Cadrul pentru Guvernanță Corporativă în România

Introducere

Guvernaţa corporativă este un fenomen recent - de două decenii maxim - sau, dimpotrivă, o caracteristică a societăţilor umane, caracteristică pe care acestea din urmă au avut-o întotdeauna; s-a prezentat aceasta sub forme diverse si variate? Este ea specifică societăţii americane, sau o putem găsi în alte ţări, cu caracteristici economice, politice şi socio-culturale diferite? Aceste perspective diferite au partea lor de adevăr. Putem lua în considerare - este abordarea care va fi expusă aici - că practicile relevante pentru GC au originile antice , dar că accepţia acordată acum acestui termen este condiţionată de caracteristicile societăţii americane contemporane, dar care, în schimb, explică faptul că în alte ţări, GC corespunde unor practici foarte diversificate .

În zilele noastre, informarea este în centrul finanţelor şi contabilităţii. Raportarea financiară este cheia de boltă a relaţiilor între întreprindere, pe de o parte, şi aportorii săi de capitaluri, sistemul bancar şi sistemul de pieţe, pe de altă parte. Acest raport este mediat de managerii entităţii economice, răspunzători de satisfacerea intereselor proprietarilor, şi auditori, în calitatea lor de examinatori ai conturilor şi de controlori ai celor responsabili cu întocmirea acestora. În mod indubitabil, sistemul capitalist a început să ne obişnuiască atât cu avantajele, cât şi cu nereuşitele sale. Enron, Waste Management, Ahold sau Worldcom sunt nume care, la citirea sau auzirea lor, înseamnă nu numai scandaluri financiare, ci şi exemple de aplicare defectuoasă a mecanismului de guvernanţă a întreprinderii. Criza de încredere care a fost generată de aici a zdruncinat ansamblul edificiului economic şi financiar şi a demonstrat necesitatea revizuirii proceselor de reglementare şi control, la toate nivelurile.

Falimentul acestor afaceri vine să probeze că guvernanţa întreprinderii este nu numai un nod gordian al conducerii, finanţelor şi contabilităţii. Într-o măsură semnificativă, ea vizează salariaţii, creditorii, pensionarii, micii acţionari şi, la modul general, întreaga societate, asupra abilităţii sale de a pune în operă un sistem eficace de supraveghere şi de control, referitor la activitatea conducătorilor întreprinderii, indiferent de sfera de aplicare a mecanismului de guvernanţă. Orice specialist în sfera afacerilor este astăzi conştient implicat în dezbaterile asupra modelelor de reglementare discutate în mediul profesiilor liberale (inclusiv contabilitatea şi auditul), în sferele guvernamentale şi în instanţele parlamentare. Să precizăm referitor la termenul anglo-saxon de „corporate governance”, tradus adesea în ţara noastră prin „guvernanţă corporativă”, că vom prefera să-l regăsim sub numele de guvernanţa întreprinderii sau guvernarea întreprinderii.

Capitolul I

Conflicte de interes între manageri-acţionari-creditori şi modalităţi de soluţionare

Corporaţiile guvernamentale se concentrează asupra conflictelor de interese dintre manageri şi proprietari. Conflictele de interese apar la : proprietarii cu un număr mic de acţiuni, proprietarii cu mari drepturi de proprietate, creditori, manageri, angajaţi, consumatori, Guvern şi societatea ca întreg. Pentru solutionarea situatiilor conflictuale, se recomanda, de la caz la caz, armonizarea regulamentelor proprii cu legislatia din Uniunea Europeana in domeniu.

Mecanismele guvernarii corporative sunt relevante pentru organizaţiile economice mari, în care apare o separare între proprietate şi administrarea efectiva a afacerii. Societaţile comerciale pe acţiuni reprezinta forma specifica de organizare juridica a acestui tip de aranjament. De regula, acestea sunt listate pe pieţe organizate de genul burselor de valori. Pentru organizaţiile economice mici, în care investitorul sau un numar mic de investitori sunt direct implicaţi în conducerea societăţii, conducerea corporativă eate relevantă doar sub anumite aspecte, cum ar fi relaţiile cu salariaţii, creditorii.

Mecanismele guvernării corporative servesc mai multor categorii de “stakeholders”, după cum urmează:

- Investitorilor care îşi pot supraveghea şi proteja investiţia în condiţii mai bune; în felul acesta întreprinderea dobândeşte capacitatea de a-şi finanţa rapid şi ieftin dezvoltarea;

- Pieţelor de capital care nu ar putea să existe şi să funcţioneze normal în lipsa mecanismelor de protecţie asigurate în acest cadru;

- Tertilor (salariaţi, creditori, furnizori, clienţi) aflaţi în relaţie cu întreprinderea, care îşi pot proteja mai bine interesele;

- Autorităţilor publice care prin promovarea unor standarde corespunzătoare de guvernare corporativă pot să îmbunătăţească mediul de afaceri şi să stimuleze investiţiile;

- Asociaţiilor profesionale şi organismelor non-guvernamentale care au interes în promovarea transparenţei, combaterea corupţiei şi a evaziunii fiscale;

- Populaţiei care îşi poate gestiona mai bine economiile, având posibilitatea să le plaseze pe piaţa de capital, ca alternativă de investiţie faţă de sistemul bancar.