Comunicare Managerială

Introducere

În orice fel de organizaţie socială oamenii sînt interdependenţi. Interdependenţa necesită coordonarea tuturor activităţilor pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor organizaţiei. Pentru realizarea scopurilor organizaţiei sînt necesare formularea şi implementarea unor decizii. La baza acestora stau diferite informaţii. Însă a transmite diferite informaţii, a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa reprezintă comunicarea.

Managerii îşi petrec cea mai mare parte a timpului angajaţi direct într-una din etapele procesului de comunicare. Chiar şi atunci cînd luccreză singuri, de exemplu studiind sau pregătind rapoartele, ei se bazează pe încercările altora de a comunica cu ei sau se pregătesc să comunice cu alţii. Acurateţea în luarea deciziilor depinde, în particular, de eficacitatea comunicării. Dacă procesul de comunicare este deficitar, atunci tot restul poate fi afectat.

Experimentele, cercetările şi observaţiile personale arată că cei mai mulţi oameni sunt mult prea optimişti atunci cînd apreciază acurateţea procesului de comunicare. Acest fapt este valabil nu doar pentru procesul de comunicare din cadrul organizaţiilor, ci şi pentru viaţă în general. Chiar dacă erorile sunt identificate, poate fi prea tîrziu, sau erorile inerente procesului – care generează alte erori – este posibil să nu fie recunoscute. Barierele în calea unei comunicări eficiente sunt mult mai mari decît îşi închipuie majoritatea oamenilor. Comunicarea eficientă a informaţiilor faptice poate fi destul de dificilă, dar adesea trebuie comunicate atitudini şi sentimente, ceea ce este cu mult mai complicat. Numărul şi natura barierelor sunt astfel încît este mare nevoie ca pregătirea calităţilor în domeniul comunicării să fie inclusă în planurile de învăţămînt. Încă nu se întîmplă aşa şi în acest capitol se încearcă să se ofere managerilor o orientare practică asupra modului în care să identifice procesul de comunicare din organizaţia lor, cu o privire mai întîi asupra modalităţilor în care să-şi evalueze propria eficacitate. Această evaluare poate fi folosită apoi pentru dezvoltarea aptitudinilor practice de comunicare ale managerului.

Aş putea spune că managerii se deosebesc în esenţă prin capacitatea lor de a comunica efectiv. Rezultă de aici că nevoia de a dezvolta aptitudini de comunicare eficientă poate deveni o prioritate critică pentru mulţi manageri. Este regretabil că adesea această necesitate nu este percepută şi managerii pot neglija importanţa şi ocaziile de dezvoltare în acest domeniu critic. Aptitudinile de comunicare tind să fie considerate ca date, iar lipsa aptitudinilor mai uşor sesizată la alţii decît la sine însuşi. Procesul de comunicare este adesea mult mai complex decît cred oamenii şi acesta este un motiv în plus pentru care dezvoltarea calităţilor în acest domeniu tinde să fie neglijată. Doar atunci cînd oamenii realizează subtilităţile comunicării eficiente devin conştienţi de importanţa comunicării şi încep să-şi dezvolte propriile aptitudini. Problemele sunt de aşa natură încît chiar şi o persoană cu performanţe bune în comunicare poate să şi le îmbunătăţească dacă ia în considerare şi îşi evaluează sistematic propria eficacitate în acest domeniu. [Palii Alexei (2000)].

Capitolul I. Esenţa şi importanaţa comunicării manageriale

1.1 Elementele determinante ale specificului comunicării manageriale

Etapa de tranziţie spre economia de piaţă, caracterizată prin reconsiderarea rolului managementului ca principal vector al eficienţei economico-sociale, aduce în actualitate comunicarea dintre manager şi subordonaţi ca element dinamizator al proceselor manageriale şi, concomitent, condiţie a unui climat organizaţional şi motivaţional adecvat realizării obiectivelor.

Managerul prevede, organizează, coordonează, motivează, controlează şi evaluează numai dacă dispune de informaţii, în volumul şi de calitatea dorite. Pentru aceasta el trebuie să comunice permanent cu subordonaţii, cu colaboratorii şi managerii aflaţi în „amonte” de postul sau, iar eficacitatea comunicaţiilor depinde de sistemul de comunicaţii conceput, realizat şi utilizat în cadrul firmei. [Nicolescu Ovidiu şi Verboncu Ion (1996)].

Particularităţile comunicării manageriale relativ la alte feluri de comunicare sunt generate de scopul, obiectivele şi rolul acestei comunicări, de cadrul şi structura organizaţională şi de contextul culturii organizaţionale. În acelaşi timp, comunicarea managerială se supune anumitor norme de etică specifice, care se găsesc în cultura organizaţională, politica organizaţiei şi, evident, în etica individuală a managerilor. Procesul şi produsele comunicării manageriale au la bază concepte, principii, standarde şi reguli caracteristice şi îmbracă forme specifice.