Etica în perspectiva interculturală

Mulţi autori subliniază faptul că o organizaţie nu are o etică decât dacă se raportează la un anumit mediu sau la anumite relaţii, etica în sine fiind asociată doar persoanelor individuale. În cazul persoanelor individuale, etica reprezintă un set de concepte despre bine şi rău, despre obligaţii şi morală.(Băcanu B. (2009), ,,Management strategic în turism: concepte şi studii de caz”)

Etica în afaceri sau etica afacerilor reprezintă o disciplină care se ocupă cu analiza din punct de vedere moral a modului în care actorii economici (firmele, acționarii, angajații, cumpărătorii etc.) acționează.

Ea a apărut la începutul secolului al XX-lea în Statele Unite ale Americii ca urmare a extinderii aplicabilității teoriilor etice dincolo de spațiul general al "acțiunii umane".

Principiile eticii în afaceri trebuie dezvoltate şi aplicate în toate sferele de activitate ale actorului economic. În această viziune, promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea managerilor cât şi a subordonaţilor, are o importanţă capitală, cu impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii organizaţii.

Aceste principiile etice se referă la conduita curentă, la obiceiurile şi atitudinile oamenilor cu privire la conceptele generate de adevăr şi minciună, de bine şi rău, de echitate şi discriminare etc.

În opinia lui Ronald Jeurissen, managementul etic urmareşte îmbunătăţirea proceselor decizionale, a procedurilor şi structurilor organizaţionale, în aşa fel încât activităţile organizaţiei să fie cât mai mult legate de principiile etice.

După Robert C. Solomon, sunt distinse mai multe nivele ale eticii:

-nivelul microeticii, care cuprinde regulile schimbului echitabil între indivizi;

-nivelul macroeticii, care se referă la regulile instituţionale sau culturale ale comerţului pentru o întreagă societate (,,lumea afacerilor”);

-nivelul molar al eticii, care este preocupat de unitatea de bază a comerţului, respectiv corporaţia.

În literatura de specialitate, se evidenţiază mai multe studii ale dezvoltării corporaţionale analizându-se modul în care evoluţia unei firme reflectă valorile morale din societate.

Reuşita unei afaceri depinde de numeroşi factori, unul dintre aceştia constituindu-l şi promovarea unor principii etice.

Este recunoscut faptul că managerii au datoria să servească interesul companiei şi al proprietarilor acesteia. Totuşi, în ultimele decenii a devenit din ce în ce mai clar faptul că profitul nu poate constitui unicul scop; managerii şi companiile au datoria de a avea un comportament adecvat faţă de o serie de părţi interesate care se extind cu mult în afara proprietarilor companiei. Aceste părţi interesate includ: clienţii, comunitatea în care activează compania, angajaţii şi chiar elementele nonumane cum ar fi mediul înconjurător.(Abrudan, Maria (2010), ,,Echitate şi discriminare în managementul resurselor umane ”)

În principiu, relaţiile dintre companie şi angajaţi sunt reglementate de prevederile unui contract legal de muncă. Din acest punct de vedere, ţările europene au o legislaţie solidă şi minuţioasă menită să asigure protecţia drepturilor salariaţilor.

Managerul de resurse umane are rolul special de a se asigura că toţi angajaţii sunt trataţi în mod etic şi egal şi că aceştia, la rândul lor, au un comportament corect faţă de colegi, companie şi clienţi.

Unele companii de etică prezintă inclusiv îndatoririle generale pe care persoanele le au în societate. Deşi companiile nu sunt neapărat supuse întregii game de îndatoriri etice care se aplică unei persoane, unele dintre acestea pot fi implementate pentru a ghida relaţiile cu angajaţii sau candidaţii la angajare. (Abrudan, Maria (2010), ,,Echitate şi discriminare în managementul resurselor umane ”)

Un profesor de etică la Universitatea din Denver, declara că raţiunea eticii nu este reprezentată de răspunsuri, scopul ei fiind acela de a ridica acele întrebări care sunt potenţial jenante.

Publicitatea negativă cu care firmele Nike şi Levi-Strauss s-au confruntat în anii precedenţi în ceea ce priveşte condiţiile de muncă în fabricile lor din Asia a convins managerii de vulnerabilitatea, din punct de vedere etic, a domeniului de resurse umane.