Cultura corporatională

I. INTRODUCERE

Conceptul de cultură a devenit în ultimul secol un element strategic pentru disciplinele care studiază universul uman şi social. Acsest lucru se explică prin faptul că în societăţile contemporane factorii de ordin cultural reprezintă o sursă fundamenatală a dezvoltării istorice.

Teoreticienii vorbesc astăzi despre puterea culturală a unei societăţi, înţelegând prin aceasta ansamblul activităţilor care vizează cunoaşterea şi comunicarea, crearea valorilor, educaţia şi învăţarea noilor coduri ale vieţii spirituale, procesarea informaţiilor şi formarea deprinderilor de a le utiliza, etc. Aceste activităţi au devenit o componentă esenţială a dezvoltării sociale şi a puterii. Fără a-şi pierde însemnătatea, puterea militară scade în semnificaţie, în favoarea puterii economice şi culturale, corelate cu ceea ce se numeşte putere informaţională şi putere mediatică. Toţi aceşti termeni exprimă dimensiuni şi implicaţii specifice ale puterii culturale.

Cultura este văzută azi ca o forţă de propulsie a dezvoltării. Descoperirile ştiinţifice şi perfecţionarea tehnologiilor au revoluţionat modul de a produce bogăţie, astfel că Alvin Tofler vorbeşte de noul tip de “economie suprasimbolică”, în care procesarea informaţiei şi comunicarea devin hotărâtoare.

“În lumea posterioară Războiului Rece, cultura este o forţă ce deopotrivă divide şi unifică. În această lume nouă, politica locală este politica etnicităţii, iar politica globală este politica civilizaţiilor, rivalitatea dintre superputeri este înlocuită de ciocnirea civilizaţiilor".

Fenomenul cultural este cercetat intens în ultimele decenii de o serie de discipline sociale şi umane cu un aparat metodologic nou. Comportamentul uman este tot mai frecvent explicat prin recurs la date culturale, valori şi atitudini, gruparea geopolitică a ţărilor este şi ea redefinită după criterii de ordin cultural. În numeroase abordări ale lumii contemporane se vorbeşte de factorii noneconomici ai dezvoltării, care angajează problema educaţiei şi a noilor forme de comunicare ce orientează comportamentul economic al grupurilor sociale.

Conceptul de cultură a început să fie utilizat tot mai frecvent în decursul secolului al XIX-lea, odată cu formarea noilor discipline sociale. El a fost asociat cu cel de civilizaţie, impus încă din secolul al XVIII-lea, pentru a semnifica progresul cunoaşterii şi al societăţii pe baza extinderii gândirii raţionale şi a mijloacelor tehnice de ameliorare a condiţiei umane. Opoziţia între civilizaţie (semnificând progresul uman) şi barbarie (semnificând faza medievală sau fazele primare ale istoriei umane) a funcţionat în epoca Luminilor ca o polaritate fundamentală, însoţită de polaritatea modern/ arhaic sau modern/ premodern.

Din spaţiul artistic, unde definea mai ales formele de expresie şi de limbaj, conceptul de stil a fost generalizat şi este folosit cu extensie la întregul câmp cultural. În această accepţiune lărgită, el defineşte unitatea manifestărilor spirituale dintr-o epocă sau dintr-o cultură.

Cultura are o latură materială şi una spirituală, strâns legate. Latura materială a culturii, exprimată de cele mai multe ori prin termenul de civilizaţie, cuprinde mijloacele şi valorile care asigură reproducerea materială a vieţii sociale, adică procesele existenţei sociale (modul de viaţă, gradul de confort, tot instrumentajul complex care întreţine viaţa cotidiană). Latura spirituală a culturii cuprinde sistemele de valori în care se cristalizează eforturile de cunoaştere, atitudinile şi reacţiile omului faţă de lume; acestea se fixează şi îmbracă forma unor sisteme teoretice (ştiinţa, filosofia), simbolice (arta, religia) sau normative (morala, tradiţiile, obiceiurile).

Cele mai multe definiţii privesc cultura ca un sistem de valori, idei şi atitudini şi forme de creaţie, cu funcţii simbolice, prin care omul cunoaşte lumea, şi-o reprezintă şi o expimă în opere, dând astfel sens existenţei sale. Prin cultură se modelează personalitatea umană, întrucât cultura înmagazinează şi transmite modele comportamentale, atitudini omologate social, reacţii dobândite şi învăţate, întregul “corp” istoric al omului ca fiinţă socială.