Etică și responsabilitate socială corporativă

Literature review

Antoine de Saint Exupery spunea într-o maximă devenită celebră: „Fiecare este responsabil faţă de toţi. Fiecare este responsabil de sine. Fiecare este responsabil el însuşi pentru toţi”.

Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligaţia unei firme dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice de a urmări obiuective pe termen lung care sunt în folosul societăţii. Firma se consideră responsabilă nu doar faţă de proprietari (acţionari) ci şi faţă de furnizori, clienţi, organisme guvernamentale, comunităţi locale, opinie publică şi creditori.

De la eticile stoice până la "etica responsabilităţii" a lui Hans Jonas (1903-1993), această idee a fost gândită împreună cu cea de libertate. Atât timp cât vorbim de etica neotomistă sau de cea ortodoxă, de etica lui Bergson sau cea a lui Kant, de pozitivismul sociologic sau de neopozitivism, de personalism sau emotivism, peste tot vom găsi aceeaşi preocupare obsesivă: cum putem gândi libertatea ca libertate umană? Altfel spus, în ce fel ne putem exercita libertatea pentru a rămâne, totuşi, în interiorul condiţiei umane? În majoritatea doctrinelor etice, reperul fundamental de definirea a libertăţii îi revine responsabilităţii.

Dacă aruncăm o privire în cele mai cunoscute dicţionare de etică se observă că responsabilitatea şi libertatea sunt definite prin raportare uneia la alta. Astfel, într-un dicţionar encicolpedic de filosofie publicat recent de Editura ALL (Filosofia de la A la Z, 1999 şi 2000), stă scris: "În fapt, a fi liber înseamnă a fi în măsură să-ţi asumi ansamblul actelor tale; a fi responsabil înseamnă a putea răspunde de acestea, mai clar, de această libertate de care ele dau seama".

În 1880 A.Carnegie publica lucrarea “The Gospel of Wealth” în care promova ideea că banii câştigaţi din afaceri trebuie să revină societăţii prin acţiuni caritabile şi civice. Aceasta a dezvoltat teoria responsabilităţii sociale a afacerilor bazată pe două aspecte esenţiale: principiul carităţii şi principiul administratorului de arcă. Principiul carităţii, ca o prima doctrină a responsabilităţii sociale promovează ideea sporirii acţiunilor filantropice care au ca scop asaltarea şi ajutarea celor care sunt “membri ai societăţii mai puţin norocoşi”. Principiul administratorului de arcă este o doctrină biblică care pretinde oamenilor de afaceri un comportament responsabil, conştienţi că sunt “conducători sau îngrijitori de vapor, care trebuie să obţină prin adevăr şi cinste averea pe care trebuie să o gestioneze în beneficiul societăţii”.

Dezvoltarea teoriilor organizaționale în ultimii cincizeci de ani subliniază, deasemenea, o creștere a interesului în responsabilitățile sociale corporatiste (RSC). Așteptările societății cu privire la obligații sociale ale unei societăți sunt în continuă schimbare, influențată în principal de abordări diferite în teoria economică, evenimente socio-economice, politice și culturale care afectează mediul de afaceri și o transformare corespunzătoare a mentalității sociale care pune o presiune pe plan național sau companii multinaţionale. Ca răspuns la acești factori, organizațiile de afaceri din întreaga lume adoptă capacitatea de reacție socială și modul în care acestea se referă la diferite responsabilități sociale.

În funcţie de domeniul de activitate al autorităţilor care au putere de decizie, RSC-ul este definit în termeni proprii. De exemplu, World Business Council for Sustainable Development numeşte responsabilitatea socială corporativă ca fiind “ angajamentul mediilor de afaceri de a contribui la dezvoltarea economică durabilă conlucrând cu angajaţii, familiile lor, comunitatea locală şi societatea în ansamblul său pentru a îmbunătăţii calitatea vieţii noastre.” Uniunea Europeană defineşte termenul drept “ un concept prin intermediul căruia o companie integrează în mod voluntar preocupările faţă de problemele sociale şi de mediu, în operaţiunile de afaceri şi în interacţiunea cu partenerii de interes” (Oprea, 2005). O singură concluzie reiese din aceste definiţii, şi anume că iniţiativele privind responsabilitatea socială sunt create pentru a întâmpina probleme acute ale societăţii, ceea ce obligă companiile să îndeplinească obiective multiple: economice, de mediu şi sociale.

În Europa, promovarea RSC reflectă nevoia de a apăra valorile comune şi de a creşte sentimentul de solidaritate şi coeziune''. În paralel, în SUA, Caroll propunea următoarea definiţie: „responsabilitatea socială corporativă cuprinde aşteptările economice, juridice, etice şi discreţionare pe care societatea le are de la o organizaţie la un moment dat” (McWilliams, Siegel şi Wright, 2005). Această declaraţie a reflectat o schimbare de atitudine în instanţele americane şi în agenţiile guvernamentale, care au început să accepte cazuri împotriva companiilor pe motive sociale şi etice, în ciuda absenţei unui temei juridic.

Conceptul de responsabilitate socială corporativă este strâns legat de abordarea părților interesate la comunicare (Nielsen & Thomsen, 2009). Lucrarea cu activitățile de responsabilitate socială corporativă în cadrul unei organizații este în multe feluri legate de relația corporativă cu părțile interesate ale companiei și este esențial ca societatea să ia în considerare o strategie de comunicare RSC care se potrivește cu nevoia de interacțiune între companie și părțile interesate (Nielsen & Thomsen, 2009). Munca cu activitățile de responsabilitate socială corporativă în cadrul unei organizații este în multe feluri legate de relația corporativă cu părțile interesate ale companiei și este esențial ca societatea să ia în considerare o strategie de comunicare RSC care se potrivește cu nevoia de interacțiune între companie și părțile interesate (Nielsen & Thomsen, 2009).

Definit de Forumul european multilateral privind RSC (responsabilitatea socială corporativă) ca "un concept prin care companiile integrează preocupările sociale și de mediu în operațiunile lor de afaceri și în interacțiunea lor cu părțile interesate, pe bază voluntară" (2004), responsabilitatea socială corporativa a devenit în zilele noastre una dintre principalele provocări pentru companiile din întreaga lume. Ideea principală din spatele conceptului de RSC este "Profit - Populaţie - Planetă": companiile armonizează eforturile pentru a fi viabile economic, responsabile social și ecologic.

Falck și Heblich (2007) consideră că "RSC este consideratăca un angajament corporativ voluntar pentru a depăși obligațiile explicite și implicite impuse unei companii de așteptările societății pentru a avea un comportament convențional corporativ".

În Kotler&Lee (2005) "responsabilitatea socială corporativăeste un angajament pentru a îmbunătăți bunăstarea comunităţii prin practici discreționare de afaceri și contribuții de resurse corporative". Aceeași autori consideră că "iniţiativele corporative sociale reprezintă activitățile majore întreprinse de o societate pentru a sprijini cauze sociale și pentrua îndeplini angajamentele față de responsabilitatea socialăa întreprinderilor ".

Investiția în responsabilitatea socială corporativăcreează valoare pentru compania în sine, cât și pentru părțile interesate. Pentru a face posibilă această creare de valoare,este necesar să se realizeze comercializarea de responsabilitate corporatistă (Van de Ven, 2008).

Într-un model propus de Carroll (1979,1991), definiția performanţei sociale corporative trebuie să cuprindă trei aspecte articulate și interdependente (1979): o definiție de bază din totalul responsabilitățile sociale ale unei societăți, o enumerare de aspecte pentru care există o responsabilitate socială și o specificație a filosofiei răspunsului corporativ la presiunile sociale ("reacție socială"). Având în vedere primul aspect menționat, o definiție exhaustivă a responsabilității sociale a întreprinderilor ar trebui să sublinieze întreaga gamă de obligații sociale pe care o afacere le are faţă de societate: responsabilităţi economice, juridice, etice şi filantropice.Aceste patru componente formează piramida responsabilităţii sociale a firmei.