Evaluarea nivelului de risc de accidentare sau îmbolnăvire profesională la AISE - metoda INCDPM de evaluare a riscurilor

INTRODUCERE

Parte componentă a protecţiei sociale, căreia îi conferă pondere şi valoare în balanţa sistemului socio-economic, securitatea muncii a avut în toate timpurile o puternică tentă umanitară. Orice societate care recunoaşte "omul ca valoare şi scop suprem" va admite că protejarea vieţii acestuia este a priori justificată şi îndreptăţeşte un efort oricât de mare.

Pe de altă parte, resursele financiare sunt limitate şi, oricât de puternică ar fi latura socială a acestei activităţi, stabilirea priorităţilor în alocarea acestor resurse trebuie să aibă la bază criterii economice (indicatori cantitativi).

Deplasarea ponderii dinspre componenta socială, umanitară, a protecţiei muncii spre componenta economică, în condiţiile economiei de piaţă, necesită importante schimbări în modul de abordare a problemelor de securitate şi sănătate în muncă. În esenţă, aceste schimbări constau în deplasarea accentului de la analize calitative spre găsirea unor criterii, metode sau indicatori, care să permită cuantificarea stării de securitate a muncii într-un sistem (loc de muncă, atelier, unitate).

Această cerinţă, dezavantajele metodelor tip “inspecţie”, ca şi progresele obţinute în alte domenii, cum ar fi studiul fiabilităţii sistemelor tehnice sau ergonomia muncii, au îndreptat eforturile teoreticienilor spre găsirea unor noi principii de evaluare, punctul de plecare fiind relaţia risc - securitate, care permite determinarea nivelului de securitate indirect, prin intermediul nivelului de risc.

Paşi importanţi în această direcţie s-au făcut în anul 1985, când prin CEI 812/85 se defineşte noţiunea de risc, se trasează latura curbei de acceptabilitate a riscului şi se precizează cei doi parametri esenţiali care trebuie luaţi în considerare la evaluarea riscului: gravitatea şi frecvenţa consecinţei maxime asupra organismului uman.

Principiul de evaluare a riscurilor pe baza combinaţiei între frecvenţa şi gravitatea consecinţelor maxime previzibile este consacrat ulterior în standardele europene, respectiv EN 292-1/1991, EN 1050/1996. Deşi obiectul lor îl constituie securitatea maşinilor, cele două acte normative statuează extinderea domeniului lor de aplicare şi la securitatea muncii, în corelaţie cu obligativitatea evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională impusă prin Directiva-cadru nr. 391/89/CEE (paragraful 2 pct. b art. 6).

În ţara noastră nu a existat până în prezent o metodă de evaluare a nivelului de securitate a muncii, respectiv a riscurilor, într-un sistem. Estimările care se făceau, sub acest aspect, aveau la bază analize postaccident/boală, şi anume indicii de frecvenţă şi gravitate ai acestor evenimente.

În vederea alinierii la cerinţele impuse ţărilor membre ale Uniunii Europene, INCDPM a abordat problema aprecierii cantitative a securităţii muncii în concordanţă cu cele mai noi direcţii pe plan internaţional.

Pornind de la analiza metodelor de evaluare existente pe plan european, de la sugestiile metodologice şi principiile de evaluare a riscurilor, precum şi de la prevederile legislaţiei în vigoare în România, în cadrul INCDPM s-a elaborat “metoda de evaluare a nivelului de risc pe loc de muncă”, care face parte din categoria metodelor de evaluare indirectă a securităţii şi stabileşte în final niveluri de risc pentru fiecare factor de risc şi nivelul de risc global pe loc de muncă (sursa principală de inspiraţie în elaborare a fost metoda AMDEC - CEI 812/85). În cadrul ei, cuantificarea riscurilor se face pe baza combinaţiei între gravitatea şi frecvenţa consecinţelor maxime posibile, în acord cu standardele UE.

Conform Legii Securităţii şi Sănătăţii in Muncă 319/2006, conducătorii unităţilor economice sunt singurii responsabili de sănătatea şi securitatea salariaţilor, ei se află în centrul activităţii de prevenire a riscurilor şi asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă. Au obligaţia legală de a asigura starea de securitate şi de a proteja sănătatea salariaţilor.

Obligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră decurge din legislaţia actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, Legea 319/2006, în capitolul III "Obligaţiile angajatorilor" care transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE/1989 prevede:

art. 7 al. 3 – Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alineatele 1 şi 2, pe baza următoarelor principii de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursă;

al. 4. Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:

a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;

b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;