Analiza organizațională - cultura organizațională

Am ales sa discut despre conceptul de “cultura organizationala” deoarece consider ca reprezinta un element foarte important ce trebuie sa beneficieze de o atentie sporita in cadrul unei organizatii. Lipsa acestui concept, sau punctele slabe pe care le poate avea influenteaza, indirect, activitatea atat a angajatilor, cat si a managerilor, afecteaza o scara larga de factori: incepand cu vizibilitatea pe piata a organizatiei, pana la profitul/scopul final al organizatiei.

De aceea, trebuie sa intelegem, in primul rand ce inseamna cultura organizationala, dimesiunile sale, caracteristicile sale, valorile dupa care se ghideaza, apoi trebuie sa stim cum orientam cultura catre performanta.

In final am facut o scurta analiza cu privire la existenta sau nu a unui concept de cultura organizationala in intreprinderile din Romania.

Ce este cultura organizationala?

Cultura organizationala este considerata a fi “forta” invizibila din spatele lucrurilor usor observabile si tangibile dintr-o firma, este energia sociala ce determina oamenii sa actioneze. Putem compara cultura organizationala a unei firme cu personalitatea unui individ, ce intruneste o serie de aspecte vizibile si mai putin vizibile, dar care furnizeaza viziunea, sensul, directia si energia necesare pentru evolutie.

În mod obişnuit, definim cultura ca fiind „ansamblul aspectelor intelectuale ale unei civilizaţii”, deşi diferenţierea între cultură şi civilizaţie rămâne oarecum confuză. În limbaj uzual, punem semnul egalităţii între noţiunile de cultură şi civilizaţie, respectiv se acceptă ca regulă că o civilizaţie este o entitate culturală, unde se face distincţie între:

-civilizaţie, care implică tehnologie, mecanică, factori materiali;

-cultură, care implică valori, idealuri, calităţi intelectuale, artistice şi morale ale societăţii.

În literatura mondială de management s-au formulat diverse definiţii pentru noţiunea de cultură , abordarea făcându-se din unghiuri diferite funcţie de interesul manifestat de analişti, între care amintim:

Geert Hofstede consideră cultura drept “o programare mentală colectivă care ne face să acceptăm ceva împreună, ca membri ai grupului/naţiunii din care facem parte”, evident autorul se referă la un grup social mare, apropiat de naţiune/stat;

Edgar Schein defineşte cultura ca fiind “modalitatea prin care un grup de oameni rezolvă problemele cu care se confruntă permanent”, înţelegând că este vorba despre relaţiile interumane din activitatea zilnică a unei organizaţii.

În ultimele decenii, termenul cultură a fost utilizat de unii cercetători/manageri pentru a desemna climatul/practicile pe care organizaţiile le dezvoltă în munca zilnică cu „ceilalţi” sau în expunerea valorilor/credo-ului companiei respective; în acest context managerii discută despre the right kind of culture (tipul potrivit de cultură), despre culture of quality (o cultură a calităţii) sau culture of customer service (o cultură orientată către client), înţelegând că noţiunea de cultură are legătură cu anumite valori pe care managerii încearcă să le inducă în organizaţiile lor. Aşadar, percepem că putem aborda termenul de cultură din trei unghiuri diferite, respectiv din perspectivă macro, din perspectiva unor instituţii şi din perspectiva individului.

Din perspectivă macro, conform cu Samuel Huntington, popoarele se definesc pe ele însele în termeni de vechime, religie, limbă, istorie, valori, obiceiuri şi instituţii; asociat popoarelor avem cel mai frecvent grupurile etnice, comunităţile religioase şi naţiunile; reflectarea cea mai amplă o regăsim însă sub noţiunea de civilizatii. Elementele culturale cheie ce definesc o civilizaţie au fost istoria, vechimea, religia, limba, tradiţiile, valorile şi obiceiurile, relaţiile de sânge, relaţiile politice, comerciale şi de altă natură etc. “Istoria umană este istoria civilizaţiilor”, dar în perioada contemporană statul pierde din puterea / atribuţiile clasice, deşi statele rămân actori principali în afacerile internaţionale. Putem concluziona spunând că acele elemente culturale esenţiale/cheie ce definesc o civilizaţie se reflectă direct în modul cum înţeleg şi acţionează indivizii în cadrul organizaţional: adică, ei au un anumit comportament în managementul şi munca zilnică din organizaţiile de afaceri unde lucrează; aşadar, sesizăm o conexiune puternică între realităţile culturale la nivel macro şi ceea ce se întâmplă zilnic în viaţa organizaţiilor, aspect sugerat grafic astfel:

Fig. 1

Conform cu F. Trompenaars, director al centrului olandez de studii internaţionale în afaceri, diferenţele culturale derivă sau sunt generate de trei aspecte:

-relaţiile interumane;

-atitudinea faţă de timp;

-atitudinea faţă de natură.

F. Trompenaars consideră că cele trei aspecte sunt probleme universale la care grupurile/colectivităţile dau soluţii diferite. Autorul invocat ajunge să identifice şapte dimensiuni culturale distincte asociate diverselor ways of solving pentru a soluţiona problemele universale cu care se confruntă zilnic indivizii în diverse contexte; cea mai complexă problemă este cea care ţine de relaţiile interumane; ea generează singură cinci dimensiuni culturale:

La cele cinci dimensiuni culturale se adaugă:

a şasea – atitudinea faţă de timp;

a şaptea – atitudinea faţă de natură.

Sintetic, aspectele principale de diferenţiază cele şapte dimensiuni culturale conform analizei lui Trompenaars astfel:

Dimensiunea culturală,caracteristici:

Universalism/particularism

O persoană universalistă va adera la un set de valori universale, recunoscute în acea cultură şi va respinge valorile unei persoane/grup; situaţia este inversă pentru o persoană din extrema opusă.

Individualism/colectivism

Persoana din culturile individualiste consideră că individul este mai important decât grupul, că sunt importante libertăţile individuale maxime; abordarea este exact opusă pentru persoanele din culturile colectiviste.

Neutru / afectiv

Pentru persoanele din prima categorie primează raţiunea şi autocontrolul asupra stărilor interioare trăite; indivizii din culturile afective preferă să se manifeste deschis şi vizibil.