Comunicarea managerială în administrația publică

ARGUMENT

Logica lucrurilor afirmă că pentru a putea stăpâni o stare de fapt ai nevoie - pe lângă aptitudinile cu care natura te-a înzestrat - de cunoştinţe solide cu privire la cauzele ce au generat situaţia pe care o parcurgi, cunoştinţe cu al căror ajutor să capeţi răspunsuri pertinente întrebărilor pe care - în mod firesc - lucrurile noi ţi le generează. Cu atât mai mult cu cât responsabilitatea ta nu se reduce la propria persoană şi la propriile interese, datorită poziţiei pe care într-un anumit moment o ocupi pe o aşa numită scară socială, sau într-o anumită structură, pentru a fi un bun conducător trebuie să ai cunoştinţe cel puţin elementare despre stilurile de management şi despre situaţiile în care acestea sunt susceptibile de a fi aplicate.

Pe zi ce trece, apar tot mai mari cerinţe adresate administraţiei publicec, iar acest lucru se petrece în ”ciuda” sistemului grevat de inerția birocrației și corupției. Cu alte cuvinte, vrem-nu vrem, progresul tot vine, iar daca nu-l realizăm noi, ne invadează și tot ne obligă să-l implementăm.

Necesitatea fundamentală în și pentru modernizarea administraţiei publice constă în cerinţele mereu crecânde și mereu schimbate solicitate din partea “clientului-cetățean”. Statul, împreună cu instituţiile publice, se confruntă cu cerinţe tot mai mari din partea clienților care aşteaptă ca administraţia publică să le ofere servicii de calitate şi un timp de furnizare cât mai scurt, iar interesele să le fie înţelese şi luate în serios.

Însă, acest set de solicitări așteptate de la furnizorii de servicii administrative se împletesc dizarmonios, cu impresia că atunci când trebuie rezolvate probleme urgente, administraţia nu mai poate reacţiona corespunzător la complexitatea vieţii moderne, iar aceast lucru duce la opinia că instituţiile publice sunt mai mult reactive decât proactive, iar acţiunile lor sunt determinate din rațiuniv politice care nu mai sunt deloc în concordanță cu necesitățile clienților Statul a reacţionat și reacționează încă la problemele nou-apărute prin crearea de instituţii publice şi birouri noi, deci prin cheltuirea de noi resurse, prin creșterea birocrației, dând astfel ”mâncare” unei instituții nedorite de nimeni: CORUPȚIA! Ca atare, sectorul public s-a dezvoltat tot mai mult cantitativ și nu calitativ, a devenit greu de înţeles și greu de urnit.

Foarte mulţi manageri îşi consideră şi-şi promovează propria lor poziţie ca o licenţă pentru exercitarea noii lor autorităţi asupra celorlalţi colegi de muncă, uitând - dincolo de regulile de bază ale managementului - principii generale de convieţuire socială, norme intime ale fiziologiei civice de la care orice derogare te condamnă la un usturător eşec. Managerii noi şi fără cunoştinţe necesare, precum şi managerii vechi - pe care un aparat birocratic rutinier condus de replica "Las' că pierde statul. Şi are de unde." i-a fixat după norme tribale într-o funcţie pe viaţă - îşi exercită rolul de dominare totală; primii o fac din lipsă de experienţă în timp ce ultimii o fac pentru a-şi ascunde propriile slăbiciuni profesionale. Aceşti manageri acţionează ca şi cum motivul care a stat la baza promovării lor este superioritatea lor ca oameni şi toţi cei care au lucrat în echipă şi i-au asigurat succesul, favorizând promovarea lui în postura de manager, nu au nici un merit şi trebuie în mod indiscutabil să urmeze fără comentarii direcţia pe care ei o indică.

Acesta este un exemplu tipic de manager autoritar, de manager căruia îi place să aibă un control total asupra activităţilor şi a persoanelor care desfăşoară aceste activităţi, fără a ţine cont de doleanţele celor din jurul său, şi – ceea ce este mai tragic – în multe cazuri, fără a avea competenţa profesională cerută de o funcţie de conducere.

Aceste persoane demonstrează prin atitudinile şi deciziile pe care le promovează, că singurele iniţiative şi singurele acţiuni care au relevanţă sunt cele promovate personal de către ele. Problemele de etică profesională şi de morală civică nu mai este cazul să le amintim.

Rezultatele unor astfel de atitudini sunt devastatoare pentru climatul de muncă şi - implicit - pentru organizaţie. Comunicarea decurge într-un singur sens - de regulă prin perspectiva monologului - iniţiativa este inexistentă sau puternic cenzurată, rutina curge încet spre neperformanţă şi organizaţia este condamnată la o moarte lentă, dar sigură. Aceste acţiuni vor duce în mod treptat la pierderea eficienţei muncii, la scăderea moralului şi a motivaţiei şi chiar la generarea unui climat tensionat, care poate sfârşi în stări conflictuale, moment în care este foarte dificil să aplici un anumit stil de management, efectele distructive perpetuându-se în timp.

Din aceste motive, problema trecerii la un climat de management autoritar, a alegerii persoanei potrivite pentru a coordona activităţile pe care acesta le presupune şi în mod deosebit problema modelării proceselor comunicaţionale în structurile autoritare este una deosebit de importantă, de rezolvarea ei depinzând existenţa instituţiei. Daca în structurile axate pe profit pericolul distorsiunilor de comunicare a fost înţeles ca o cauză a distrugerii din interior a organizaţiei, în structurile administraţiei publice – unde pierderile nu se resimt la remunerare întrucât banul public nu este încă perceput ca un profit ci ca o îndatorire civică – avem de-a face cu un flagel, pe care persoanele împuternicite să schimbe ceva, a venit timpul să-l sesizeze şi să ia măsuri de contracarare.

Noul management public este o noţiune legată de modernizarea administraţiei publice, care se poate dezvolta pe baza următoarelor principii:

1. focusarea asupra fundamentării și realizării obiectivelor;

2. responsabilitatea individuală pentru realizarea obiectivelor trebuie pusă în mijlocul atenției managerilor

3. creșterea gradului de autonomie a instituțiilor publice, prin trecerea la descentralizare într-un timp cât mai scurt;

4. Flexibilitate managerială dar bazată exclusiv pe principii de competență profesională și deloc politice;

5. introducerea indicatorilor de performanță pentru măsurarea managementului și a angajaților din sistemul public;

6. realizarea unei gândiri manageriale bazată pe eficacitate (atingere obiective), eficiență (randament), economie (evitarea irosirii resurselor exclusiv în consum și axarea lor mai mult pe investiții) și producție

7. orientarea către piață – satisfacerea nevoilor plătitorilor de taxe prin producerea și furnizarea unor servicii de administrație de calitate

Toate acestea sunt posibile dacă și numai dacă, instituțiile statului cu rol de inițiativă legislativă vor coopera și vor conlucra în crearea unui nou sistem legislativ în administrarea politicilor publice.

Lăsând la o parte termenii ştiinţifici şi abordările schematice ale proceselor de comunicare în structurile administraţiei publice, în termeni cât se poate de sinceri şi pe înţelesul tuturor, a vorbi de reguli în comunicarea managerială dintr-o instituţie, înseamnă practic a recapitula la maturitate legile omeniei şi ale bunului simţ.

CAPITOLUL I

PROCESUL COMUNICĂRII

1.1 Procesul de comunicare managerială

Comunicarea managerială a apărut ca disciplină a managementului din necesitatea de a pune la dispoziţia managerului mijloacele optime de interacţiune în vederea îndeplinirii funcţiilor şi rolurilor sale. Ea s-a dezvoltat apoi ca o disciplină, care înzestrează managerul şi organizaţia cu mai mult decât un “ instrument de lucru. Comunicarea managerială eficace şi eficientă constituia un factor de competitivitate, un avantaj strategic al organizaţiei

La început, managementul (1500) a plecat de la premisa că pentru a realiza bunuri este nevoie de maşini manevrate de oameni, managementul era de fapt un “management al maşinilor” ce punea accentul pe dezvoltarea tehnicii şi nu pe oameni.