Discriminarea la Locul de Muncă

Introducere

Voi începe acest proiect prin a aduce la cunoştinţă motivul pentru care am ales să tratez tema numită ,,Discriminarea la locul de muncă”. Consider că este un subiect abordabil ţinând cont de faptul că acest cuvânt ,,discriminare” este adesea întâlnit în viaţa de zi cu zi reprezentând o formă de marginalizare a omului în societate. Dar atunci când vorbim de discriminare la locul de muncă nu vorbim oare de toate acele lucruri neplăcute care ne fac să ratăm o reuşită, ducându-ne cu gândul la toate impedimentele care apar din partea celor din jur din diferite cauze? Ca de exemplu, nerespectarea unor principii etice ajungându-se la discriminarea unei persoane din cauză că este diferită ca sex, rasă, religie etc. Cu toţii avem dreptul la şanse egale atunci când dorim să ne afirmăm, să perseverăm în ceea ce facem pentru a putea fi de folos şi altora prin calităţile deţinute sau dobândite de-a lungul timpului.

Putem spune aşadar că drepturile pe care angajatul ar trebui să le aibă la locul de muncă sunt încălcate atunci când vorbim de discriminare, drepturi pe care ei de cele mai multe ori refuză să le apere din motive neştiute sau în cea mai mare parte din motive raţionale ca de exemplu teama de a nu-şi pierde locul de muncă(cazul angajaţilor din România).

Discriminarea(ca opus al echităţii):conceptul, aspecte generale

Echitatea, definită ca dreptate, nepărtinire, cinste este un concept cu impact hotărâtor pentru aplicarea practică a responsabilităţii sociale, atât în interiorul, cât şi în afara organizaţiilor.

Discriminarea, ca opus al echităţii, este definită ca fiind practica ilegală de a trata mai puţin favorabil pe unii indivizi în comparaţie cu alţii din cauză că sunt diferiţi ca sex, rasă, religie etc.

Cele mai importante aspect etice şi legale privind echitatea şi discriminarea în managementul resurselor umane pot fi identificate prin răspunsurile la următoarele întrebări: ,,ce este, când, unde şi cum se manifestă discriminarea în managementul resurselor umane pentru combaterea discriminărilor prin mijloace etice şi legale, astfel încât să se ofere posibilitatea promovării unui climat propice acţiunilor echitabile?”

Din perspectivă practică, există o serie de reglementări legale specifice managementului resurselor umane, de demersuri legale şi etice pe care managerii trebuie să le promoveze pentru prevenirea şi combaterea unor tipuri de discriminări cu frecvenţă mare de apariţie.

În managementul resurselor umane există o serie de situaţii care implică rezolvarea unor probleme cu aspect dual,etic şi legal, extrem de complexe. De exemplu: ,,Ce obligaţii are o firmă faţă de un angajat care a lucrat în trecut cu rezultate foarte bune, dar care a devenit inutil din cauza pierderii aptitudinilor cerute de munca lui?”; ,,Ce impact poate avea stilul de viaţă al unui angajat asupra promovării, dacă celelalte condiţii sunt îndeplinite?”; ,,Ce cantitate de informaţie poate să primească un angajat în legătură cu o anumită problemă, în comparaţie cu un alt angajat cu aceleaşi atribuţii şi responsabilităţi?” etc.

Formarea spiritului etic şi respectarea legalităţii sunt privite ca necesităţi ce creează premisele ,,construcţiei” şi funcţionării unei organizaţii ,sănătoase” şi eficiente.

Din această pespectivă, prezentul apare marcat de frământări şi încercări de conturare a unor sisteme etice coerente care să permită promovarea echităţii în toate acţiunile unei organizaţii pentru eliminarea discriminărilor datorate confruntărilor dintre personalităţi şi interese foarte diverse.

În România, deşi sistemul legislativ privind combaterea discriminărilor se aliniază, în mare măsură, standardelor internaţionale, lipseşte credibilitatea procedurilor legale şi implicarea managerilor în problemele umane, în care etica să ocupe un loc principal.

Oricât s-ar încerca formularea unor propuneri ,,standard” pentru rezolvarea problemelor etice, acest lucru nu este posibil datorită diversităţii factorilor de influenţă şi a gradului mare de subiectivism. Singura alternativă a managerilor este să se cunoască mai bine pe ei înşişi; să cunoască legea şi pricipiile etice, culturale şi religioase şi să găsească un punct de echilibru cu interesele colaboratorilor şi ale organizaţiei, armonizând întregul sistem într-un tot coerent.