Diagnosticul Financiar la SC Nestle România SRL Timiosara

1. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND DIAGNOSTICUL

FINANCIAR AL SISTEMULUI INTREPRINDERII

1.1. COMPORTAMENTUL SISTEMULUI INTREPRINDERII

Intreprinderea ca sistem se comportă după regulile generale, sistemul trece de la o stare de echilibru spre cea de proces sub impulsul unor forţe interne şi externe, iar starea de proces se deteriorează sub forma unor evenimente vizibile, care formează conţinutul categoriei de fenomen.

Anexa 1

Înţelegerea fenomenelor (exteriorizării fenomenelor) presupune pătrunderea în conţinutul proceselor care le-au determinat şi, mai departe, spre cauzele care au pus sistemul în mişcare. Este drumul ce se parcurge de fiecare dată când trebuie să se explice formele concrete de manifestare a fenomenelor financiare, a activităţii intreprinderii în general.

În figura din anexa 1 se observă prezenţa “ feed back “-ului sau conexiunii inverse. Aceasta permite autoreglarea, pe parcursul evoluţiei sistemului informaţiei, sistemului în cauză, atât sub impulsul stărilor proprii, cât mai cu seama ca urmare a semnalelor receptate din mediul ambiant (în cazul specific al intreprinderii, mediul respectiv fiind reprezentat preponderent pe piaţă).

1.2. DIAGNOSTICUL GENERAL CA NECESITATE

Creşterea gradului de complexitate a activităţii economice a intreprinderilor, în contextul mecanismelor pieţei are implicaţii profunde în procesul de conducere, care nu se poate realiza pe bază de rutină, ci pe studierea atentă a rentabilităţii, pe o analiză stiinţifică, care să faciliteze adaptarea deciziilor corespunzătoare.

Prin esenţa ei, activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită şi de nivelul pe care îl vizează, implică cunoaşterea temeinică a situaţiei date, a întregului complex de cauze şi factori care o determină, fapt care se realizează prin intermediul analizei de ansamblu a activităţii firmei, stabilindu-se diagnosticul general al acesteia.

Ca activitate practică, analiza de ansamblu a intreprinderii are un caracter permanent indiferent dacă se realizează de un organism, compartiment din interiorul intreprinderii sau din afara acesteia şi nu constituie un scop în sine, ci un mijloc pentru atingerea unui obiectiv, oferind soluţii pentru fundamentarea corespunzătoare a deciziilor.

Realizarea oricărui obiectiv din activitatea intreprinderii nu se infăptuieşte prin analiza acestuia, ci prin acţiunea factorului uman, care pe baza diagnosticului stabilit, a concluziilor desprinse dirijează efortul, astfel încât efectele să fie maxime.

Deci, diagnosticul general are ca obiectiv principal stabilirea “stării de sănătate a firmei”, fără să-şi propună aplicarea “tratamentului” şi a programului de redresare. Însă rolul diagnosticului general nu este unul pasiv, ci dimpotrivă el dă substanţa direcţiilor strategice din viitor prin faptul că oferă informaţii despre punctele slabe şi forte, despre riscurile posibile şi şansele de viitor ale firmei.

Evaluarea financiară este rezultatul unui proces de diagnostic şi evaluare de ansamblu, apărând ca un proces strategic, mai ales când este cazul negocierii intreprinderii însăşi. Operaţiunea de evaluare se poate desfăşura, în viziunea contabilă, ca o evoluţie statică, care priveşte intreprinderea ca un patrimoniu compus din elemente relativ independente, a căror sumă constituie valoarea care consideră intreprinderea ca o investiţie complexă, valoarea intreprinderii fiind dată de suma veniturilor viitoare de realizat.

Ceea ce face valoarea unei intreprinderi este situaţia sa concurenţială, calitatea produselor sau serviciilor, competenţa personalului şi climatul social, calitatea gestionării.

Pentru determinarea valorii intreprinderii (evaluarea financiară) este necesar mai intâi să se stabilească diagnosticul strategic asupra stării intreprinderii şi care se compune din:

• Diagnosticul concurenţial;

• Diagnosticul tehnologic;

• Diagnosticul social;

• Diagnosticul financiar.

Diagnosticul concurenţial răspunde la elemente cum ar fi piaţa sau debuşeul intreprinderii, structura clientului, preţurile practicate comparativ cu unităţi similare, dacă există procese de creştere economica etc.

Diagnosticul tehnologic dă răspuns unor probleme precum: nivelul productivităţii muncii, ce tehnologii (vechi sau noi) se utilizează, dacă există activitate de cercetare etc.

Diagnosticul social vizează analiza categoriilor de personal folosite de intreprindere, gradul de calificare, politica salarială, politica de formare a personalului, climatul social (absenteism, conflicte de muncă), relaţiile cu partenerii de contracte sau cu banca etc.

Diagnosticul financiar are ca obiect stabilirea capacităţii de profit a intreprinderii, starea echilibrului financiar, a lichidităţii financiare, a capacităţii de autofinanţare, totalul veniturilor şi al cheltuielilor etc.

Activitatea legată de diagnosticul intreprinderii se realizează de conducerea firmei, de cadre abilitate ale acesteia, de specialişti externi şi interni. Se apreciază că acestea din urmă au şanse mai mari de succes.

Legat de diagnosticul intreprinderii trebuie menţionat că în general, în funcţie de scop, diagnosticul poate fi restrâns la unele probleme sau extins în accepţiunea de diagnostic global.

De asemenea, legat de activitatea intreprinderii se impune efectuarea cu regularitate a unui diagnostic în scopul cunoaşterii stării de sănătate a intreprinderii. În acest caz este vorba de un diagnostic normal.

În practică sunt situaţii în care intreprinderea se confruntă cu dificultăţi grave, care reclamă un diagnostic complex în cadrul unei “proceduri de alertă” iniţiată de Curtea de Conturi, de un tribunal sau de trecerea în regim de supraveghere, aşa cum este cazul unor întreprinderi cu capital de stat sau majoritar de stat.

Un diagnostic general cuprinde un ansamblu de caracteristici statice şi strategice care, aşa cum sugestiv se fac referiri în literatura de specialitate, privesc cei 5M şi anume:

• Man, reprezentând potenţialul uman (cu tot ceea ce este legat de dimensiune, calitate, competenţă profesională şi managerială);

• Money, reprezentând problemele financiare;

• Marchandise, privind calitatea, cantitatea şi evaluarea stocurilor;

• Materials, referindu-se la evaluarea cantitativ-calitativă a activelor fixe, în special ca nivel tehnologic, fiabilitate, performanţă;

• Market, reprezentând diagnosticul poziţiei pe piaţă, distribuţia produselor şi serviciilor.

Anexa 2

Pentru aprecierea performanţelor, rezultatele reale se raportează la valori normale ale funcţiunii sistemului (previzionate, programate, bugetate) precum şi la valori ale concurenţei sau nivelul mediu al sectorului de activitate.