Eficiența și Eficacitatea Managementului în Întreprindere

Introducere

Principala funcţie, atît a ştiinţei managementului, cît şi a managementului ştiinţific este creşterea competitivităţii firmei. Ultimele decenii au marcat, de altfel, numeroase recunoaşteri ale faptului că ştiinţa şi practica conducerii ştiinţifice reprezintă un vector de bază al creşterii economice. Astfel, specialistul american Peter Drucker, unul dintre cei mai reputaţi oameni de ştiinţă în acest domeniu, susţine că managementul reprezintă principala cale de creştere economică. La rîndul său, Richard Farmer, unul dintre întemeietorii managementului comparat, subliniază potenţialul economic deosebit al managementului, afirmînd că „importul de cunoştinţe de management poate fi mult mai productiv decît cel de tehnologii. Profesorul rus Afanasiev, cu lucrări traduse în limbile occidentale, sublinia că pentru obţinerea economiei de timp, esenţa intensificării producţiei, principalele mijloace sunt ştiinţa tehnologică, managementul şi educaţia.

Pentru coordonarea activităţii în întreprindere este necesar de examinat principalele elemente ale succesului: supraveţuirea, eficacitatea şi eficienţa, productivitatea, realizarea practică. Astfel o organizaţie devine rezultativă în caz dacă elaborează corect ceea ce cere piaţa, dar efectivă cînd elaborează corect ce doreşte piaţa. O organizaţie nu poate obţine profit maxim fiind doar efictivă sau rezultativă, de obicei termenul de eficienţă şi eficacitate sunt examinate ca un element integral.

În lucrarea dată vor fi analizaţi principalii indicatori ai eficienţei şi eficacităţii, corelaţia şi deosebirile dintre ele.

1. Eficacitatea managementului în întreprindere

Deşi la prima vedere termenul de eficacitate este identic cu cel de eficienţă, din punct de vedere managerial sensurile sunt diferite. Astfel sunt activităţi eficiente, dar care nu-şi găsesc finalitatea(nu se vînd), despre care nu se poate afirma că sunt eficace.

1.1. Analiza corelaţiei dintre eficienţă şi eficacitatea managerială

Contribuţia substanţială a managementului la creşterea economică, reprezintă o reflectare a sesizării diminuării intensităţii activităţilor economice şi sociale în ceea ce priveşte energia şi materiile prime în favoarea unei intensivităţi intelectuale, astfel se naşte întrebarea cum contribuie în mod concret managementul la sporirea eficacităţii şi eficienţei economice?

O primă modalitate o constituie potenţarea muncii de execuţie la nivelul fiecărui loc de muncă, reflectată în sporirea productivităţii datorită asigurării, ca urmare a deciziilor şi acţiunilor managerilor, de utilaje cu parametri tehnici superiori, a alimentării ritmice cu materii prime corespunzătoare integral din punct de vedere cantitativ şi calitativ necesităţilor producţiei, a încadrării pe posturi de persoane care posedă pregătirea şi experienţa corespunzătoare, a furnizării executanţilor de informaţii necesare raţionalizării muncii etc. Deci, o bună conducere a firmei reuşeşte să asigure condiţiile tehnice, umane, informaţionale, financiare, organizatorice şi motivaţionale necesare ca productivitatea muncii să fie ridicată, rezultat al unui grad ridicat de folosire a timpului de muncă şi de structurare corespunzătoare a acestuia.

Sporul de eficienţă rezultă şi din amplificarea funcţionalităţii globale a firmei, generată de raţionalizarea ansamblului de conexiuni decizionale, informaţionale şi organizaţionale reflectată în creşterea gradului de folosire a capacităţilor de producţie, dimensionarea judicioasă a stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate, producţie neterminată şi produse finite, accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante etc.

Managementul contribuie la creşterea eficacităţii şi eficienţei şi prin integrarea la un nivel superior a activităţilor firmei în cadrul pieţei şi economiei naţionale, pe bază de criterii economice, ceea ce are ca urmare economisiri absolute şi relative de muncă vie şi materializată, atît la nivel de unitate economică, cît şi la nivelul suprasistemelor în care aceasta este integrată. Concret, eficienţa rezultă din îmbunătăţirea specializării şi cooperării în producţie, din creşterea raţionalităţii aprovizionării şi vînzării şi din măsura în care oferta firmei corespunde dimensional şi structural cu mărimea şi felul cererii de pe pieţele interne şi externe pe care vinde. Cu cît preferinţele consumatorilor sunt mai bine cunoscute şi luate în considerare de către conducerea managerială, cu atît competitivitatea şi contribuţia la obţinerea venitului naţional cresc.