Consiliul Uniunii Europene

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Consiliul este o institutie comunitara , ce prezinta doua caracteristici majore: el nu se intruneste in permanenta si compozitia sa variaza functie de ordinea de zi a activitatilor sale astfel ca la Bruxelles se intrunesc in mod succesiv diversi titulari ai Ministerelor din statele membre. Aceasta proliferare a Consililor specializate a ridicat problema coordonarii reuniunilor . In conformitate cu Tratatul de la Nisa, art. 203 TCE prevede componenta Consiliului UE in urmatorii termeni: ¨Consiliul este format din cate un reprezentatnt al fiecarui stat membru la nivel ministerial, imputernicit sa angajeze guvernul respectivului stat¨. Astfel spus, fiecare guvern al statelor membre delega cate un reprezentatnt dintre membrii sai in Consiliul UE.

Ca regula generala, ministrii de externe ai fiecarui stat membru al UE au calitaea de membrii ai Consiliului. La inceput s-a inregistrat o preeminenta a Consiliului denumit de “ Afaceri generale” compus din ministrii de externe caruia ii revenea rolul sa asigure o coordonare functie de frecventa reuniunilor sale.

In ceea ce priveste activiatatea Consiliului, exista unele diferente, dupa cum este vorba despre un Consiliu ¨general ¨ sau unul ¨specializat¨

Consiliul se intruneste la Bruxelles cu exceptia lunilor aprilie, iunie si octombrie cand sesiunile Consiliului au loc la Luxemburg . Consiliile specializate se pot insa intalni fie simultan, fie in sesiunile Consiliilor generale. In conformitate cu art 4 (a) si (b) din Regulile de procedura, la intalnirile Consiliului UE, participa si unii membrii ai Comisiei.

Ca institutie comunitara, ce lucreaza ¨cu usile inchise¨, Consiliul UE este obligat prin Tratatul de la Nisa, sa-si indeplinesca sarcinile ce i-au fost incedintate.

CAPITOLUL 1

ORGANIZAREA CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE. PRESEDENTIA.

1. Compozitie. Consiliul este format din cate un reprezentant din fiecare stat membru la nivel ministerial abilitat sa angajeze guvernul statului respectiv . Apartine fiecarui stat membru de a stabili lista celor pe care, conform criteriilor proprii, ii considera abilitati sa-l reprezinte la acest nivel. Este o formula ce permite statelor federale membre sa fie reprezentate de un reprezentatnt din cadrul structurilor federate cand probemele abordate in cadrul Consiliului tin de domeniul formatiunilor statele fedrale .

1.2. Presedentia Consiliului. Initial, potrivit art 27 CECO presedentia se exercita prin rotatie de fiecare stat membru pe o durata de 3 luni in ordinea alfabetica a statelor membre . Un mandat atat de scurt nu permite desigur exercitarea utila a functiei prezidentiale , motiv pentru care prin Tratatatele de la Roma din 1958 intrate in vigoare la 1 ianuarie 1957, madatul sa extins la 6 luni . Incepand cu Actul Unic din Iunie 1986 un sistem de alternanta a fost prevazut intre primul si al doilea semestru al anului pentru ca aceiasi tara sa nu detina presedentia in acelasi semestru .

In mod traditional, semestrul II este mai incarcat decat primul, in primul rand pentru ca este mai scurt , in al doilea rand este semestrul in care trebuie adoptate necesarmente la sfarsitul anului . Odata cu noile aderari s-a stabilit o noua ordine de rotatie .

In perspectiva aderarii celor trei state “mici”, Austria, Finlanda, Suedia, Cosiliul European de la Bruxelles din decembrie 1993 a decis sa modifice ordinea succesiunii presedintilor astfel incat o tara “mare” sa figureze in mod sistematic in cadrul ’‘troica ‘‘ insarcinata sa reprezinte Uniunea Europeana pe scena internationala. Noua ordine care a intrat in vigoare din 1996 a fost stabilita printr-o decizie a Consiliului si nu printr-un tratat. In 2007 presedentia consiliului este detinuta pentru trimestrul I de Germania si pentru trimestrul II de Portugalia

In perioada mari presedintii, toate Consiliile, COREPER, grupele de lucru si toate organele interguvernamentale sunt prezidate de acelasi stat.