Etică și Leadership

La baza succesului unui proces de leadership de lungă durată stau integritatea şi comportamentul etic. Integritatea personală reprezintă sursa şi fundaţia integrităţii şi eticii organizatției.

Stephen R. Covey consideră că puterea bazată pe principii reprezintă calea spre reuşită.” Adevărata putere de a conduce derivă dintr-un caracter onorabil şi din exercitarea anumitor principii şi unelte ale puterii”. Dar cele mai mari discuţii despre conducere se axează pe teorii genetice despre ”marele om”, pe teorii ale personalităţii care vorbesc despre ”trăsături” sau pe teorii ale comportamentale care vorbesc despre ”stil”. De aici rezultă că, într-o conducere eficientă, este vorba despre comportamentul etic (marele om, trasături) cât şi despre leadership (stil de a conduce).

Pornind de la aceaste afirmaţii vom analiza cele două noţiuni şi convergenţa lor şi vom constata că nu putem vorbi de leadership fără a vorbi şi de etică.

Despre etică se spune că este un domeniu al ştiinţei care studiază principiile morale, legile de dezvoltare istorică a acestora, rolul lor în viaţa socială, respectiv totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei societăţi sau unui grup reprezentativ din cadrul acesteia.

În ultimele decenii, odată cu implementarea unui nou management în cadrul organizaţiilor, atât publice cât şi private, a devenit din ce în ce mai imperios necesară adoptarea unui sistem de valori. Acest sistem se află la baza funcţionării în condiţii normale a organizaţiei şi se află în strânsă conexiune cu etica organizaţiei.

În management, conceptul de etică în organizaţie se conturează clar, respectarea acesteia fiind o condiţie de bază pentru funcţionarea eficientă şi raţională a organizaţiilor. Conform acestei concepţii:

Etica are misiunea de a realiza un acord optim între natura şi nivelul existenţei sociale şi conştiinţa morală, ceea ce presupune eliminarea mentalităţilor întârziate şi contribuţia la modelarea unor conştiinţe care să devanseze existenţa socială actuală, care să gândească şi să acţioneze prospectiv.

Pentru o organizaţie, fie ea publică sau privată, etica constituie un element deosebit de important în relaţiile cu membrii organizaţiei, cu clienţii şi cu mediul exterior. Comportamentul etic îmbunătăţeşte climatul intern înlăturând divergenţele şi alte aspecte care ţin de nerespectarea unor reguli înscrise sau nu în legislaţie.

Termenul de etică provine din greaca veche: ethos (Homer) – obiceiuri, moravuri, caracter, şi ethike (Aristotel) - ştiinţa cunoaşterii şi poate fi utilizat într-o dublă accepţiune:

- o disciplină ştiinţifică care are ca obiect de studiu normele de comportament ce reglementează relaţiile interumane

- ansamblul normelor ce reglementează comportamentul oamenilor în societate şi care sunt impuse prin forţa obiceiurilor şi a deprinderilor în societate.

Putem deci considera etica ca fiind ştiinţa ethosului (a moralei), a binelui/răului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtuţii (Aristotel), a plăcerii (Aristip), a idealului social.

Etica a apărut ca ramură distinctă a cunoaşterii, datorită lui Socrate. Ca disciplină ştiinţifică ea există din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnităţii ştiinţelor".

Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".

Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul normelor şi imperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti.

Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis, etimonul modern al termenului morală.

Aşadar, putem considera etica drept o ştiinţă a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescripţii concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este şi sensul pe care îl oferă Wundenburger, care spune că etica reprezintă "ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de către o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativă."