Evaziunea fiscală - principale forme de manifestare

INTRODUCERE

Dorinţa fiecăruia dintre noi este de a câştiga cât mai mulţi bani în mod cinstit pentru a realiza obiectivele pe care şi le propune. Aceasta depinde, însă, de mai mulţi factori cum ar fi: pregătirea profesională, abilitatea, agilitatea şi uneori norocul. O mare parte din banii câştigaţi sunt preluaţi de către stat sub forma impozitelor şi taxelor fără a se oferi o contraprestaţie directă pentru aceasta, ceea ce face ca averea individului sau a agentului economic să se diminueze şi astfel să nu mai poată realiza parţial sau în totalitate obiectivele propuse. Cum este foarte greu să se despartă de o parte din veniturile care li se cuvin, caută să se sustragă de la plata impozitelor şi taxelor datorate fie folosind imperfecţiunile legii, fie încălcând-o.

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadecvenţelor unei legislaţii imperfecte şi rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a neprevederii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca şi acei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Evaziunea fiscală a devenit un pericol social care afectează economia unui stat, alături de tulburările sociale. Prin trecerea la noul tip de economie, agentului economic român nu i-a fost greu să-şi adapteze comportamentul astfel încât evaziunea fiscală să devină o manieră de lucru. Mai greu a fost pentru guvern, care după aproape cincizeci de ani de civism fiscal, evaziunea fiscală a apărut ca un fenomen economico-social care a lovit şi loveşte veniturile statului puternic şi acum, după aproximativ 20 de ani, la fel ca la începutul anilor 90.

Democratizarea finanţelor publice din ţara noastră a produs o reacţie antifiscală mai ales în rândul acelor care înaintea introducerii reformelor fiscale, erau exoneraţi sau se bucurau de importante privilegii în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale.

În aproape toate sectoarele de activitate se constată cazuri de nerespectare a dispoziţiilor privind aplicarea legilor fiscale, reglementărilor vamale şi normelor de comerţ, urmărindu-se sustragerea de la plata impozitelor şi a taxelor datorate statului.

Pe măsura adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu nivel de fiscalitate diferit, evaziunea fiscală nu se manifestă doar ca un fenomen naţional, ci a devenit unul internaţional. Mulţi agenţi economci îşi transferă afacerile către ţări cu fiscalitate redusă, acest fenomen fiind greu de controlat de către guvernanţi.

Pericolele care pot afecta economia datorate unei evaziuni fiscale excesive au fost semnalate şi analizate de mai mulţi specialişti. Acestea se pot manifesta prin:

-privarea bugetului de stat de veniturile stabilite prin lege a fi încasate de la contribuabili,

-inducerea de inechităţi în rândul contribuabililor în legătură cu prelevările suportate de aceştia;

-alterarea mediului economic, social şi politic.

Pretutindeni şi dintotdeauna, evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persistă în toate ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor.

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă. Statul trebuie să se preocupe sistematic şi eficient de preîntâmpinarea şi limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul, prin puterile publice, poate şi să incite la evaziune fiscală, urmărind în principal două scopuri: un scop „pozitiv” – argumentat de dorinţa de a stimula formarea capitalului şi un scop „negativ” – reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinţe.

Astfel, evaziunea fiscală apare ca un element, dorit sau nu, al politicii fiscale. Unul dintre secretele japonezilor în ceea ce priveşte formarea capitalului este evaziunea fiscală care este încurajată oficial. În mod legal, un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de economii medii. Japonia are de cinci ori mai multe conturi de acest fel decât numărul populaţiei, inclusiv copiii. Din această cauză au rata cea mai mare de formare a capitalului.

Din alt punct de vedere, efectul cotelor înalte şi puternic progresive au dispărut şi ca urmare a faptului că ele au stimulat apariţia prevederilor legale şi a altora ce sprijină evaziunea fiscală, în speţă aşa-numitele „portiţe legale”, ce permit reducerea procentuală a cotelor de impozitare. Intervenţia statului în menţinerea unui anumit grad de evaziune fiscală în scopurile arătate, trebuie analizată prin prisma raporturilor dintre efect şi eforturi.

Multitudinea obligaţiilor pe care legea fiscală le impune contribuabililor, sau mai ales povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale. Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc.

Evaziunea fiscală este o noţiune dificil de precizat, în plus, nu există o definiţie legală a fraudei fiscale. Dacă se vorbeşte de fraudă de vorbeşte, în aceeaşi măsură, de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, de evaziune internaţională, evaziune legală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, frauda la lege sau economia subterană.

Cel mai adesea, frauda fiscală desemnează – stricto senso – o infracţiune la lege, şi se distinge de evaziunea fiscală care se defineşte ca o utilizare abilă a posibilităţilor oferite de lege.Prima definire a evaziunii fiscale a fost dată între cele două războaie mondiale. Conform acesteia, frauda îmbracă o concepţie extensivă, noţiunea de evaziune fiscală e inclusă în cea de fraudă. Ea a fost susţinută de Lerouge şi M.A. Piatier.

Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e „arta de a evita căderea în câmpul de atracţie a legii fiscale” concept care aparţine lui M.C. de Brie şi P. Charpantier.

Del de-al treilea concept aparţine lui Maurice Duverger, care consideră că evaziunea fiscală e un termen generic şi desemnează manifestarea de fugă din faţa impozitelor. Aceasta e o definiţie în sens larg a evaziunii fiscale care ajunge să înglobeze şi frauda.

În România, Iulian Văcărel sugerează definirea evaziunii fiscale ca fiind „sustragerea de la impunere a unei părţi din materia impozabilă”.