Evaluarea performanțelor profesionale pe categorii de funcționari publici

I. Legea nr 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Domeniu de aplicare

Potrivit alin. (1) al art. 3 din Legea nr 188/1999 privind statutul functionarilor publici, functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatile sau institutiile publice, in conditiile legii, in scopul realizarii competentelor sale, iar conform alin. (1) al art. 2 din aceeasi lege, functionarul public este persoana numita intr-o functie publica.

Dispozitiile legii, prevede alin. (1) al art. 5, se aplica tututror functionarilor publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale, in masura in care acestea nu dispun altfel.

Din dispozitiile legale citate desprindem concluzia ca acest Statut a avut in vedere reglementarea unitara a functiei publice si a functionarilor publici, indiferent de faptul ca acestea – functia publica si functionarul public – sunt aceleasi pentru aparatul de specialitate al celor doua Camere ale Parlamentului, Administratia Prezidentiala, autoritati si institutii publice ale administratiei publice centrale si locale, autoritati administrative autonome, instante judecatoresti si organele Ministerului Public.

Prin modificarile aduse Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 161/2003 privind unele masur pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, astfel cum a fost republicata, in temeiul art. XXVI din Legea nr. 161/2003, in martie 2004, este, in realitate, legea care aproba Statutul functionarilor publici din autoritatile si institutille publice din administratia publica centrala si locala – a functionarilor publici din administratia publica centrala si locala.

Ca este asa ne-o dovedesc prevederile alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 188/1999, republicata, potrivit carora functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala si locala, iar conform alin. (2) al aceluiasi articol, functionarul public este persoana numita, in conditiile prezentei legi, intr-o functie publica – astfel cum aceasta este definita in alin. (1) al aceluiasi articol. De altfel, alin. (2) al art. 1 din aceasta lege dispune ca scopul prezentei legi il constituie asigurarea, in conformitate cu dispozitiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient si impartial, in interesul cetatenilor, precum si al autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala.

In acelasi sens - al determinarii functiilor publice si a functionarilor publici, reglementate de legea modificata – mai aducem un argument de text. Astfel, in timp ce potrivit alin. (2) al art. 2 al legii nemodificate, in sensul prezentei legi , totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice constituie corpul functionarilor publici, in alin. (5) al art. 2 al legii modificate si republicate se dispune ca, in sensul legii, totalitatea functionarilor publici din autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala si locala constituie corpul functionarilor publici.

Din textele citate rezulta ca, in conceptia legiuitorului, care a modificat Legea nr. 188/1999, corpul functionarilor publici este format din totalitatea functionarilor publici numiti in autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala si locala, iar ceilalti functionari publici din aparatul de lucru al celor doua Camere ale Parlamentului, Administratia Prezidentiala, autoritati administrative autonome, justitie si parchete nu fac parte din corpul functionarilor publici, ceea ce ni se pare cu totul in afara literei si spiritului Statutului functionarilor publici, aprobat in 1999.

In conditiile in care Legea nr. 188/1999, privind Statutul functionarilor publici, republicata in 2004, reglementeaza, dupa cum rezulta din textele citate mai sus, numai functia publica administrativa si functionarii publici din administratia publica centrala si locala, apare inutila precizarea care se face in alin. (1) al art. 5, potrvit careia "pot beneficia de statute speciale ", deoarece de nicaieri, din textul legii, nu rezulta ca aceasta ar reglementa statutul general al functionarilor publici din toate structurile organizatorice de realizare a sarcinilor puterii legislative, executive si judecatoresti, ci numai pe acelea ale puterii executive infaptuite prin autoritati si institutii publice din administratia publica centrala si locala, functionarii publici care isi desfasoara activitatea in cadrul urmatoarelor servicii publice:

a) structurile de specialitate ale Parlamentului Romaniei;

b) structurile de specialitate ale Administratiei Prezidentiale;

c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;

d) serviciile diplomatice si consulare;

e) autoritatea vamala;

f) politia si alte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor.

Dupa cum se poate observa, din textul citat lipsesc autoritatile administrative autonome, care nu sunt subordonate Guvernului si cu atat mai putin Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, care functioneaza in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor.

In ce ne priveste, consideram ca, in textul citat trebuiau prevazute: corpul magistratilor si al cadrelor didactice, cu atat mai mult cu cat aceste doua caegorii de functionari publici – magistratii si cadrele didactice - au statute proprii, si nu cum s-a prevazut in art. 6, potrivit caruia prevederile prezentei legi "nu se aplica: c) corpul magistratilor si d) cadrelor didactice".