Etică vs Profitabilitate

1. Introducere

Etica si profitabilitatea sunt concepte tot mai des întâlnite atunci când se vorbeşte despre afaceri. Filosofia afacerii trebuie să compatibilizeze etica cu finalitatea specifică. Sintagma lui Niccolo Machiavelli "scopul scuză mijloacele" este specifică afacerilor, în masura în care nu depaşeste limitele unui model normativ propus de societate. În realitate, orice afacere este supusă unor norme/reguli ce definesc "jocul". Respectarea "regulilor jocului", atunci când acestea sunt raţionale şi stimulative este suficientă pentru a defini responsabilitatea în coordonatele "eticii afacerii".

Principalele constatări pe care le putem desprinde din analiza practicilor firmelor româneşti sunt urmatoarele: etica afacerilor nu constituie, încă, o “problemă” care să-i preocupe pe manageri; mangerii considera că în economia de piaţă, “a face afaceri profitabile” şi “a avea un comportament etic” sunt lucruri care se exclud reciproc; managerii consideră că ei au un comportament corect, dar nu dispun de informaţii exacte privind pricipalii lor parteneri/competitori.

În contextul actualei crize financiare se pune întrebarea: să se respecte normele etice sau să se pună accentul pe obţinerea unei profitabilităţi maxime-

2. Profitabilitatea

2.1 Afaceri profitabile

O afacere poate fi considerate profitabilă dacă piaţa pe care o va deservi este una largă, semnficativă. Uneori o afacere poate fi profitabilă şi pe o piaţă redusă întrucât în general pieţele mari atrag numeroşi concurenţi. Astfel o firmă se poate axa pe o nişa de piaţa specializată şi poate avea un succes considerabil.

Dezvoltarea unei afaceri presupune implicarea unui volum însemnat de bani, timp si muncă. De aceea chiar dacă intuim că o anumită afacere ar putea avea mari şanse de reusită se impune să o evaluăm pentru a evita insuccesul respectivei afaceri şi pentru a cunoaşte înca din faza de început problemele care ar putea apare. Evaluarea unei afaceri se impune şi în cazul în care dorim ca afacerea să fie finanţată de către investitori. Un criteriu de evaluare a unei afaceri este durata estimativa de existentă a acesteia. Aceasta poate depinde insăşi de natura afacerii respective.

O afacere cuprinde patru stadii de evoluţie: debutul afacerii, perioada de creştere afacerii, maturitatea şi declinul. Concurenţa deja existentă pe piaţă poate crea dificultăţi unei afaceri nou infiinţate. Afacerea trebuie să gasească resursele necesare şi mijloacele cele eficiente pentru a se proteja. În evaluarea unei afaceri se va ţine cont şi de capitalul care trebuie investit în faza de construcţie a afacerii. Afacerile vor fi cu atât mai profitabile cu cât investiţia directă este mai mica. De multe ori afaceri profitabile nu vor fi fructificate datorită lipsei de bani a întreprinzatorului. În multe cazuri originalitatea poate face diferenţa sau poate garanta câştiguri însemnate unei firme. Originalitatea poate fi totală, când se fructifică o invenţie, apăraâd pe piaţa un produs absolut nou pentru utilizatori sau poate fi partială, produsul beneficiind de imbunătăţiri. Originalitatea şi îmbunătăţirea unui produs pot genera costuri suplimentare dar care vor putea fi acoperite prin avantaje oferite. Gradul de risc al unei afaceri este în strânsă legătură cu marimea capitalului necesar înfiinţării afacerii, durata de existenta a afacerii, noutatea ei, concurenţa. Câştigul obţinut în urma valorificării acestei afaceri trebuie să atinga un nivel care să-l mulţumeasca pe iniţiatorul afacerii. Până la consumatorul final produsul străbate un drum lung trecând printr-un lanţ de intermediari la care se adaugă cheltuieli cu promovarea, ambalarea, transportul, depozitarea, returnari, garanţii. Toţi aceştia trebuie să câstige, iar cumparatorul trebuie să primească un preţ pe care să-l poată accepta. Regula simplistă în producţie este aceea ca destinatarul final al produsului, respectiv clientul, va accepta un preţ de până la 10 ori mai mare decât costul de producţie. În productie se poate realiza şi testa un prototip înainte de lansarea pe scară largă a unui produs pe piaţă. În acest fel costurile unui eşec vor fi mult mai mici, iar eventualele dificultăţi ar putea fi îndreptate. Prototipul va fi comercializat în condiţii cât mai asemănătoare cu viitorul produs, la preţuri similare.

2.2. Funcţiile profitabilităţii

Profitul incită oamenii la luarea iniţiativelor de a-şi dezvolta activităţile lor. Cand se speră la obţinerea de câstig într-o anumită direcţie forţa de muncă şi capitalurile sunt dirijate în orientarea generală a activităţii economice. Prin acest mijloc, activitatea economică se orientează într-un sens favorabil consumatorilor, se realizează adecvarea producţiei crescânde la un consum în creştere.

Sursa principală de autofinanţare. Profitul permite degajarea surselor necesare dezvoltării economice, finanţarea operaţiunilor riscante, care deschid căile viitorului. Există o stransa legatură între deciziile de investiţii şi existenţa resurselor proprii. Conform studiilor statistice, rata de autofinanţare variază între 65% şi 100% în ţările industrializate. Partea din profit care alimentează autofinanţarea pare a fi o condiţie fundamentală a dezvoltării societăţilor pe acţiuni.

Instrument de stimulare economică. După efectuarea prelevărilor prioritare asupra profitului brut, ca de exemplu dobânzile privind capitalul, dobânzile bancare etc., ceea ce rămâne este repartizat pentru:

- Autofinanţarea întreprinderii ;

- Stimulente materiale;

- Nevoi socio-culturale.