Ascensiunea Firmelor Japoneze

Teoria managementului ultimelor decenii ale secolului XX marcheaza aparitia unor noi subiecte de interes asociate cautarii continue a performantei, dar si fenomenului globalizarii. Intre acestea un loc deosebit il ocupa cultura organizationala.

Multe manuale de management sustin ca acest interes deosebit a fost declansat de sectiunea In Search of Excellence: Lessons from America 's Best-Run Companies a americanilor Peters si Waterman, aparuta in 1982. Sectiunea studiaza succesul unor firme americane, explicandu-l prin existenta unui ingredient ce confera firmelor atat elemente distinctive, cat si o orientare spre performanta. Ingredientul identificat este cultura organizationala.

Prospectiuni cu caracter cultural in interiorul firmelor au fost realizate in numeroase lucrari ce incercau sa explice in anii '80 ascensiunea firmelor asiatice, in special japoneze; intre acestea, cele mai cunoscute sunt The Art of Japanese Management a lui Pascale si Athos si Theory Z. How American Business Can Meet the Japanese Chalenge a lui William Ouchi, aparute in 1981, si, cu referinte culturale mai largi, celebra Culture's Consequences a lui Geert Hofstede, aparuta in 1980.

Un sistem bazat pe valorile clientului este o sarcină pe care puţine companii o pot realiza. Companiile provenite din Japonia au acoperit un drum lung de la expansiunea internationala de valorificare a avantajelor competitive. Pe acest mod de experienţă internaţională, cele mai importante companii japoneze au înfiinţat în acelaşi timp şi perfecţionat tot mai mult sistemul de marketing. Acest sistem a avansat şi a fost îmbunătăţit în ceea ce priveşte identificarea valorii clientului şi de înţelegere, selectarea valorii pietei ţintă, crearea de valoare, comunicarea, livrarea şi monitorizarea. Aceste practici de marketing au facilitat succesele importante ale companiilor japoneze pe pieţele internaţionale.

Câteva din efectele acestor succese sunt cresterea permanenta a comertului exterior al Japoniei, diversificarea pietelor si a partenerilor, multiplicarea numarului, locatiei si functiilor bazelor din strainatate, prezenta firmelor japoneze în top 10 al agentiilor publicitare si în top 50 al firmelor dupa cheltuielile publicitare efectuate. Aceste succese accentuează valabilitatea sistemului bazat pe valorea clientului a firmelor japoneze.

Dupa al doilea razboi mondial, Japonia si-a fixat drept obiectiv strategic pe termen lung dezvoltarea tarii. Deoarece ea nu dispune decât de resurse naturale putin însemnate, realizarea obiectivelor sale era conditionata de accesul la resurse externe. La rândul sau, acesta depindea de succesul economic intern, care sa asigure marfurile si conditiile necesare obtinerii sumelor mari în valuta ce trebuiau allocate importurilor, în special celor de materii prime si tehnologie.

Întrucât cheia dezvoltarii Japoniei o reprezinta dezvoltarea industriei, strategia s-a axat pe crearea de noi ramuri, precum electrotehnica, electronica, chimia, automobilele. Produsele obtinute au fost destinate tot mai mult pietelor externe, în paralel cu satisfacerea necesitatilor

interne si asigurarea bazei de materii prime pentru sectoarele industriale. Materiile prime detin si în prezent o pondere remarcabila în importurile nipone, ele reprezentând 41,5 % din total, în 2005. Combustibilii minerali care includ petrolul si produsele petroliere detin 25,5 % din import, ceea ce reprezinta o cota de peste doua ori mai mare decât ponderea acestei grupe în comertul international, care era de 12 %.

Progresele substantiale si rapide în productie si cercetare-dezvoltare le-a permis firmelor japoneze sa „explodeze” pe piata internationala, la începutul anilor ’70 ai secolului trecut.

Internationalizarea firmelor japoneze, asa cum reiese din practicile de afaceri ale acestora pâna astazi, a urmarit si continua sa mentina ca obiective prioritare atât expansiunea internationala cât si îmbunatatirea competitivitatii.

Expansiunea internationala poate fi considerata ca orientare prioritara în primele doua decenii de afaceri internationale ale firmelor japoneze, acoperind deceniile al saptelea si al optulea ale secolului trecut.

Presiunile exercitate de necesitatea dezvoltarii economiei japoneze, obiectiv care nu putea fi sustinut doar de piata interna, au impus gasirea rapida a unor resurse care nu existau în Japonia. Printre acestea, materiile prime erau vitale pentru cresterea ramurilor si obtinerea noilor produse care aveau cerere pe piata internationala. Odata puse la punct, noile produse japoneze concepute pentru pietele externe au permis valorificarea potentialului acestor piete si obtinerea resurselor valutare necesare importurilor. În aceasta prima etapa a internationalizarii, firmele japoneze au creat premisele competitivitatii internationale, beneficiind de avantaje competitive precum costurile reduse, tehnologia moderna si consumul redus de resurse. Tot în aceasta perioada începe sa se contureze schema unui sistem de marketing specific, bazat pe crearea de valoare pentru clienti.

Mentinerea si îmbunatatirea pozitiilor obtinute pe piata internationala au fost dublate de abordarea globala, începând cu deceniul al noualea al secolului trecut. Mentinerea si îmbunatatirea pozitiilor pe piete existente, dar si intrarea pe noi piete au obligat firmele japoneze sa îmbogateasca paleta strategiilor, mizând tot mai mult pe implantari pe tot mai numeroase piete externe. Mai mult, reactionând la tendintele de globalizare a pietelor, multe firme nipone au întreprins actiuni hotarâte care sa le permita atât contracararea cât si devansarea concurentilor internationali si globali. Globalizarea din ratiuni competitive a însemnat pentru firmele japoneze sa se mentina aproape de concurentii lor globali, dar si sa tina piept noilor rivali din tarile nou industrializate. Daca în anii ’80 ai secolului XX, S.U.A. ameninta Japonia cu cote de import la automobile daca nu-si limiteaza voluntar exporturile auto catre S.U.A., zece ani mai târziu, producatorii niponi de automobile realizau mai multe automobile în S.U.A. decât exportau din Japonia.