Cercetare privind activitatea instituției ANPDC

1.INTRODUCERE

In acest proiect doresc sa realizez o analiza amanuntita a activitatii Agentiei Nationale pentru Protectia Copilului, pt a determina modul de crestere a eficientei proceselor acesteia.

Pentru a putea aborda activitatea in sectorul public din perspectiva conceptului de eficienta este necesar ca eficienta sa fie inteleasa si considerata atat ca urmare a influentei factorilor economici, cat si ca o consecinta a influentei factorilor politici, culturali, juridici si in special a factorului uman.

Un sistem democratic poate fi functional atat timp cat institutiile publice vin in slujba cetateanului, ii inteleg nevoile si creaza cele mai bune servicii pt a satisface aceste nevoi.

Potrivit Convenţiei ONU copiii sunt văzuţi ca având drepturi: dreptul la viaţă, dreptul să crească într-un mediu sănătos, dreptul să fie educaţi, să aibă viaţă de familie, să-şi dezvolte identitatea, dreptul ca demnitatea lor să fie respectată; toate acestea sunt recunoscute ca drepturi pe care Statul şi societatea au obligaţia să le protejeze. România şi-a exprimat respectul faţă de aceste drepturi ratificând şi semnând Convenţia.

Cu toate acestea, pentru a avea succes în sarcina de a recunoaşte copiii ca fiind indivizi cu drepturi, aşa cum postulează Convenţia ONU, legislaţia naţională şi internaţională care recunoaşte copiii în această calitate nu este suficientă. Mai există anumite pre-condiţii de bază, relevante pentru asigurarea integrării copiilor şi adolescenţilor, a băieţilor şi fetelor, în societate şi în diversitatea de instituţii care au responsabilitatea grijii lor. Prima dintre aceste pre-condiţii se referă la cunoştinţe şi informaţii: este necesar ca toţi cetăţenii să aibă suficiente cunoştinţe şi informaţii despre drepturile copiilor, aşa cum sunt ele stipulate în legislaţia naţională, inclusive despre drepturile copiilor care săvârşesc fapte penale. Aceasta nu este doar o provocare individuală sau o obligaţie de informare pentru instituţii specializate. Dimpotrivă, este o responsabilitate socială şi politică a societăţii în general. Şcolile şi universităţile, şi în special organizaţiile sociale, politice şi culturale, pot şi trebuie să contribuie la îndeplinirea acestei responsabilităţi în ariile lor de competenţă. A doua pre-condiţie ne aduce în sfera politicilor publice şi sociale. Nu poate fi vorba de succes în nici un domeniu dacă nu ne debarasăm de vechile concepte de care problemele copiilor s-au lovit în mod tradiţional. Până astăzi, cele mai multe strategii au fost centrate pe „nevoile”, „problemele” şi „deficienţele” acestor copii şi mai puţin pe competenţele şi drepturile lor.

Astfel, prin analiza efectuata doresc sa ofer anumite recomandari pt eficientizarea activitatii de protectie a copilului din Romania prin : cresterea nivelului de cunoastere al Conventiei privind Drepturile Copilului atat in randul adultilor cat si in randul copiilor , intarirea capacitatii ANPDC in vederea promovarii, elaborarii , mionitorizarii strategiei de implementae a Conventiei ONU, identificarea anumitor solutii pentru ca activitatea acestei institutii sa raspunda nevoilor actuale.

2. ASPECTE TEORETICE PRIVIND EFICIENŢA INSTIŢUTIILOR PUBLICE ŞI A MODALITĂŢILOR DE CREŞTERE A ACESTEIA

Noţiunea de „eficienţă” este abordată în studiile de specialitate şi în practică, în două sensuri:

a) performanţă – rezultate foarte bune ale unor activităţi;

b) efect maxim al unor activităţi în raport cu resursele alocate sau consumate.

Conceptul de eficienăţ a fost introdus pentru prima dată în administraţia publică în abordarea raţională propusă de L.Gulik şi L.Urwick.

Eficienţa este un raport de tipul :

Eficienţa =

eforturi / intrări

Eficienţa este folosită atunci când evaluăm performanţele organizaţiei. Principala acţiune a managementului organizaţiei este creşterea competivităţii şi eficacităţii organizaţiei. Managementul este un vector de bază al creşterii economice - ,,principala cale de creştere economică”(Peter Druker).

Cercetările teoretice şi practice au demostrat că eficienţa managementului poate fi abordată prin două elemente, în funcţie de opţiunile luate în considerare:

• abordarea în sens restrâns, în funcţie de eforturile implicate de funcţionarea şi perfecţionarea sistemului de management raportate la efectele directe ale acestui sistem;

• abordarea în sens larg, prin care eficienţa este determinată în funcţie de eforturile şi rezultatele ocazionate în functionarea organizaţiei, în ansamblul său. Cele două abordări nu se exclud, ci sunt complementare - motiv pentru care orice demers metodologic de evaluare a eficienţei managementului organizaţiei implică ambele abordări.

Indiferet de abordare : eficienţa managementului implică două forme:

• cuantificabilă (directă, totală);

• necuantificabilă.

Eficienţa cuantificabilă directă sintetizează rezultatele directe ale perfecţionării sistemului de management al organizaţiei şi se determină prin cumularea eficienţei cuantificabile directe obţinute la nivelul sistemelor sale (organizaţie, decizional, informaţional, metodologic).

Eficienţa cuantificabilă totală, reflectă din punct de vedere economic, ansamblul efectelor atât directe, cât şi indirecte, determinate de funcţionalitatea şi perfecţionările managementului organizaţiei.