dinamică, care exprimă însuţirea muncii de a crea un anumit volum de bucuri într-o unitate de timp.

În contextul problematic al gestiunii resurselor umane, prezintă importanţă abordarea pe scară largă a modalităţilor de contabilizare şi măsurare ale acestora.

Modalităţile de măsurare a resurselor umane, pot fi grupate în două categorii : prima vizează costurile factorului uman, iar cea de-a foua priveşte valoarea economica a acestuia.

Categoria privind costurile factorului uman, operează cu costuri istorice cât şi cu costuri de înlocuire. În ambele cazuri, problemele care stau în centrul atenţiei privesc recrutatea, formarea, integrarea, transferarea şi respectiv costurile organizaţionale.

Aceste costuri, apar ca învestiţii care trebuie armonizate într-o perioadă de timp aflată sub incidenţa unor variabile, cum ar fi : speranţa de viaţă, calitatea sănătăţii, vârsta legală sau contractuală a pensionării, probabilitatea de a părăsi întreprinderea înaintea pensionării etc.

Valoarea economică a potenţialului uman, este rezultatul unui ansamblu de componente în cadrul cărora se distring trei factori determinanţi :

- Productivitatea muncii, privită ca un ansamblu de servicii ce se aşteaptă de la un individ;

- Transferabilitatea, reprezentând performanţa ce se aşteaptă de la un salariat transferat de la un serviciu la un alt serviciu la acelaşi nivel ierarhic;

- Promovabilitatea, respectiv capacitatea individului de a-şi desfăşura activitatea la un nivel ierarhic superior în situaţia în care va fi promovat

Într-o viziune integratoare, valoarea economică a factorului uman se măsoară prin randamentul (productivitatea ) acestuia.

Analiza randamentului resurselor umane, suport al diagnosticului, presupune examinarea a două forme de manifestare ale acestuia şi anume, productivitatea muncii şi profitul pe salariat.

Productivitatea muncii este definită în literatura de specialitate ca fiind forţa productivă a muncii, adică sub forma capacităţii (posibilităţii) forţei de muncă de a crea, într-o perioadă de timp, un anumit volum de bunuri şi de a presta anumite servicii. În ultimă instanţă, caracterizează eficienţa cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă.

Productivitatea muncii (W) este o categorie economică, complexă şi dinamică, care în primul caz, se exprimă ca raport între volumul producţiei (Q) şi cheltuielile de muncă (T) efectuate în cursul perioadei de calcul: W = Q/T, iar cel de-al doilea, utilizează raportul invers: W = T/Q.

Creşterea neîntreruptă a productivităţii muncii constituie cel mai important factor de sporire a volumului producţiei, de reducere a costurilor de producţie şi de obţinere a unor acumulări băneşti tot mai mari, ceea ce permite asigurarea unui ritm înalt de dezvoltare a economiei naţionale şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei. De aceea, fiecare întreprindere trebuie să se preocupe în permanenţă pentru descoperirea şi mobilizarea tuturor rezervelor interne de creşterea a productivităţii muncii.

În analiza eficienţei resurselor umane, nu ne referim la productivitatea muncii în general, ci este necesar să folosim doi indicatori derivaţi: productivitatea medie a muncii şi productivitatea marginală a muncii.

Productivitatea medie a muncii (Wm) poate fi definită ca fiind producţia obţinută (exprimată în cifră de afaceri, valoare adăugată, producţie fabricată) în medie prin utilizarea unui singur salariat.

Productivitatea marginală a muncii (Wm), reflectă creşterea producţiei obţinute (exprimată în cifră de afaceri, valoarea adăugată, producţie fabricată) prin suplimentarea cu o unitatea a forţei de muncă utilizate.

Analiza eficienţei utilizării resurselor umane pe baza productivităţii medii şi marginale a muncii are drept scop.