Caracteristici ale managementului bazat pe cunoștințe

Introducere

Societățile au încercat tot timpul să obțină un avantaj competitiv care să le permită să își maximizeze profitul, să aibă clienți fideli și să își mențină superioritatea față de concurenți, indiferent de produsele sau serviciile oferite. În urmă cu 5000 de ani, în Mesopotamia, a apărut prima instituție dedicată managementului bazat pe cunoștințe: biblioteca - întrucât oamenii nu mai puteau să gestioneze miile de plăcuțe din lut pe care erau înregistrate contracte, impozite și taxe, vânzări și legi. Totuși, accesul la informațiile conținute de aceste plăcuțe era permis doar liderilor politici și religioși aparținând clasei de elită. Aceștia fie înțelegeau limba în care erau scrise plăcuțele, fie își permiteau să traducă aceste plăcuțe în limba lor. Situația s-a îmbunătățit odată cu inventarea preselor de tipar și cu tipărirea cărților în limba comună, în perioada Renașterii .

Vreme de mai multe secole, expertiza profesională a fost transmisă de la o generație la alta prin intermediul uceniciei sau prin diferite forme de memorie colectivă. Această situație s-a schimbat odată cu introducerea liniei de asamblare ca metodă de producție. Liniile de asamblare ofereau memoria structurală pentru procesul implicat în producerea bunurilor. Astfel a apărut producția de masă. Această tendință se reflectă în prezent, în era industrială, prin avantaje competitive concretizate în costuri de producție mai mici sau productivitate mai ridicată.

În zilele noastre economia, învățarea și cunoștințele au devenit factori cheie de succes pe plan internațional, iar resursele intangibile sunt de o importanță vitală. Lupta dintre firmele concurente s-a mutat din planul resurselor tangibile (capital, materii prime, pământ, mașini și echipamente etc.) în planul resurselor intangibile, în care elemente precum cunoștințele și abilitatea de a le folosi (managementul bazat pe cunoștințe) au un rol crucial. Cunoștințele au devenit resursa de bază a firmelor, modalitatea ca acestea să obțină putere, prestigiu și bogăție în economia și în societatea modernă. Generarea, achiziționarea și folosirea cunoștințelor sunt extrem de importante pentru o dezvoltare economică, socială și culturală sustenabilă. Acest principiu se aplică în mod egal indivizilor, organizațiilor, instituțiilor publice, companiilor, regiunilor sau chiar statelor.

Mediul economic modern se caracterizează prin volatilitate, venituri mari aduse de angajați și mutații rapide pe plan internațional în domeniul politic sau al concurenței. Ca rezultat, organizațiile moderne nu pot concura pe piață fără manageri și angajați calificați. De aceea, metodele pe care le folosesc firmele pentru gestionarea și utilizarea cunoștințelor, precum și procesele și tehnologiile specifice domeniului lor activitate, inclusiv tehnologia informatică, sunt extrem de importante.

În cele ce urmează vor fi dezvoltate și analizate elementele principale ale acestei noi abordări manageriale: caracteristicile de bază ale cunoștințelor, principalele tipuri de cunoștințe și procesele managementului bazat pe cunoștințe.

Caracteristici ale managementului bazat pe cunoștințe - aspecte conceptuale

Noțiunea de cunoștințe a fost analizat de-a lungul mai multor secole și apare chiar în lucrările filosofilor greci din antichitate, potrivit cărora cunoștințele au apărut odată cu oamenii. Platon, de exemplu, a avansat teoria potrivit căreia o idee corectă poate fi transformată în cunoștințe prin intermediul rațiunii sau cazualității. Aristotel credea că a avea cunoștințe despre un lucru însemna să-i înțelegi necesitate. În lucrările filosofilor din vest, cunoștințele sunt considerate abstracte, universale, imparțiale și raționale . Această accepțiune a afectat destul de mult natura primelor instrumente de management bazat pe cunoștințe care au apărut în anii ’90. Majoritatea instrumentelor și modelelor de management bazat pe cunoștințe au considerat cunoștințele mai degrabă un artefact, decât un element adânc înrădăcinat în înțelegerea umană, comportamentul uman sau în relațiile și interacțiunile sociale de la locul de muncă. Potrivit specialiștilor, majoritatea instrumentelor de management bazat pe cunoștințe de primă generație nu și-au atins, sau nu au atins în totalitate obiectivele, datorită insuficientei focalizări pe factorii umani. Cunoștințele au o natură mai complexă decât datele și informațiile și necesită o contribuție activă din partea oamenilor pentru gestionarea și coordonarea lor. De aceea, este necesar să evidențiem încă de la început principalele diferențe dintre date, informații și cunoștințe, pentru a implementa corespunzător managementul bazat pe cunoștințe.

Comunitatea academică a alocat timp și resurse pentru a clarifica diferențele dintre date, informații și cunoștințe. Definirea acestor concepte precum și terminologia utilizată variază de la un autor la altul în funcție de pregătire și obiectivele concrete ale fiecăruia.

Relația dintre date, informații, cunoștințe și înțelepciune poate fi reprezentată sub forma unei piramide. Baza piramidei o reprezintă datele, urmate de informații, apoi cunoștințe, iar înțelepciunea se află în vârful piramidei.

Datele: reprezintă un set de fapte obiective, eterogene despre un proces sau un eveniment care au o utilitate redusă dacă nu sunt transformate în informații. Datele de exemplu sunt atribute cantitative, numerice sau de altă natură obținute prin observații, experimente sau calcule. Costul, viteza, durata sau capacitatea sunt date cantitative.

Informațiile: sunt date înzestrate cu relevanță și scop. Au o anumită semnificație și sunt organizate pentru anumite scopuri. Informațiile, de exemplu, constituie o colecție de date și explicații asociate, interpretări etc despre un obiect, eveniment sau proces.

Datele pot fi transformate în informații prin cinci tipuri de procese :

a) Condensarea - datele sunt sintetizate într-o formă mai concisă iar amănuntele sunt eliminate;

b) Contextualizarea - scopul sau motivul colectării datelor este cunoscut și înțeles de la început;

c) Calculul - datele sunt procesate și agregate pentru a oferi informații utile;

d) Categorizarea - este un proces care presupune repartizarea datelor pe tipuri sau categorii;

e) Corectarea - este un proces al căui scop este îndepărtarea erorilor.

Cunoștințele: reprezintă o combinație fluidă de experiențe, valori, informații contextuale și intuiție care oferă cadrul pentru evaluarea și încorporarea unor noi experiențe și informații. Cunoștințele apar și se aplică în mintea oamenilor. În organizații, cunoștințele sunt încastrate nu doar în documente și în depozite, ci și în procesele, practicile și normele organizaționale

Cunoștințele au la bază informații care sunt conspectate, sintetizate sau organizate pentru a mări gradul de înțelegere și comprehensiune. Cunoștințele reprezintă premisa pentru deciziile și acțiunile unei persoane, unui grup de persoane sau unei organizații. Cunoștințele pot suferi modificări în timpul procesului de învățare, care determină schimbări în modul de înțelegere, decizii și acțiuni. O definiție vizuală asociază cunoștințele cu o mușcătură dintr-un măr roșu - „trebuie luată o mușcătură (de informații) și trebuie mestecată, digerată etc astfel încât să devină cunoștințe” .

Întrebările tipice referitoare la date sunt „cine?”, „ce?”, „unde?” și „când?”, în timp ce întrebările specifice cunoștințelor sunt „cum?” și „de ce?”.