Eficiența activității firmei prin imagine și comunicare

INTRODUCERE

În ţara noastră, în Micul dicţionar enciclopedic, managementul se defineşte ca fiind: 1) activitatea sau arta de a conduce; 2) ansamblul activităţilor de organizare şi conducere în scopul adoptării deciziilor optime în proiectarea şi reglementarea proceselor microeconomice; 3) ştiinţa organizării şi conducerii întreprinderii. Concluzionând, managementul are rolul de a viza activitatea de conducere, administrarea şi gestionarea întreprinderii. Conceptul de management semnifică fie conducerea, administrarea, gestionarea întreprinderii, fie o anumită manieră sau mentalitate de dirijare a oamenilor în vederea realizării unor obiective. Managerul are rolul de a asigura condiţiile optime pentru ca salariaţii să se simtă şi să lucreze motivat, cu efecte asupra calităţii şi performanţelor muncii pe care o desfăşoară.

Din punct de vedere etimologic, denumirea de management derivă din verbul englezesc to manage care înseamnă a reuşi. Cei mai mulţi autori în domeniul managementului încearcă să fundamenteze teoria universalităţii acesteia. S-a afirmat că există o „materie” universal valabilă a conducerii, că există instrumente şi metode manageriale, concepte şi principii manageriale şi chiar un limbaj comun pentru management.

Dicţionarul limbii franceze consideră managementul „un ansamblu de principii, metode şi tehnici raţionale de organizare, de gestiune şi de conducere a întreprinderii” şi care pune accentul pe rolul esenţial al conducerii şi dirijării, ca şi pe importanţa factorilor umani din întreprindere.

Folosit iniţial în ţările anglo-saxone, conceptul de management a cunoscut o rapidă răspândire pe toate meridianele globului. Într-o lucrare de specialitate se face o descriere a „managerului ideal”, care trebuie să urmărească anumite etape:

1. „Stabileşte-ţi obiectivele (pe o foaie de hârtie pe care să o poţi citi într-un minut).

2. Dacă obiectivele au fost atinse, treci la acordarea laudelor. Cum?

- repede, până nu trece prea mult timp;

- exprimă-te clar;

- comunică persoanei ce a făcut bine ; laudă comportamentele pozitive/constructive ;

- exprimă-ţi părerea;

- încurajează oamenii; fii sincer ;

- nu fii zgârcit cu strângerile de mână;

- mergi mai departe în stabilirea altor obiective.

3. Dacă obiectivele nu au fost atinse, supune-le unei noi analize. Apoi acordă pedepsele. Cum?

- pedepseşte comportamentul, nu şi persoana;

- aplică sancţiunea imediat după greşeală, altfel îşi pierde efectul;

- exprimă-te clar;

- comunică persoanei ce a greşit şi ce părere ai despre asta;

- încurajează oamenii, fii sincer;

- dă mâna cu oamenii;

- ia-o de la început – revezi obiectivele.”

În prezent, baza obiectivă a dezvoltării managementului o constituie activitatea umană, managementul fiind un proces de orientare şi dirijare a activităţii resurselor umane în scopul realizării unor obiective. De fapt, managementului i se atribuie diferite accepţiuni, fiind considerat ca proces, ca activitate, ca intervenţie a unui grup de persoane (manageri) sau ca o artă/şiinţă cu obiect, legităţi şi principii proprii. Accepţiunile recente consideră că managementul presupune: a obţine rezultate prin alţii, asumându-se responsabilităţi pentru acele rezultate; a fi orientat spre mediul înconjurător; a lua decizii vizând finalitatea agentului economic; a avea încredere în subordonaţi, încredinţându-le responsabilităţi pentru rezultatele propuse a fi obţinute, a le recunoaşte posibilitatea de a greşi şi a primi favorabil iniţiativele lor; a descentraliza sistemul organizatoric şi a aprecia salariaţii în funcţie de rezultatele obţinute.

Managementul nefiind o colecţie de metode şi tehnici, de şabloane obligatoriu de aplicat, presupune mult discernământ, pricepere şi talent din partea managerilor. Se poate considera astfel că, în principal, managementul reprezintă ansamblul intervenţiilor, metodelor şi tehnicilor de programare, organizare, alocare de resurse, control şi activare prin care se asigură realizarea obiectivelor propuse. În acest context, pentru managerii există unele obiective clare pe care este necesar să le urmărească: orientarea către acţiune, utilizarea unor forme simple de distribuire a sarcinilor şi perfecţionarea profesională a personalului, contactul continuu cu clienţii, creşterea permanentă a productivităţii muncii, asigurarea autonomiei operaţionale şi încurajarea întreprinzătorilor şi a inovatorilor, orientarea spre contracte cheie cu viitor şi valoare mare, orientarea fiecărui salariat către acea activitate pe care o poate face cel mai bine, utilizarea unui sistem riguros de control.

Managementul operează în principal cu trei elemente de bază: idei – stabilirea perspectivei, fixarea obiectivelor, elaborarea politicilor de acţiuni; relaţii – stabilirea structurii organizatorice, precizarea legăturilor, descrierea posturilor, cerinţele posturilor; oameni – selectarea, formarea şi perfecţionarea conducătorilor, motivarea, delegarea autorităţii, sistemul de raportare şi evaluare a rezultatelor, măsuri de corecţie, sancţiuni şi recompense.

Urmărind aceeaşi idee, rolul managerului este de a stabili obiectivele esenţiale ale organizaţiei, componentele lor, resursele şi mijloacele necesare realizării lor. În ceea ce priveşte organizarea, sarcinile managerului ţin de activităţile ce trebuie realizate de fiecare ramură a firmei comerciale şi de relaţiile dintre acestea, cu scopul îndeplinirii obiectivelor fixate. Legat de cel de-al treilea element de bază al managementului, managerul are rolul de a construi o punte între toate forţele şi eforturile unei organizaţii în scopul de a facilita funcţionarea şi de a asigura succesul. Se urmăreşte implicarea tuturor salariaţilor în vederea realizării obiectivelor ce le revin. În sfârşit, managerul veghează ca totul să se petreacă în limitele regulilor stabilite, conform programului şi ordinelor date, urmând a sancţiona şi îndrepta lipsurile şi greşelile.

În ceea ce priveşte organizarea execuţiei politicii de dezvoltare a firmei comerciale, managerul trebuie să răspundă unor probleme majore. El nu poate să asigure dezvoltarea organizaţiei numai rezolvând aceste probleme. Succesul firmei depinde în cea mai mare măsură de felul în care a fost realizată politica de dezvoltare şi modul în care dezvoltarea respectivă a fost ancorată în realitate. Procesul de dezvoltare poate fi influenţat de anumite modificări ce vin din interior sau exterior şi sunt datorate tranziţiei la economia de piaţă. Managerul are datoria de a sesiza atât aceste fenomene, cât şi reacţiile celor care transpun în viaţă politica de dezvoltare a organizaţiei, deoarece sensul acestor nu este întotdeauna pozitiv. De asemenea, managerul trebuie să dea dovadă de multă flexibilitate, să-i convingă pe angajaţi că dezvoltarea organizaţiei reprezintă unica lor cale de supravieţuire.

CAPITOLUL I

Firma comercială

-subiect al activităţii economice-

Termenul de întreprindere derivă din cuvântul francez „entreprise”. Întreprinderea poate fi definită ca fiind o organizaţie autonomă care îşi asigură existenţa şi dezvoltarea prin fabricarea şi comercializarea unor produse cu scopul obţinerii unui profit. Întreprinderea constituie componenta esenţială a economiei şi presupune existenţa a patru elemente fundamentale : materie primă, utilaje, muncă şi clienţi. În sens economic, o firmă, ca agent economic – indiferent de talie, formă de proprietate şi organizare – produce bunuri şi servicii destinate vânzării pe piaţă, scopul urmărit fiind obţinerea profitului. „Întreprinderea este acea unitate economică care se caracterizează printr-un gen specific de activitate, printr-o funcţionalitate şi organizare tehnologică, prin capacitatea de a produce anumite bunuri, de a se conduce şi gestiona raţional, precum şi prin autonomia sa financiară.” Ca celulă de bază a economicului, firma este veriga organizatorică unde se desăvârşeşte fuziunea între factorii de producţie (resurse umane şi material-energetice) cu scopul producerii, desfacerii de bunuri economice (produse, servicii, informaţii, etc.) în structura, cantitatea şi calitatea impuse de cererea de pe piaţă şi obţinerii unui profit. Întreprinderea suportă costuri corespunzând remunerării factorilor de producţie utilizaţi, care trebuie compensaţi prin rezultatele producţiei sale pentru că firma trebuie să producă o valoare excedentară costurilor sale.