Finanțarea tranzacțiilor internaționale

Finantarea reprezinta totalitatea mecanismelor, tehnicilor si a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele banesti necesare pentru realizarea unor activitati economico-sociale,in particular, a afacerilor.Cand in acest proces este implicat elementul de extraneitate, vorbim de finantare internationala.

In general, finantarea afacerilor unei firme se poate realiza din doua mari categorii de surse: cele proprii, respectiv cele constituite pentru sau rezultate din activitatea economica a acesteia si cele atrase, respectiv imprumuturile contractate pentru realizarea sau dezvoltarea afacerii; in acest ultim caz, finantarea este intemeiata pe o relatie de creditare.

Principiile generale care ghideaza decizia de finantare sunt aceleasi pentru mediul international, ca si pentru mediul intern. Totusi, finantarea internationala se distinge printr-o serie de elemente care-i maresc gradul de complexitate.

Finantarea tranzactiilor internationale implica utilizarea a doua sau mai multe monede nationale. Ca atare, un factor critic in decizia de finantare internationala este cursul de schimb, respectiv nivelul si variatiile pretului monedei nationale in alte monede.de aici, rezulta necesitatea luarii in considerare a riscului valutar si, implicit, a utilizarii diferitelor clauze si metode de acoperire a cursului.

Tehnicile de finantare internationala sunt adaptate diferitelor forme de realizare a tranzactiilor internationale. In acest sens putem vorbi de finantarea exportului, a importului, a proiectelor de cooperare internationala, a investitiilor internationale, a filialelor in strainatate.

Finantarea tranzactiilor internationale cuprinde un ansamblu de modalitati pentru asigurarea mijloacelor de plata necesare efectuarii operatiunilor comerciale, investitiilor internationale, actiunilor de cooperare economica internationala.Ea se poate realiza din surse interne sau din surse externe. La randul ei, finantarea externa poate sa aiba la baza surse publice sau surse private.

Din punct de vedere al duratei finantarii, exista finantare pe termen scurt( 12-18 luni), pe termen mediu( 5-7 ani) si pe termen lung( peste 7 ani).In principiu, in cazul operatiunilor de export si import preveleaza tehnicile de finantare pe termen scurt-mediu, in timp ce pentru investitiile internationale si actiunile de cooperare industriala sunt specifice finantarile pe termen mediu-lung.

1. Tehnici de finantare pe termen mediu si lung

Finantarea pe termen mediu si lung este specifica exporturilor de mare valoare, exporturilor complexe, ca si unor forme de cooperare industriala. Ea se poate realiza prin tehnicile clasice de creditare, respectiv creditul furnizor si creditul cumparator, sau prin tehnici finantare cum este leasingul.

Creditul furnizor

Creditul furnizor reprezinta un credit bancar acordat exportatorului (furnizorlui), atunci cand acesta accepta o amanare a platii din partea importatorului, pentru o marfa livrata in strainatate. Practic, operatiunea presupune doua relatii distincte de creditare:

- un credit in marfa, acordat de exportator direct importatorului, prin acceptarea efectuarii platii la un anumit termen de la livrare,

- un credit in bani, acordat exportatorului de catre o banca, pentru finantarea operatiunii de export (in contul platii pe care va trebui sa o efectueze importatorul).

Creditul furnizor nu depaseste, de obicei, 80-90% din valoarea marfii, diferenta fiind achitata de importator sub forma unui avans sau a unei plati la livrarea marfurilor.

Bancile comerciale conditioneaza acordarea creditelor exportatorilor de asigurarea acestora la o institutie de asigurare. Polita de asigurare emisa in favoarea exportatorului este cedata de acesta bancii care a finantat exportul. Astfel, polita de asigurare serveste drept garantie bancii, pentru creditul acordat furnizorului, pe toata durata valabilitatii sale. Costul asigurarii, sub forma primei de asigurare platita de exportator, va fi suportat, de fapt, de catre importator, fie d 525h73f irect prin stipularea sa separata in cotract, fie indirect prin includerea acestuia in pretul marfii.

In concluzie, creditul furnizor presupune trei documente: contractul comercial international (intre exportator si importator), conventia de creditare (intre exportator si banca) si polita de asigurare (intre exportator si institutia de asigurare).

Creditul furnizor este, de regula, mai scump pentru importator, decat creditul cumparator. Acest lucru se intampla, deoarece exportatorii includ in pretul de ofertare si costul propriei finantari, precum si alte speze si comisioane bancare, necesare a fi platite pentru obtinerea creditului.

Creditul cumparator

Creditul cumparator este o finantare directa acordata importatorului de catre o banca din tara exportatorului, pentru a-i permite acestuia sa plateasca imediat contravaloarea contractului. Creditele cumparator sunt acordate, de regula, de banci sau institutii specializate in finantarea exporturilor din tara exportatorului, in acest sens incheindu-se o conventie de credit intre importator (sau banca sa) si banca exportatorului.

Daca in cazul creditului furnizor, exportatorul se preocupa de incasarea creantelor sale de la o banca, in cazul creditului cumparator, exportatorul este exonerat complet de cerintele mobilizarii de fonduri banesti, el fiind platit pe loc de catre importator (din creditul primit de acesta).

Valoarea creditului se situeaza, de regula, la 85% din valoarea marfii, diferenta fiind platita sub forma de avans sau plata la livrare, de catre importator. Astfel, la livrarea marfii, furnizorul va fi platit integral cu contravaloarea contractului.