Comunicare și Relații Publice

I. TEORIA COMUNICĂRII

1.1. Scurt istoric. Definirea noţiunii.

Comunicarea este unul dintre cei mai vechi termeni, una dintre cele mai vechi acţiuni, folosite atât de către fiinţele umane, cât şi de către celelalte vieţuitoare ale pămîntului. Acest proces a început undeva în preistorie, iar sfîrşitul său nu va avea loc niciodată, atâta timp cât va exista viaţă pe pământ.

Termenul de comunicare este derivat din latinescul communis, care înseamnă “a pune de acord”, “a fi în legătură cu” sau “a fi în relaţie” – comun, şi este definit prin încercarea omului de a stabili cu alte persoane un cod comun cu ajutorul căruia să poată fi difuzate informaţii, idei, atitudini. Dar termenul circulă în vocabularul oamenilor încă din antichitate, cu sensul de “a transmite şi celorlalţi”, “a împărtăşi ceva celorlaţi”.

Cu toţii trăim şi muncim împreună şi de aceea trebuie să ne cunoaştem trebuinţele şi interesele în mod reciproc, deoarece cunoaşterea stă la baza existenţei noastre. Comunicarea nu este un privilegiu al omului, ea există şi la animale, plante. De la bacterie la om, toate fiinţele vii au nevoie, pentru a supravieţui, de a fi informate, atât asupra stării lor, cât şi asupra mediului înconjurător. Însă, omul este cel care a făcut din comunicare principalul instrument al socializării sale, deoarece acesta nu poate trăi izolat de ceilalţi.

Comunicarea, în ansamblul ei, este un proces dinamic, aflat într-o continuă transfor¬mare, chiar şi în momentul în care se desfăşoară acest proces. Procesul comunicării stă la baza tuturor acţiunilor şi legăturilor dintre oameni, dintre instituţii, dintre cetăţeni şi instituţii, etc.

Sistemul relaţiilor publice a fost conştientizat în cea de a doua jumătate a secolului XX, fiind puternic impregnat cu diferitele modele ale procesului de comunicare, aşadar la baza formării şi structurării sistemului de relaţii publice se află procesul comunicării.

Pentru relaţiile sociale şi relaţiile publice, pentru orice activitate, indiferent care ar fi aceasta, comunicarea reprezintă o componentă esenţială, o stare de spirit şi un instrument. Ea este calea spre înţelegere, armonie şi dreptate, dar şi o sursă a conflictelor, a urii şi răului. Comunicarea se defineşte ca performanţa de a descifra sensul, semnificaţia, conotaţia si denotaţia legăturilor sociale, organizate si dezorganizate, cu ajutorul simbolurilor, semnelor, reprezentărilor si a altor modalităţi de modelare informaţională, în scopul declanşării obţinerii stabilităţii, amplificării, diminuării, amânării sau stopării unor comportamente individuale sau de grup.

Comunicarea stă la baza tuturor proceselor, interacţiunilor şi relaţiilor interumane. Societatea există datorită procesului de comunicare, pentru că fără el structurile sociale nu s-ar putea forma şi nici nu s-ar putea menţine. Comunicarea are patru înţelesuri majore:

1. Comunicarea este o înţelegere atât a mesajelor primite pe diferite canale de comunicare de la diferite mijloace de comunicare, cât şi ca înţelegere între două persoane, între o persoană şi un grup sau între două grupuri.

2. Comunicare înseamnă şi comunitate, existenţa grupurilor precum şi a structurilor sociale pe care acestea le dezvoltă.