Firma Multinațională - Agent al Schimbării

INTRODUCERE

Anii ’90 reprezinta primul deceniu în care companiile nationale din întreaga lume au început sa-si formeze o viziune globala. Timpul si distantele se scurteaza cu repeziciune, o data cu aparitia comunicatiilor, a transporturilor si a fluxurilor financiare ultrarapide. Într-adevar, numeroase companii au dus, ani întregi, o politica comerciala internationala. Prezentul, însa, este caracterizat prin înasprirea concurentei globale. Cu toate ca unele tari înclina spre stavilirea invaziei straine printr-o legislatie protectionista, totusi, în viitorul îndepartat aceasta strategie nu va duce decât la cresterea costului vietii si va asigura protectie unor societati nationale care, de fapt, sunt ineficiente. Solutia potrivita în aceasta situatie consta în însusirea de catre societati a strategiilor de patrundere pe pietele externe si în cresterea competitivitatii lor globale. Cu cât societatile întârzie sa paseasca pe calea internationalizarii, cu atât creste riscul excluderii lor de pe pietele în dezvoltare ale Europei Occidentale, Europei de Est, Orientului Îndepartat sau ale altor regiuni ale lumii. În prezent, tarile apartinând Pietei Comune europene au desfiintat barierele care stateau în calea circulatiei marfurilor, serviciilor, banilor si persoanelor, reglementând anumite activitati, privatizând unele întreprinderi de stat si adoptând standarde comerciale comune. În acelasi timp, în Europa de Est apar noi ocazii profitabile, tarile din aceasta regiune depunând eforturi considerabile în tranzitia lor de la economia centralizat-planificata la economia de piata.

Desi interesul societatilor de a accede si a concura pe pietele externe este ridicat, riscurile sunt si ele mari, acest fapt datorându-se datoriilor externe, instabilitatii regimurilor politice si guvernelor, problemelor de schimb valutar, conditiilor impuse de guvern la accesul pe piata al firmelor straine, birocratiei, tarifelor si altor bariere comerciale, coruptiei, pirateriei tehnologice si costului de productie ridicat. O prima concluzie ce s-ar putea desprinde din cele prezentate este ca, fie ca ramân acasa, fie ca se extind în strainatate, companiile sunt condamnate. Deducem din aceasta ca singura sansa pe care o au societatile ce desfasoara activitati comerciale în cadrul industriilor globale este internationalizarea operatiilor pe care le deruleaza.

Atunci când activitatile din sfera marketingului capata extensie internationala, deci când produsul depaseste granitele tarii în care a fost produs, politica de produs primeste si ea amprenta internationalizarii, fiind necesara adaptarea ei la conditiile specifice de operare pe pietele externe.

Multe din principiile fundamentale de management al marketingului ce au fost aplicate pe piata interna vor avea relevanta într-o conjunctura internationala. Procesul de identificare a oportunitatilor pietei, de selectare a strategiilor, de implementare a strategiilor selectate si de monitorizare a performantelor implica principii asemanatoare cu cele aplicate pe piata interna. Principala provocare în cazul unei companii ce îsi doreste sa se extinda pe alte piete consta în adaptarea strategiilor de marketing ce au functionat pe piata interna la nevoile pietelor externe ale caror coordonate pot fi complet diferite de ceea ce a cunoscut pâna atunci.

CAPITOLUL 1

Aspecte generale privind managementul international

1.1. Abordari teoretice în management

De-a lungul timpului au existat mai multe curente care si-au pus amprenta asupra abordarii managementului în toate formele sale, si anume:

Teoria clasica, fundamentata prin lucrarile lui F. W. Taylor, H. Fayol si M. Weber care îmbratisau ca principii: managementul stiintific; managementul administrativ; managementul birocratic. Aceasta s-a dezvoltat spre sfârsitul secolului trecut si începutul celui actual, exercitând si astazi o mare influenta asupra cercetarilor moderne. R. Waterman, coautor la „Pretul excelentei” considera ca, chiar în anii ’90 numerosi manageri practicau taylorismul fara sa stie.

Teoria clasica nu dispunea de un suport teoretic, ci avea mai mult o fundamentare empirica (de aceea este supranumita si scoala empirica) deoarece punctul sau de pornire l-au constituit experientele si observatiile desprinse din activitatea unor firme.

Teoria moderna, care a utilizat conceptele practice din teoria clasica, a creat noi principii si suporturi teoretice.