Comportamentul liderilor militari - stiluri preferate de conducere ale liderilor din sistemul militar

CUVÂNT ÎNAINTE

Comportament

„după Tilquin, ansamblul reacţiilor adaptative, obiectiv-observabile, pe care un organism, prevăzut cu sistem nervos, le execută ca răspuns la stimulii din ambianţă, care, de asemenea, sunt obiectiv-observabili. Echivalent al termenului de behaviour. În sens larg, reacţie totală a unui organism, prin care el răspunde la o situaţie trăită, în funcţie de stimulările mediului şi de tensiunile sale interne şi ale cărui mişcări succesive sunt orientate într-o direcţie semnificativă ( Lenhardt). După H. Pièron, comportamentul desemnează modul de a fi şi de a acţiona a animalelor şi omului, manifestări obiective ale activităţilor lor globale. P. Janet introduce termenul de conduită, căruia îi acordă o semnificaţie mai complexă”.

Definiţia standard NATO a comenzii:

„Comanda este expresia creativă a voinţei umane de a îndeplini misiunea”

CAPITOLUL I

ABORDAREA SOCIOLOGICĂ A CONDUCERII ŞI A STILURILOR DE CONDUCERE

Conducerea este o activitate necesară, ce rezultă din diviziunea socială a muncii şi din creşterea complexităţii relaţiilor sociale.

Termenul „conducere” este folosit în accepţii diferite:

-activitatea de organizare şi coordonare a acţiunilor indivizilor în vederea realizării unui scop;

-grupul care se ocupă de realizarea acestei activităţi;

-reţeaua de instituţii sociale prin care se asigură armonizarea intereselor şi acţiunilor indivizilor.

Evoluţia societăţilor contemporane a accentuat necesitatea unei ştiinţe a conducerii.

Ştiinţa conducerii studiază condiţiile conducerii eficiente în concordanţă cu normele şi valorile acceptate şi promovate de societate .

De analiza acestora se ocupă părţile componente ale ştiinţei conducerii:

-teoria conducerii, care este ansamblul principiilor şi legilor din activitatea de conducere; aceste principii şi legi au un caracter obiectiv şi exprimă anumite legături şi corelaţii cauzale fundamentale;

-metodologia conducerii, care este ansamblul de metode, tehnici şi procedee folosite pentru creşterea eficienţei conducerii; ştiinţa conducerii utilizează şi numeroase metode şi tehnici preluate din alte domenii ştiinţifice.

-tehnologia conducerii sau ansamblul mijloacelor tehnice şi modalităţilor de organizare.

Conducerea ştiinţifică poate fi realizată prin respectarea anumitor condiţii:

-definirea clară a obiectivelor organizaţiilor conduse;

-funcţionarea eficientă a sistemului informaţional;

-organizarea raţională a structurilor conduse;

-dimensionarea optimă a echipei de conducere;

-plasticitatea structurilor de conducere (capacitatea de a se adapta dinamismului organizaţiei şi dinamismului social general);

-multidimensionalitatea (considerarea în activitatea de conducere a tuturor dimensiunilor organizaţiei: tehnice, economice, sociale, ecologice, psihologice);

-elaborarea unor metode adecvate de luarea a deciziei;

-controlul rezultatelor;

-menţinerea vitalităţii structurilor de conducere şi evitarea formalismului.