Etape și modele ale managementului resurselor umane - perspectivele lui în societatea cunoașterii

Introducere

Managementul resurselor umane este un factor de creştere a competitivităţii firmei şi a economiei naţionale în ansamblu, un factor important de progres economic şi social.

Managementul resurselor umane contribuie decisiv la armonizarea intereselor indivizilor cu obiectivele firmei şi ale societăţii, la împletirea armonioasă a raţiunilor economice cu raţiunile sociale atît în cadrul firmei, cît şi la scara comunităţii şi societăţii.

În condiţiile societăţii contemporane, ale progresului uriaş al cunoaşterii ştiinţifice, managementul resurselor umane îşi dovedeşte o dată în plus marea sa capacitate de performanţă, contribuind la micşorarea consumurilor de resurse limitate (pămînt, muncă şi capital) şi poluante (combustibili fosili), la micşorarea dependenţei creşterii economice de aceste resurse limitate, la armonizarea intereselor generaţiilor prezente cu generaţiile viitoare, la crearea unor mai bune condiţii de conservare a Planetei şi a vieţii în general.

Organizarea activităţii resurselor umane se poate face pe mai multe domenii: personal, învăţămînt, salarizare, normarea muncii, cercetare.

Potrivit literaturii de specialitate, resursele umane, abordate prin prisma managementului resurselor umane care, spre deosebire de teoria tradiţională a organizaţiei referitoare la forţa de muncă, prezintă următoarele carecteristici:

- abordează personalul ca individualităţi, personalităţi, comportamente, şi nu în mod global ca o masă de oameni, capabilă doar să muncească;

- salarizarea resurselor umane se realizează în funcţie de perfomanţele obţinute şi nu în funcţie de munca depusă;

- evaluarea performanţelor profesionale ale angajaţilor devine o componentă esenţială a managementului resurselor umane;

- motivarea angajaţilor este susţinută prin sistemul de recompense destul de diversificat, prin promovarea în posturi ierarhic superioare în funcţie de competenţă;

- abordarea problemelor stresului, conflictelor, relaţiilor sociale etc. ca părţi componente ale managementului resurselor umane.

Funcţia de resurse umane cuprinde toate activităţile orienate spre factorul uman, avînd drept obiective: conceperea, proiectarea, utilizarea optimă, întreţinerea şi dezvoltarea social-umană.

Trecerea la societatea cunoaşterii generează o nouă, puternică şi fără precedent oportunitate de creştere a managementului resurselor umane.

În societatea cunoaşterii, aplicarea de cunoştinţe la tot ceea ce se produce generează schimbare după schimbare. Schimbarea devine o regulă, o permanenţă, ca şi mişcarea în fizică, în timp ce repaosul este doar intervalul scurt dintre două cicluri de perfecţionări ale produselor şi serviciilor şi de învăţare.

1. Esenţa, principiile şi atribuţiile MRU

Cu toate că managementul resurselor umane s-a afirmat încă de pe vremea lui Taylor ca un factor tot mai puternic de producţie, o definire unanim acceptată a acestuia a întîrziat să fie realizată.

Literatura de specialitate conţine numeroase definiţii parţiale, care pun accent pe anumite laturi şi domenii. În faţa unei astfel de diversităţi de definiţii existente, prof. univ. dr. Aurel Manolescu le examinează şi conchide, că acestea „nu intră în contradicţie ci sunt mai de grabă complementare”[1,pag.39].

O altă definire a fost dată de autorul nostru autohton, Alic Bîrcă: „ MRU reprezintă un ansamblu de acţiuni, generale şi specifice, referitoare la atragerea, menţinerea, utilizarea şi motivarea cît mai eficientă a resurselor umane din cadrul unei organizaţii în vederea realizării obiectivelor acesteia[2,pag.20].