Comunicarea în organizație

----Procesul de comunicare

Comunicare Informație

„Comunicare“ şi „informaţie“ sunt două concepte atât de înrudite astăzi, încât nici o consideraţie asupra comunicării nu poate fi deplină fără o explicitare a informaţiei.

Informaţia trebuie considerată ca o combinaţie de semnale şi simboluri.

Semnalele sunt în sine lipsite de semnificaţie; ele pot însă purta semnificaţii care – datorită unor convenţii sociale – pot fi decodate.

Emiţătorul şi receptorul trebuie să atribuie aceeaşi semnificaţie semnalelor utilizate.

- Procesul de comunicare

Putem distinge astfel trei valenţe ale conceptului de informaţie:

aspectul sintactic al informaţiei – succesiunea impusă semnalelor grafice, auditive sau electrice, ca fiind impusă de către emiţător;

aspectul semantic al informaţiei – semnificaţia ce le este acordată semnalelor pe baza convenţiilor sociale:

semnificaţia nu are cum să fie identică pentru cei ce participă la actul comunicativ;

trebuie făcută distincţia între informaţia semantică intenţională şi informaţia semantică realizată.

aspectul pragmatic - ceea ce se întâmplă cu informaţia primită sau cu efectul acesteia asupra receptorului.

- Procesul de comunicare

Comunicarea porneşte de la emiţătorul care intenţionează să transmită informaţia şi care foloseşte un cod care îi serveşte cel mai bine scopului său.

Actul comunicării se încheie cu implicaţiile pragmatice pentru receptor, etapa finală a transferului de informaţie.

- Procesul de comunicare

Valoarea informativă a mesajului este dependentă:

1. înainte de emiterea/receptarea mesajului, de incertitudinea receptorului în ceea ce priveşte posibilităţile de a ieşi dintr-o situaţie; această incertitudine trebuie corelată cu importanţa pe care receptorul o acordă fiecărei posibilităţi de a depăşi situaţia dată;

2. după receptarea mesajului, de improbabilitatea care înconjura evenimentul înainte ca acesta să se fi produs şi de importanţa socială a evenimentului însuşi.

Procesul de comunicare

Relaţia de comunicare se realizează astfel: emiţătorul transmite un mesaj într-un anumit cod (limbaj) către receptor, care va iniţia o acţiune de decodare a mesajului ce i-a fost transmis.

Atât emiţătorul, cât şi receptorul sunt entităţi orientate către un scop.

Emiţătorul are scopul de a oferi, receptorul are scopul de a primi informaţie.

Comunicarea directă apare în situaţia în care mesajul este transmis utilizându-se mijloace primare – cuvânt, gest, mimică.

Comunicarea indirectă apare în situaţia în care se folosesc tehnici secundare – scriere, tipăritură, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.