Diagnosticarea economico-financiară

Capitolul I

Importanta economica a aplicarii Metodei Diagnosticarii in contextul tranzitiei la economia de piata.

1.1Conceptul de diagnosticare si tipologia diagnosticarii.

Una din expresiile cele mai pregnante ale scientizarii managementului o constituie utilizarea de o maniera sistemica a metodei diagnosticarii.

Incorporarea metodei diagnosticarii in arsenalul folosit cotidian de catre conducatori, constituie un argument de prim ordin al trecerii de la faza empirica a managementului, la faza stiintifica, de neanlocuit in conditiile trecerii la o economie, bazata pe concurenta si rentabilitate.

Cuvantul diagnostic este de origine greaca si inseamna apt de a discerne. Preluat din medicina umana in management, diagnosticul sugereaza necesitatea consultarii periodice a organizatiei pentru a-I identifica starea de sanatate, vigoarea si capacitatea de a se adapta unor schimbari previzibile ale mediului. Spre deosebire insa de diagnosticul medical, diagnosticul managerial nu se limiteaza doar la cercetarea simptomelor manifestate de pacient si a cauzelor care le genereaza, ci, prescrie si tratamentul adecvat.

Premizele diagnosticului sunt urmatoarele:

- orice organizatie este un organism economico-social viu care parcurge toate etapele existentei: nasterea, cresterea, maturitatea si moartea;

- in oricare din etapele parcurse, organizatia se poate confrunta cu disfunctionalitati cauzate de factori interni si/sau externi;

- pentru cresterea longevitatii si bunastarii organizatiei este necesara supravegherea starii de sanatate si prevenirea aparitiei unor anomalii functionale.

Diagnosticarea poate fi definita ca o cercetare complexa a aspectelor economice, tehnice, sociologice, juridice si manageriale ce caracterizeaza activitatea unei organizatii prin care se identifica punctele forte si slabe, cauzele care le-au generat si se formuleaza recomandari de eliminare sau diminuare a aspectelor negative si /sau de valorificare a celor pozitive.

Tipologia diagnosticului

Analiza diagnostic a managementului firmei, poate fi clasificata in mai multe categorii sau tipuri, in functie de anumite criterii; adaptata nevoilor exprimate de ocupatie, stadiilor de existenta, obiectivelor urmarite, s.a.m.d.

Principalele criterii de clasificare sunt :

I Dupa sfera de cuprindere a cercetarii, diagnosticul poate fi :

1.Diagnostic general  in care obiectivul investigatiei il reprezinta organizatia in ansamblul ei. De regula, acest tip de diagnostic, solicita o echipa complexa, cheltuieli ridicate si un timp mai indelungatde analiza (dar nu mai mare de o luna).Oportunitatea acestui tip de diagnostic apare atunci cand organizatia se confrunta cu modificari majore ale structurii concurentilor pe piata, cu situatii de exceptie (fuziuni, sciziuni), etc.

2.Diagnostic partial  presupune investigarea unei activitati sau a unei functiuni, fie ca urmare a disfunctionalitatilor repetate cu care se confrunta, fie datorita necesitatii de a valorifica anumite oportunitati.

3.Diagnosticul specializat  are ca obiect al investigarii un aspect al activitatii de ansamblu a organizatiei ( calitatea, productivitatea, costurile, climatul de munca, etc ). Necesitatea acestui tip de diagnostic deriva fie din neajunsurile semnalate, in interiorul sau in afara organizatiei, fie din interesul de a transforma aspectul respectiv intr-un atribut al competitivitatii.

II. Din punct de vedere al obiectivelor urmarite, se remarca urmatoarele tipuri:

1.Diagnostic de sanatate sau de rezultate  are ca obiectiv identificarea puterii globale interne a firmei, avind in vedere rezultatele obtinute in anii anteriori.

2.Diagnostic de vitalitate sau de perspectiva  urmareste evaluarea capacitatii firmei de a face fata unei situatii viitoare, total deosebite, generata de patrunderea pe noi piete, fuziuni, modificari majore ale mediului ambiant (economice, tehnologice, etc).

3.Diagnosticul de climat sau de ambianta  se apreciaza climatul de munca, starea relatiilor inter-umane din cadrul organizatiei, relatiile cu clientii si alte organizatii din mediu, imaginea firmei pe piata.

III. Dupa structura echipei de diagnosticare, tipurile cele mai frecvente sunt:

1.Diagnosticul intern  realizat de o echipa alcatuita in intregime din specialistii organizatiei. Desi are o serie de avantaje (cunoasterea aprofundata a problemelor, costuri reduse, timp scurt de elaborare ), acest diagnostic este, de regula, mai putin obiectiv.

2.Diagnosticul extern  numit si diagnostic propriu-zis, este realizat de consultanti externi organizatiei. Costurile mai ridicate in comparatie cu diagnosticul intern si perioada mai mare de desfasurare sunt compensate de obiectivitatea radiografiei si de valoarea solutiilor care poarta girul competentei si experientei.

3.Diagnosticul mixt  este sustinut de o echipa alcatuita din specialisti interni si externi organizatiei. Acest tip de diagnostic incearca sa elimine dezavantajele tipurilor precedente, maximizand avantajele.