Contractele Comerciale

Imagine preview
(9/10)

Acest proiect trateaza Contractele Comerciale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 92 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Telespan Constantin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Management

Cuprins

INTRODUCERE 6
CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE 8
1.1. Conceptul de libertate contractuală. 8
1.2. Limitele libertăţii contractuale 10
1.3. Rolul voinţei în contractele comerciale 12
CAPITOLUL II. FELURILE CONTRACTELOR 17
2.1. Clasificări tradiţionale ale contractelor 17
2.1.1. Noţiuni Introductive. 17
2.1.3. Contractele consensuale , solemne şi reale. 18
2.1.4. Contracte sinalagmatice (bilaterale) 21
şi contracte unilaterale. 21
2.1.5. Contracte cu titlu oneros şi contracte cu titlu gratuit. 24
2.1.6. Contracte principale şi contracte accesorii. 28
2.1.7 Contracte cu executare imediată şi contracte cu executare succesivă. 29
2.2. Clasificarea contractelor comerciale. 30
2.2.1. Contractele încheiate între agentul economic şi clienţii săi. 30
2.2.2. Contractele de finanţare 31
2.2.3. Contractele negociabile 33
2.2.4. Contractele de adeziune 34
2.2.5. Contractele impuse 35
2.2.6. Contractele tipizate şi netipizate. 36
CAPITOLUL III. FORMAREA CONTRACTELOR COMERCIALE 37
3.1. Elementele structurale ale contractului. 37
3.1.1. Capacitatea de a contracta 37
3.1.2. Consimţământul liber exprimat 39
3.1.3. Obiectul contractului 43
3.1.4. Forma contractelor comerciale 50
3.1.5. Dovada contractelor comerciale 52
CAPITOLUL IV. ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR COMERCIALE. 54
4.1. Oferta de a contracta 54
4.1.1. Noţiune. 54
4.1.2. Conţinutul şi forma ofertei 54
4.1.3. Felurile ofertei 55
4.1.4. Valoarea juridică a ofertei 56
4.2. Acceptarea Ofertei 61
4.2.1. Noţiune 61
4.2.2. Conţinutul şi forma acceptăriI 62
4.2.3. Felurile Acceptării 63
4.2.4. Valoarea juridică a acceptării 64
CAPITOLUL V. MOMENTUL ŞI LOCUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI COMERCIAL 66
5.1. Încheierea contractelor de părţi personal. 66
5.1.1. Încheierea contractelor între prezenţi. 67
5.2. Încheierea contractelor prin reprezentare 67
5.2.1. Noţiunea reprezentării 67
5.2.2. Felurile reprezentării. 67
5.3. Încheierea contractelor în cazul stipulaţiei pentru altul 68
CAPITOLUL VI. STUDIU DE CAZ 77
CONCLUZII 84
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 86
ANEXA 1 87

Extras din document

INTRODUCERE

În zilele noastre, viaţa oricărui om reclamă, aproape la orice pas cunoaşterea dreptului, înţeles ca îndreptar al conveţuirii sociale. Prin urmare a cunoaşte dreptul nu este un lux, ci o necesitate socială din ce în ce mai resimţită. Pentru aceasta se cere în primul rând cunoaşterea legilor, adică a regulilor de drept stabilite de puterea legiuitoare.

Esenţială în încheierea contractului comercial este existenţa şi concordanţa manifestărilor de voinţă ale părţilor contractante, indiferent din ce anume rezultă acestea. În mod excepţional, legea comercială impune încheierea contractului în formă scrisă. În anumite cazuri, forma scrisă este cerută pentru validitatea actului juridic. Acestea pot fi: cambia, biletul la ordin, cecul; în alte cazuri forma scrisă este cerută pentru probă: contractul de garanţie reală mobiliară.

În vechiul drept roman pentru încheierea contractelor nu era suficient simplu acord de voinţă, acestea fiind supuse unui ritual rigid şi complicat, care era diferit în funcţie de importanţa economică a obiectului său. Formalismul a fost atenuat mai târziu, când au apărut contractele care se formau re verbis litteris, consensum, care însă nu au avut finalitatea de a despovăra negoţul juridic şi rigorile lui în dreptul feudal, influenţat de concepţia conform căreia actele omului îşi au izvorul în voinţa sa, care singură poate da naştere obligaţiilor juridice fără îndeplinirea unei formalităţi. Contractele consensuale s-au înmulţit concomitent cu restrângerea contractelor formale, ajungându-se în mod firesc la impunearea regulii consensualismului.

Dedusă din voinţa autonomă a omului, libertatea contractuală nu mai este concepută ca o libertate absolută, ci ca o libertate concretă, dedusă din ,,Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, din Constituţie, din Codul civil şi din alte legi organice”. Este aşadar, o libertate ,,limitată de normele legale de ordine publică şi de regulile sociale de comportare care privesc ordinea publică, adică de norme şi reguli superioare contractului, întrucât fac parte din ordinea de drept a societăţii” determinate prin contractul social. Ca element component al societăţii, individul trebuie să se încadreze în ordinea statornicită de societatea din care face parte. Baza realizării coexistenţei sociale se găseşte în individ, în voinţa sa liberă. Voinţa individuală îşi trage puterea creatoare de obligaţii din ea însăşi şi nu de la lege, adică când oamenii îşi asumă obligaţii prin încheierea unui contract, concomitent ei îşi limitează libertatea prin propria voinţă. În acest sens ea, devine autonomă.

Puterea contractului, în raporturile dintre părţi este asimilată forţei legii. Interesul personal este motorul esenţial al vieţii economice. Şi cred că nimeni, nu poate prin încheierea unui contract, a se obliga la ceea ce nu este în conformitate cu interesele sale. Libertatea voinţei particulare asigură maximum de producţie, preţuri scăzute şi afirmarea liberei concurenţe.

În materia contractelor, legea are un rol subsidiar şi anume, acela de a suplini la nevoie voinţa neexprimată a părţilor. Reprezentarea, reflectarea subiectivă a unor asemenea nevoi în mintea omului, sau mai exact formularea scopului urmărit.

Este foarte important să se stabilească dacă părţile au dorit să realizeze doar un act pur aparent, simulat, care în realitate nu exprimă adevărata lor voinţă. Situaţie în care un asemenea act nu produce neapărat efecte juridice, pentru că este greu de stabilit dacă părţile au acţionat cu adevărat în sensul asumării unor angajamente juridice privind săvârşirea unei prestaţii.

Prin încheierea unui contract, se transmite dreptul asupra unui lucru, dreptul asupra lucrului la care se referă contractul. E de menţionat faptul, conform art.963 C.civ. ,,Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”. Părţile sunt libere de a alege, pentru securitatea contractuală, forma încheierii contractului şi de a-şi preconstitui sau nu mijloace de dovedire a contractului.

CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE

1.1. Conceptul de libertate contractuală.

Conceptul de libertate contractuală a fost formulat în doctrina medievală mai întâi cu motivarea că este un drept natural, permanent şi imuabil, iar după emiterea teoriei filosofice a autonomiei de voinţă, cu motivarea că este un corolar juridic al acestei teorii. Orice persoană, fizică sau juridică îşi poate manifesta liber vo¬inţa, potrivit intereselor sale. Voinţa unei persoane este ţărmurită numai de dis¬poziţiile legale care privesc ordinea publică şi bunele moravuri (art. 5 C. civ.)

În privinţa încheierii contractelor, părţile îşi manifestă liber voinţa în sensul naşterii, modificării, transmiterii şi stingerii unor drepturi şi obligaţii. Libertatea manifestării voinţei părţilor contractante se defineşte ca o libertate contractuală şi constituie o expresie a drepturilor şi libertăţilor omului.1

Libertatea contractuală constă în dreptul unei persoane de a încheia orice contract, cu orice partener şi cu clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică şi bunele moravuri.2

Libertatea contractuală este un principiu al dreptului privat, adică al dreptului civil şi al dreptului comercial în dreptul comercial. Principiul libertăţii contractuale are o aplicare generală, el priveşte nu numai raporturile contractuale la care participă întreprinzătorii particulari (comercianţi individuali ori societăţi comer¬ciale), ci şi celor la care iau parte regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat.

Pentru a marca schimbarea fundamentală faţă de raporturile juridice dintre în¬treprinderile de stat, în cadrul economiei planificate, Legea nr. 15/1990 a consa¬crat, in terminis, aplicarea principiului libertăţii contractuale raporturilor juridice la care participă regiile autonome şi societăţile comerciale constituite prin reorga¬nizarea întreprinderilor de stat.

Art. 47 din lege dispune: "Relaţiile comerciale dintre regiile autonome, cele dintre societăţile comerciale cu capital integral de stat, precum şi relaţiile dintre ele ori între ele şi stat se vor desfăşura pe baze contractuale.

Contractele încheiate între agenţii economici menţionaţi la alin. (1) vor fi gu¬vernate de principiul libertăţii contractuale şi de reglementările cuprinse în Codul civil şi Codul comercial român, cu excepţiile decurgând din prezenta lege".

Libertatea contractuală priveşte toate elementele contractului, inclusiv preţul, care, în trecut, era stabilit de către organul de stat competent într-adevăr, potrivit art. 48 din Legea nr. 15/1990, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capi¬tal de stat vor putea practica între ele şi în raporturile cu terţii, preţurile decur¬gând din acţiunea conjugată a cererii şi ofertei, cu excepţiile prevăzute de lege.

Principiul libertăţii contractuale are anumite consecinţe pentru raporturile contractuale la care participă comercianţii şi anume :

a) Libertatea în exprimarea voinţei la încheierea contractului. Orice contract, în sensul de operaţiune juridică (negotium), se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă, indiferent de forma de manifestare a voinţei părţilor contractante.

În privinţa contractelor comerciale, libertatea de exprimare a voinţei la înche¬ierea contractului este determinată de multitudinea contractelor şi de necesitatea asigurării unei celerităţi în perfectarea acestora. Pentru comerciant, rapiditatea încheierii tranzacţiilor reprezintă o condiţie a succesului în activitatea comercială.

Contractul comercial se încheie, potrivit intereselor părţilor, în formă scrisă (scrisoare, telex, fax), verbal, telefonic etc. În cazul formei scrise, voinţa părtilor se poate exprima într-un singur înscris (înscrisul unic) sau în mai multe înscrisuri (oferta şi acceptarea ofertei).

Pentru încheierea contractului nu este necesar ca cele două manifestări de voinţă să se exprime în aceeaşi formă, ele putând îmbrăca forme diferite (co¬manda scrisă urmată de executarea obligaţiei). Esenţială în încheierea contractului comercial este existenţa şi concordanţa manifestărilor de voinţă ale părtilor contractante, indiferent din ce anume rezultă acestea. În mod excepţional, legea comercială impune încheierea contractului în formă scrisă în anumite cazuri, forma scrisă este cerută pentru validitatea actului juridic (cambia, biletul la ordin, cecul); în alte cazuri, forma scrisă este cerută pentru probă (contractul de societate în participaţie; contractul de garanţie reală mobiliară; contractul de consignaţie etc.).3

b) Libertatea probelor în litigiile comerciale. Libertatea de exprimare a voinţei părţilor la încheierea contractului are drept corolar libertatea probelor în dove¬direa drepturilor subiective izvorâte din contractul comercial.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contractele Comerciale.doc

Alte informatii

Facultatea Lucian Blaga, Sibiu