Dezvoltarea Funcției de Manager Public în UE - O Necesitate în Tranziția Către Noul Management Public

1. Motivarea temei – dezvoltarea funcţiei de manager public în UE – o necesitate în tranziţia către noul management public.

Actualitatea şi importanţa acestui domeniu pentru administraţia publică românească sunt principalele elemente care m-au determinat să analizez şi să dezvolt această temă de o importanţă deosebită pentru administraţia publică din România în vederea profesionalizării corpului administrativ.

Evaluarea atenă a fenomenelor generate de integrarea României în Uniunea Europenă trebuie să constituie o preocupare majoră din partea specialiştilor care lucrează într-un sector cu multiple implicaţii economice şi sociale, cel al administraţiei publice.

În prezent, schimbările de mare amplitudine şi profunzime ale instituţiilor publice din ţările dezvoltate impun României intensificarea preocupărilor pentru modernizarea şi dezvoltarea administraţiei publice. Aceasta presupune formarea şi perfecţionarea continuă a managerilor publici profesionişti şi a personalului atras în instituţiile publice, dacă se doreşte crearea unei administraţii eficiente.

Complexitatea mediului social, politic şi economic, procesul globalizării, schimbările de mare amplitudine şi profunzime intervenite în instituţiile publice au generat declanşarea unui amplu proces de profesionalizare a managementului administraţiei publice în ţările dezvoltate. El implică atragerea, selecţia şi crearea în cadrul instituţiilor publice a unui corp de funcţionari publici specializaţi, care să exercite funcţii specifice, să aplice metode, tehnici şi abordări moderne de management, care să conducă la obţinerea performanţei în instituţiile publice, raspunzând astfel aşteptărilor celorlalte instituţii din cadrul aparatului administrativ şi cetăţenilor.

Experienţa celor 18 ani de exerciţiu democratic a arătat că este improbabil ca funcţiile de manager public să apară acolo unde densitatea de reguli şi proceduri este foarte mare. Această stare de lucruri se întâlneşte, îndeosebi, în instituţiile publice guvernate de norme imperative de drept administrativ, astfel că, libertatea managerilor de a lua decizii utilizând resursele umane şi financiare este foarte probabil să fie restrânsă. În alte situaţii, specialiştii în diferite domenii, plasaţi la nivel de conducere mediu sau superior s-au dovedit a fi prea puţin receptivi la ideile noului management public. E posibil ca pregătirea lor profesională, precum şi o vastă experienţă în administraţia publică tradiţională să le fi indus o rezistenţă la schimbările pe care noul management public le presupune.

În cadrul noului management public, managementul resurselor umane pune accentul pe corelarea salariului cu performanţele obtinuţe şi pe schimbarea culturii organizaţionale. Aplicarea unei asemenea tehnici a scos în evidenţă faptul potrivit căruia corelarea salariului cu performanţele a fost utilizată pe scară largă, dar s-au ivit anumite probleme care au făcut necesară lărgirea numărului de posibile stimulente acordate într-o instituţie publică.

Noul management public presupune descentralizarea managementului resurselor umane şi adoptarea unor practici flexibile privind salarizarea, care contrastează cu politica de personal traditională, centralizată şi cu salarizarea uniformă a funcţionarilor publici la nivel naţional. Descentralizarea conferă managerilor mai multă putere şi libertate în luarea deciziilor.

Noii manageri publici au fost introduşi în urma presiunilor externe economice şi financiare. Dar asta nu înseamnă că birocraţia poate fi schimbată numai în situaţii de criză şi că noile viziuni pot fi introduse doar de diferiţi agenţi de schimbare din afara sistemului. În astfel de situaţii, când se cere ca noi valori să fie asimilate - precum eficienţa şi orientarea către clienţi - acestea pot fi internalizate de noii manageri publici. Ca rezultat, în cadrul institutiilor publice operează o nouă dinamică internă. Managerii publici au devenit ei înşişi agenţi ai schimbării, iar acest proces face tranziţia către noul management public ireversibilă.

2. Perspectiva altor specialişti asupra temei.

Paul Marinescu sublinia faptul că : “Eficienţa serviciilor publice din administraţia de stat este determinată şi de calitatea personalului. Un sistem al administraţiei publice, încadrat cu suficiente resurse materiale şi financiare, dar cu funcţionari nepregătiţi profesional şi managerial, nu obţine rezultatele propuse. Cele mai bune legi administrative nu dau rezultatele aşteptate dacă nu sunt aplicate în interesul societăţii de către funcţionari bine pregătiţi pentru a desfăşura activităţi specifice. Toate funcţiile publice solicită pregătire profesională şi/sau în domeniul managementului. Competenţa profesională şi cea în domeniul managementului public sunt absolut necesare pentru obţinerea eficienţei la nivelul sistemului administrativ prin previzionarea corespunzătoare a evoluţiilor viitoare, organizarea activităţii, gestionarea resurselor, motivarea angajaţilor şi controlul modului de desfăşurare a proceselor. Funcţionarul public cu funcţie de conducere trebuie să devină un manager public.”

Armenia Androniceanu : “Întărirea capacităţii administrative publice de a elabora şi implementa măsurile de reformă economică şi socială depinde în mare măsură de dezvoltarea unui corp unitar al funcţionarilor, compatibil cu structurile similare din ţările membre ale Uniunii Europene, masură ce se va realiza prin implementarea statutului funcţionarilor publici. Astfel, rolul şi importanţa formării personalului pentru optimizarea organizării şi funcţionării instituţiilor, cât şi pentru schimbarea mentalităţilor şi atitudinilor faţă de problemele specifice administraţiei publice sunt decisive. Acest aspect este integrat şi în conţinutul strategiei de dezvoltare a funcţiei publice, respectiv: crearea unui corp al funcţionarilor publici profesionist, imparţial, onest, stabil şi eficient dar şi îmbunătăţirea sistemului de perfecţionare profesională.”