Etica în Afaceri

Etica în afaceri este o disciplina pe care multi oameni o iau în raspar: pe unii îi amuza copios, altora li se pare o gluma proasta. Mai toate lucrarile consacrate acestui subiect mentioneaza faptul ca, în opinia majoritatii oamenilor, sintagma etica în afaceri este (cum spun anglo-americanii) un oxymoron, adica o contradictie în termeni, de genul cerc patrat, zgârcit cheltuitor sau mama virgina. Faptul este înregistrat ca atare, fara sa i se acorde prea multa atentie. Eu cred însa ca merita sa ne întrebam care sunt premisele acestei opinii atât de raspândite.

Cei care privesc raportul dintre etica si lumea afacerilor din afara, ca simpli spectatori ai vietii economice, zâmbesc ironic atunci când aud de etica afacerilor, deoarece, prin definitie, stabilesc un raport de incompatibilitate între cele doua notiuni. Foarte adesea, oamenii sunt tentati sa idealizeze sfera eticului, considerând ca a fi etic înseamna a te comporta întotdeauna altruist, urmarind, mai presus de orice, binele aproapelui. În vreme ce moralitatea este echivalata cu sfintenia, lumea afacerilor este demonizata, fiind zugravita în cliseele arhicunoscute: lacomie, cinism, egoism feroce, rapacitate, coruptie, dispret fata de legi si fata de oamenii simpli si onesti care muncesc din greu pentru a-i îmbogati pe niste exploatatori fara scrupule etc. Fireste ca, definite în acesti termeni, etica si afacerile sunt antitetice deoarece a face afaceri presupune cu necesitate un comportament pe de-a-ntregul imoral.

Pe ce se bazeaza aceasta perceptie ultrasimplista? În cazul notiunii de etica, pe ignoranta. În lumea noastra, învatam din clasa întâia matematica, gramatica, istorie, geografie etc., însa etica nu o studiem niciodata la scoala. Nu este o disciplina exacta si, dupa cât se pare, nici destul de importanta pentru a sta lânga celelalte materii umaniste. Asa se face ca fiecare îsi încropeste o imagine personala, extrem de aproximativa, daca nu de-a dreptul eronata, despre ceea ce înseamna etica, bazându-se pe o minima si stângace reflectie asupra unor elemente disparate, culese mai întâi din dadaceala parintilor si a profesorilor, apoi din lecturi, conversatii întâmplatoare, din filme si mass-media dar, mai ales, din lectiile predate la scoala vietii. Iar viata nu este, pentru cei mai multi dintre noi, un profesor din cale afara de priceput si de rabdator.

În ceea ce priveste perceptia demonizata a lumii afacerilor, cauza principala este tot ignoranta. Este vorba însa de o ignoranta interesata, resentimentara si de-a dreptul voita, a celor care  privind din afara  remarca scandalizati luxul, opulenta si ostentatia celor rusinos de bogati, fara a face un minim efort de gândire spre a întelege ca nu toti întreprinzatorii sunt chiar atât de bogati si, mai ales, faptul ca multi dintre ei câstiga nu prin fraude si escrocherii mârsave, ci printr-o activitate extrem de solicitanta si de responsabila  care tot un soi de munca este, chiar daca nu se face cu târnacopul sau la strung. Din pacate, mass-media întretine cu râvna aceste clisee, bombardând publicul cu stiri si reportaje de senzatie, în care nu figureaza decât personaje dubioase, fraude colosale, banci devalizate, falimente scandaloase, privatizari suspecte, licitatii trucate, evaziuni fiscale, produse care pun în pericol viata si sanatatea consumatorilor, catastrofe ecologice etc. Ce-i drept, aceste fenomene exista si mass-media are datoria sa informeze si sa avertizeze publicul, punând reflectoarele pe acei afaceristi care comit realmente astfel de infractiuni. Aceasta goana dupa senzational, care face ca mass-media sa nu îsi focalizeze atentia decât asupra laturilor întunecate ale vietii economice, are efecte deosebit de negative asupra opiniei publice din tara noastra. Din pacate, este un adevar cât se poate de trist ca România de astazi ofera din belsug subiecte de scandal. Coruptia a atins cote alarmante si multe averi s-au facut în conditii mai mult decât suspecte, desi reactia justitiei a fost mai totdeauna timida sau inexistenta. Cu atât mai meritorii sunt, în acest climat, eforturile unui mare numar de întreprinzatori anonimi, care se straduiesc si, de bine, de rau, chiar reusesc sa faca afaceri oneste si profitabile. Daca nu ar copia fara discernamânt modelele presei occidentale  care, într-adevar, are de ce sa umble dupa senzational, întrucât viata imensei majoritati a consumatorilor este extrem de uniforma si de searbada: munca, munca, munca  mass-media româneasca si-ar da seama ca, în climatul de coruptie cronica si de impostura generalizata de la noi, stirile cu adevarat de senzatie, care ar soca pe toata lumea, ar suna cam asa: Undeva, într-o localitate din România, un întreprinzator privat cinstit si corect, a reusit sa puna pe picioare o afacere profitabila: fara spaga, fara protectie clientelara, fara licitatii dubioase, fara scutiri preferentiale de impozite si de obligatii fiscale etc.; salariatii câstiga bine si sunt multumiti; consumatorii sunt încântati de calitatea si pretul produselor firmei s. a. m. d.. Astfel de firme exista chiar si în România de astazi, dar, din pacate pentru ele si mai ales pentru publicul de la noi, sunt câini care nu musca, ceea ce, gândesc liderii nostri de opinie, chiar nu intereseaza pe nimeni.

Pe scurt, observatorii hipercritici ai mediului de afaceri comit mai multe erori, care le îngusteaza perspectiva si le strâmba judecata. Pe de o parte, confunda comportamentul etic cu altruismul umanitar (dar numai atunci când îi judeca pe oamenii de afaceri; propriul lor comportament primeste o apreciere de onorabilitate morala în raport cu niste exigente mult mai relaxate). Pe de alta parte, generalizeaza fara temei faptele scandaloase care se petrec realmente în lumea afacerilor, trecând cu vederea  datorita unei ignorante autoinduse resentimentar, alimentate de mass-media  normalitatea activitatii de afaceri, în care onestitatea si corectitudinea sunt regula si nu exceptia. Având o notiune confuza asupra eticii si o viziune partinitor nefavorabila asupra afacerilor, cei care strâmba din nas atunci când aud vorbindu-se despre etica în afaceri mai comit o eroare decisiva, care le întareste scepticismul fata de seriozitatea acestei discipline. Acesti oameni nu realizeaza faptul ca etica în afaceri nu se ocupa de furturi, delapidari, fraude si alte soiuri de ilegalitati. Toate aceste fapte tin de resortul justitiei, iar daca aceasta nu-si îndeplineste functiile sale sociale, raul trebuie cautat în alta parte. Voi dezvolta pe larg în capitolele ce urmeaza ideea ca etica în afaceri are ca obiect de investigatie criteriile strict morale care stau la baza ierarhizarii alternativelor legale ce se deschid optiunii manageriale si legaturile dintre aceste criterii morale, pe de o parte, si eficienta economica pe termen lung a întreprinderii private, pe de alta parte.