Cultura organizațională și managementul resurselor umane

1.1. PERSONALITATEA MANAGERIALA

1.1.1.DEFIN IRE

Omul este considerat ca „unitate bio-psiho-socială, ca purtător al funcţiilor epistemice, pragmatice si axiologice”. In sens restrictiv, psihologia consideră personalitatea ca „un macrosistem al invarianţilor informali şi operaţionali ce se exprimă constant in conduita şi sunt definitorii pentru un anumit subiect”.(cf. Paul Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie) Psihologia managerială studiază insă personalitatea managerului (conducătorului) din perspectiva realizării funcţiilor sale, deoarece realizarea performantă a activităţii manageriale presupune implicarea sistemului psihic, în mod profund şi de aceea psihologia manageriala constituie o latură aparte, relativ nouă a psihologiei.

Sub raport conexional, psihologia managerială are în vedere relaţiile dintre manager şi colaboratori, se interesează de optimizarea lor într-un mod silenţios cu minimum de efecte tensionale şi conflictuale şi maximum de productivitate si satisfacţie.

Capacitatea conducătorului se defineşte prin reuşita în a influenţa colaboratorii în sens pozitiv, managerul trebuie „sa-i facă pe alţii sa facă”.(Tr. Herseni). Personalitatea, în general are o serie de însuşiri, printre care unele de bază cum ar fi: aptitudinile, temperamentul şi caracterul, care alături de sistemul psihic al fiecărui om sunt implicate, cu grade diferite în activitatea manageriala, funcţie de anumiţi factori subiectivi sau obiectivi.

1.1.2. EFECTUL BENEFIC AL UNOR FACTORI COMPORTAMENTAL

-MANAGERIALI

Factorii în discuţie sunt „specifici” meseriei sau artei de a conduce, însă din punct de vedere psihologic ei pot fi temeinic analizaţi şi clasificaţi. Evident, aceşti factori personologici participă mai mult sau mai puţin la activitatea de conducere, unii au efecte pozitive, alţii negative funcţie de diferitele situaţii concrete. Iată factorii care au fost cercetaţi şi care se cer testaţi în selecţia managerilor.(Tr. Herseni)

1. factori fizici (talie, greutate, caractere antropologice, temperament, stare sanitară, rezistenţă fizică, etc.);

2. coeficient de inteligentă;

3. încrederea in sine;

4. sociabilitatea;

5. puterea de voinţa;

6. capacitatea de influenţare;

7. entuziasmul;

8. generozitatea;

9. stăpânirea de sine (Continentia sui maximum imperium est. „Stăpânirea de sine este cea mai mare putere.”)

10. intuiţia

Dintre factorii care au efect benefic (potrivit cercetătorilor americani) iată care sunt aceştia:

- surâsul (zâmbetul);

- privirea;

- strângerea de mână;

- o vorbă bună;

- un gest amical;

- politeţea;

- buna dispoziţie;

- amabilitatea;

- serviabilitatea;

- vestimentaţia;

- salutul;

- etc.

Zâmbetul e acreditat cu o influenţă aşa de mare în relaţiile inter umane încât se preconizează constituirea unei noi ştiinţe numită „zâmbetologie”. Se pare că în diferite culturi zâmbetul are diferite semnificaţii specifice (R. Beardwistl).

In cadrul diferitelor contacte pe care le are un manager atât în cadrul firmei proprii cu proprii săi angajaţi sau cu oaspeţi, clienţi, trebuie imperios să ţină seama de numeroase reguli, etichete sau altfel spus factori,

deoarece managerul nu este un simplu conducător ci un reprezentant şi mai mult un exemplu.

Factorii enumeraţi mai sus desemnează altfel spus un cod al manierelor elegante sau denotă cultura personală, care pentru un manager se impune a fi bogată, şi care este un atribut durabil şi permanent al omului, indiferent de loc de timp sau de împrejurări.

1.1.3. MANAGERUL SI CONDITIILE ACTIONALE

In situaţii normale, în care se cer decizii bine chibzuite, bazate pe depistarea şi analiza completă a alternativelor, sunt preferaţi conducătorii calmi, echilibraţi, răbdători, cu măsură, democraţi, cu deplină stăpânire de sine, cu rol tonifiant şi stimulativ in activitatea grupului (Tr. Herseni).

Pe câta vreme, acelaşi manager se confruntă inevitabil şi cu condiţii grave, de criza, ce pot pune în pericol existenţa structurii organizaţionale, caz în care sistemul psihic este solicitat la maxim transformând practic, pentru o perioadă cel puţin, persoana în cauză în una energică, curajoasă, decisă, fermă, autoritară, care se orientează repede în context apelând la diferite mijloace pentru a depăşi obstacolul.

Conflictul, se manifestă cu preponderenţă în zilele noastre, el începe a-şi face simţită prezenta în mod latent odată cu perceperea unei situaţii problematice care solicită acţiuni rezolutive. Rezolvarea disensiunilor ivite în cadru unei organizaţii este extraordinar de problematică întrucât este necesar a se ţine seama de un noian de elemente. Conflictele pot apărea fie la nivel individual, fie la nivel de grupuri sau fie în interiorul organizaţiei ori în afara ei, ne mai vorbind de cauzele care generează tensiunile premergătoare conflictului.

Practica demonstrează că nu orice disfuncţionalitate este un conflict, şi că nici conflictul nu trebuie dramatizat prin raportarea dogmatică la un sistem de valori aistoric. Realitatea socială este istorică, în sensul că fiind supusă devenirii implică inevitabil schimbarea. Problema este de a intelege sensul real al schimbării ireversibile şi de a canaliza eforturile individuale şi de grup spre realizarea ritmurilor şi proporţiilor devenirii obiective. Sistemele de valorii ca şi sistemele şi structurile organizatorice sunt relative la anumite contexte care pot genera conflicte, însă, tot acestea pot genera şi setul de soluţii posibile ( Ştefan Buzărnescu ).