Analiza Privind Personalitatea și Stilul de Management în Cadrul Companiei Orange SA

Pesonalitatea este cea mai complexă şi adeseori cea mai dramatică realitate umană cu care luăm contact şi pe care urmează să o influenţăm, s-o ameliorăm sau să o schimbăm; ea, personalitatea, reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a omului. Numai cunoscându-i laturile, structura, finalitatea vom putea selecta şi utiliza cele mai potrivite mijloace, metode, procedee de influenţare educativă.

Personalitatea este ceea ce ne defineşte ca persoană, este un „scop”, o ţintă pe care dorim să o atingem. Ea influenţează deciziile noatre, ale tuturor. Am dorit să aflu mai multe despre acest concept, drept urmare acesta a constituit un principal motiv în alegerea temei.

Un al doilea motiv pe baza căruia am luat această decizie este cunoaşterea stilurilor de management.

Mi-am dorit o temă care să nu ţină neapărat de cifre, ci una care să aducă faţă în faţă cele două categorii: angajatul şi angajatorul, relaţia dintre ele, cum fiecare dintre ei influenţează dezvoltarea celuilalt. Mai înainte de nevoi, de dorinţe ne aflăm noi ca persoane. Din acest punct de vedere suntem toţi la fel, nişte personalităţi în căutarea unui sens, în proces de dezvoltare. Restul sunt surplusuri.

În loc de început

,,Puterea poate fi gândită ca putere împreună cu oamenii, mai degrabă decât asupra oamenilor, şi poate fi folosită în scopul competenţei şi al cooperării, mai degrabă decât al dominării şi controlului." - Anne L Borslow

Ce ne motivează cel mai eficient în orice activitate- Ce ne determină să ne depăşim limitele autoimpuse sau nu- Prin ce metodă reuşim nu numai să fim mai receptivi la nou, ci chiar să ne însuşim noul cu convingere- Şi, în aceeaşi măsură, cum reuşim să-i convingem pe alţii de justeţea soluţiilor noastre, a modalităţilor de abordare şi, în final, chiar a principiilor noastre- Răspunsul la toate aceste întrebări este puterea exemplului. În orice profesie, în orice activitate, mai grăitor şi mai convingător decât conceptele teoretice este exemplul, personal sau nu. Nu e nimic mai eficient decât a spune: „ aceasta este teoria şi iată cum a fost ea aplicată cu succes ".

Cunoaştem toate acestea, dar ce se întamplă în cazul managerilor- Care este exemplul dat şi cum funcţionează el?

Se consideră că managerul unei întreprinderi este persoana care acţionează pentru transformarea sarcinilor în acţiuni concrete, pentru folosirea eficientă a resurselor întreprinderii şi creşterea profitului, pentru mobilizarea salariaţilor în procesul muncii şi motivarea acestora.

Există două categorii de cerinţe solicitate managerului.

1. Cerinţe referitoare la personalitate

Personalitatea este o rezultantă a patru factori:

- constituţia şi temperamentul subiectului;

- mediul fizic (climat, hrană);

- mediul social (ţară, familie, educaţie);

- obiceiurile şi deprinderile câştigate sub efectul influenţelor precedente (mod de viaţă, igienă alimentară);

Personalitatea comportă două laturi:

a) Latura instrumentală, dată de aptitudini care sunt la rândul lor de două feluri:

- aptitudini legate de meseria de bază care, în cazul existenţei lor, asigură dobândirea competenţei profesionale;

- aptitudini în desfăşurarea muncii de conducere: flerul, intuiţia, spontaneitatea, capacitatea de comunicare, de a lua decizii, abilitatea de a dirija oamenii, dorinţa de a conduce.

b) Latura acţională, dată de:

- temperament şi resursele energetice;

Aceste elemente ţin de sănătatea, vigoarea, îndemânarea, energia, echilibrul, stăpânirea de sine a managerului, impuse de necesitatea animării subordonaţilor în procesul muncii şi menţinerii unui climat de muncă destins.

Caracterul reprezintă modul de manifestare a personalităţii în relaţiile omului cu mediul şi cu sine, mod reglat de normele sociale ale comportării în cadrul sistemelor social- istorice.

2. Cerinţe referitoare la calităţile intelectuale

Acestea sunt: inteligenţa, capacitatea de a recunoaşte, accepta şi aplica noul, capacitatea de a gândi clar, memoria, imaginaţia, capacitatea de previziune, gândirea practică (pentru rezolvarea problemelor curente), gândirea teoretica (pentru generalizare si abstractizare).

Observaţie

Practica managementului a demonstrat că, pe lângă trăsăturile de caracter pozitive înnăscute şi potenţialul intelectual ridicat, eficienţa managerului depinde de cunoştinţele privind principiile, metodele şi tehnicile de management care se dobândesc prin învăţare.

TIPURI DE MANAGERI ŞI STILURI DE MANAGEMENT

În abordarea tipului de manager, se consideră că punctul de plecare îl constituie tipologia general umană.

După elveţianul Carl Jung, se disting două tipuri umane:

a) extravertiţii- persoane deschise lumii exterioare, impetuoase, exteriorizate, la care predomină tendinţele obiective;

b) introvertiţii- persoane interiorizate, adâncite în propria lor lume, meditative, rezervate, la care predomină tendinţele subiective.

Această polarizare a tipurilor umane este diversificată prin tipuri intermediare. Se pot preciza în acest sens următoarele tipuri umane:

a) Echilibraţii- persoane meditative, dar energice, adaptabile, dar cu rezerve, deschişi lumii exterioare, cenzurate, însă de filtrul introspecţiei Echilibraţii constituie prototipul conducătorului.

b) Compensaţii- persoane la care tipurile extravertit şi introvertit coexistă doar temporar, alternând cu o anumită periodicitate. Pesoanele din această categorie acumulează fapte, observaţii, meditează asupra lor, trag concluzii şi le verifică. Reprezintă tipul creatorilor.

Tipul uman al managerilor se manifestă în mod cotidian prin stilul de management. Deosebim astfel:

a) stilul democrat participativ, la care se constată: preocuparea pentru realizarea obiectivelor firmei fără a neglija problemele subordonaţilor, uşurinţa în stabilirea şi menţinerea contactelor umane, delegarea largă a autorităţii, responsabilitate, tact, bunăvointă, ataşament;

b) stilul autocrat reprezinta negativul stilului anterior: lipsa consultării, plasarea în prim plan a autorităţii formale, lipsa de încredere în subordonaţi, lipsa delegării, control şi îndrumare excesive;

c) stilul participativ- autoritar, destul de frecvent întâlnit, prezintă caracteristici aflate la jumătatea intervalului limitelor prezentate.