Elaborarea și Fundamentarea Deciziilor în Cadrul Firmei

Introducere

Anii ’90 reprezintă primul deceniu în care companiile naţionale din întreaga lume au început să-şi formeze o viziune globală. Timpul şi distanţele se scurtează cu repeziciune, o dată cu apariţia comunicaţiilor, a transporturilor şi a fluxurilor financiare ultrarapide. Într-adevăr, numeroase companii au dus, ani întregi, o politica comercială internaţională. Prezentul, însă, este caracterizat prin înăsprirea concurenţei globale. Cu toate că unele ţări înclină spre stăvilirea invaziei străine printr-o legislaţie protecţionistă, totuşi, în viitorul îndepărtat această strategie nu va duce decât la creşterea costului vieţii şi va asigura protecţie unor societăţi naţionale care, de fapt, sunt ineficiente. Soluţia potrivită în această situaţie constă în însuşirea de către societăţi a strategiilor de pătrundere pe pieţele externe şi în creşterea competitivităţii lor globale. Cu cât societăţile întârzie să păşească pe calea internaţionalizării, cu atât creşte riscul excluderii lor de pe pieţele în dezvoltare ale Europei Occidentale, Europei de Est, Orientului Îndepărtat sau ale altor regiuni ale lumii.

În prezent, ţările aparţinând Pieţei Comune europene au desfiinţat barierele care stăteau în calea circulaţiei mărfurilor, serviciilor, banilor şi persoanelor, reglementând anumite activităţi, privatizând unele întreprinderi de stat şi adoptând standarde comerciale comune. În acelaşi timp, în Europa de Est apar noi ocazii profitabile, ţările din această regiune depunând eforturi considerabile în tranziţia lor de la economia centralizat-planificată la economia de piaţă.

Deşi interesul societăţilor de a accede şi a concura pe pieţele externe este ridicat, riscurile sunt şi ele mari, acest fapt datorându-se datoriilor externe, instabilităţii regimurilor politice şi guvernelor, problemelor de schimb valutar, condiţiilor impuse de guvern la accesul pe piaţă al firmelor străine, birocraţiei, tarifelor şi altor bariere comerciale, corupţiei, pirateriei tehnologice şi costului de producţie ridicat. O primă concluzie ce s-ar putea desprinde din cele prezentate este că, fie că rămân acasă, fie că se extind în străinătate, companiile sunt condamnate. Deducem din aceasta că singura şansă pe care o au societăţile ce desfăşoară activităţi comerciale în cadrul industriilor globale este internaţionalizarea operaţiilor pe care le derulează.

Atunci când activităţile din sfera managementului capătă extensie internaţională, deci când produsul depăşeşte graniţele ţării în care a fost produs, decizia managerială primeşte şi ea amprenta internaţionalizării, fiind necesară adaptarea ei la condiţiile specifice de operare pe pieţele externe.

Multe din principiile fundamentale de management ce au fost aplicate pe piaţa internă vor avea relevanţă într-o conjunctură internaţională.

Procesul de identificare a oportunităţilor pieţei, de selectare a strategiilor, de implementare a strategiilor selectate şi de monitorizare a performanţelor implică principii asemănătoare cu cele aplicate pe piaţa internă.

Principala provocare în cazul unei companii care operează pe piaţa internaţională constă în adaptarea managementului în ansamblu şi a deciziei manageriale în particular la nevoile pieţelor externe ale căror coordonate pot fi complet diferite de ceea ce a cunoscut până atunci.

Capitolul 1

Elemente teoretice cu privire la managementul

internaţional

1.1.Definiţii şi consideraţii generale

Managementul este un termen englezesc, cu semantică deosebit de complexă, care desemnează ştiinţa conducerii organizaţiilor socio-economice şi conducerea ştiinţifică a acestora. Complexitatea semantică a termenului este determinată de sensurile sale multiple:

- ştiinţă, adică un ansamblu organizat şi coerent de cunoştinţe – concepte, principii, metode şi tehnici prin care se exploatează, în mod sistematic, fenomenele şi procesele ce se produc în conducerea organizaţiilor;

- artă, care reflectă latura sa pragmatică şi care constă în măiestria managerului de a aplica la realităţile diferitelor situaţii, cu rezultate bune, în condiţii de eficienţă, cunoştinţele ştiinţifice;

- stare de spirit specifică, reflectată de un anumit fel de a vedea, a dori, a căuta şi a accepta progresul;

Manageamentul, a apărut s-a dezvoltat şi perfecţionat cu referire directă la economie, dar treptat s-a impus în toate domeniile activităţii umane politică, învăţământ, stiinţă, cultură, etc. De altfel, dimensiunea performanţelor în economie depinde de calitatea conducerii, atât în unităţile economice cât şi în celelalte domenii. În ceea ce priveşte economia manageamentul s-a impus ca ştiinţă cronologic, în primul rând microeconomic, la nivel de intreprinderi şi în cadrul acestora. În secolul nostru într-o formă sau alta a dobândit o importanţă mai mare decât în trecut şi stiinţa conduceri la scara economiilor naţionale (la nivel macroeconomic, iar o serie de preocupări se disting şi la nivelul unor spaţii economice mai largi, regionale şi chiar pe plan mondial.