Dreptul de Proprietate

Dreptul de proprietate si îngradirile sale

Sectiunea I

Definitia dreptului de proprietate si continutul lui

Codul civil român de la 1865, fiind redactat dupa codul civil francez, defineste dreptul de proprietate având în vedere atributele juridice care alcatuiesc continutul sau juridic. Astfel, articolul 480 prevede: „proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura si de a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege”. Articolul 41, pct. 6 din actuala Constitutie a României dispune ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.

Definitia Codului civil este considerata de catre autori1 totusi incompleta. Fara îndoiala ca pentru formularea oricarei alte definitii este necesar sa se porneasca de la continutul juridic al dreptului de proprietate, alcatuite din sume de atribute recunoscute proprietarului,asa cum a procedat legiutorul român la 1864. Dar, în acelasi timp, trebuie sa observam ca sunt numeroase situatiile când o parte a acestor atribute sau chiar toate sunt exercitate de alta persoana decât proprietarul, de regula pe temeiul unui drept real, derivat din dreptul de proprietate2. Asa, de pilda uzufructuarul are recunoscute asupra bunului aflat în uzufruct atributele de posesie si folosinta. Si mai mult, superficiarul poate exercita atributele de posesie, folosinta si în anumite limite chiar si atributele de dispozitie materiala si juridica.

Acesta este motivul pentru care în mod legitim se pune întrebarea prin ce se deosebeste proprietarul de alte persoane care exercita unele sau quasitotalitatea atributelor ce alcatuiesc continutul juridic al dreptului de proprietate ? Raspunsul a fost dat în literatura de specialitate, astfel, spre deosebire de titularii altor drepturi subiective asupra aceluiasi bun, proprietarul exercita atributele juridice ale dreptului de proprietate în putere proprie si interes propriu1. Numai astfel poate fi determinata pozitia specifica a proprietarului în raport cu situatia oricarei alte persoane care exercita prerogativele proprietatii pe temeiul altor drepturi subiective asupra unuia si aceluiasi bun.

Proprietarul exercita atributele dreptului sau întotdeauna în putere proprie, nefiind subordonat nimanui, decât legii. Toate celelalte persoane, altele decât proprietarul, exercita aceste atribute, atât în puterea legii, cât si mai ales în puterea proprietarului care le-a constituit dreptul subiectiv ce le apartine asupra bunurilor sale. Deci puterea oricarui alt titular de drepturi este limitata, nu numai de dreptul obiectiv ci si de vointa proprietarului care, recunoscându-i altuia anumite atribute asupra unui bun ce-i apartine, i le concentreaza si le stabileste limitele prin contract sau testament. Putem spune ca aceste persoane exercita atributele ce le-au fost conferite în puterea transmisa de proprietar si nicidecum în putere proprie.

În al doilea rând, proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate în interesul sau propriu. Fara îndoiala însa ca si titularii altor drepturi subiective, reale sau de creanta, prin exercitarea acestor atribute urmaresc realizarea unor interese proprii. Astfel, existenta dreptului lor nu ar avea nici o ratiune. Totusi proprietarul se deosebeste prin aceea ca este singurul subiect de drept care exercita, direct sau indirect (prin alte persoane), plenitudinea atributelor proprietatii, în ultima instanta, în propriul sau interes.