Demersul de ameliorare al procesului de asigurare socială de sănătate a populației

1. Alegerea subiectului

1.1 Identificarea problemei

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură acordarea unui pachet de servicii de bază pentru asigurați și sunt obligatorii.

Sunt asigurați, potrivit legislației în vigoare, toți cetățenii români cu domiciliul in țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate.

În România primul pas important în reorganizarea sistemului medical a fost făcut, prin adoptarea Legii nr.145/1997 privind asigurările sociale de sănătate. Astfel, s-a garantat asigurarea cererii de servicii medicale şi s-au stabilit responsabilităţile pe fiecare nivel organizatoric.

În ţara noastră, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a sănătăţii populaţiei conform OUG nr.150/2002 – act normativ ce actualizează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate în România.

Sistemul este construit într-o structură ierarhică având în vârful piramidei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pe nivelul intermediar se află Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, care derulează activităţile de bază în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

La baza piramidei se află furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice, care colectează şi prelucrează:

• informaţiile medicale ale asiguratului

• informaţii cu caracter administrativ ce vor sta la baza decontărilor dintre furnizori şi Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate.

În lume, asigurările există numai datorită beneficiilor furnizate asiguraţilor. Acest adevăr simplu este deseori neglijat. Dezbaterile privind asigurările sociale de sănătate se axează adesea pe probleme politice şi tehnice cum ar fi împărţirea riscurilor, solidaritatea, administrarea sistemului de asigurări. Deşi aceste aspecte sunt importante pentru funcţionarea pe o bază echitabilă a sistemului de sănătate, problema cheie rămâne problema beneficiilor asiguraţilor sau răspunsul la întrebarea: ce doresc consumatorii şi ce nevoi au aceştia ? Pentru a răspunde acestei probleme, în unele ţări, decidenţii politici au încercat să introducă elemente de piaţă în asigurările sociale de sănătate, ca şi în alte domenii publice. Cu toate acestea, beneficiile au fost excluse în mare măsură din dreptul de a alege al consumatorului.

Serviciile de sănătate furnizate sunt deseori definite fie de medici, în funcţie de ceea ce e acceptat şi dorit de către aceştia, fie de economişti, în funcţie de fezabilitatea financiară şi de capacitatea de plată către furnizorii de servicii medicale.

Analiza diagnostic a serviciilor de sănătate evidenţiază o serie de probleme, în principal referitoare la conducerea şi organizarea acestora, ce pot fi grupate după cum urmează:

- s-a schimbat sistemul de finanţare prin introducerea asigurărilor sociale de sănătate fără să apară modificări în organizarea serviciilor de îngrijiri medicale;

- au lipsit instalarea unor mecanisme adecvate de conducere a reformei, de monitorizare, de evaluare şi eventual ajustare a procesului ori obiectivelor precum şi de concentrare a eforturilor în scopul preferat sistemului;

- reforma nu a fost coerentă şi sistematică, proiectele finanţate din surse diferite nu au fost integrate în ansamblul schimbărilor:

- priorităţile s-au schimbat prea des între diferitele categorii de servicii;

- Ministerul Sănătăţii nu a ştiut să se manifeste ca instituţie centrală a administraţiei de stat investită cu puterea de a aplica politica Guvernului în domeniul sănătăţii;

- au lipsit mecanismele de comunicare, de reflexie şi de coordonare între Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Casa Naţională de Sănătate, în problemele majore ale ocrotirii sănătăţii;

- inechitatea în distribuirea către furnizorii de servicii medicale,a dotărilor cu aparatură , a resurselor materiale şi umane, precum şi a finanţării acestora;

- translatarea proiectului din centrul atenţiei eminamente medicale în centrul atenţiei financiare, devenind în acest mod un „vector al banului”.