Fiscalitatea în 3 țări din Uniunea Europeană

1. Aspecte teoretice privind fiscalitatea

Organizare, conceperea şi funcţionare sa conduce la mutaţii în viaţa socială, economică şi politică. Din această cauză, fiscalitatea trebuie analizată nu numai din perspectivă statică, ci şi dinamică. Prin utilizarea sa ca instrument al deciziilor politice, fiscalitatea este în acelaşi timp generatoare şi rod al politicii fiscale. Adică face să funcţioneze diferite tehnici şi mecanisme de prelevare a impozitelor şi taxelor în scopuri politice, economice şi/sau sociale.

Luarea în discuţie a fiscalităţii este important&# 939r1718j 259; şi necesară, întrucât, din modul în care acesta este construită şi funcţionează, se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscală, politica fiscală şi eficienţa implicării puterii publice în viaţa economică şi socială a unei societăţi.

Fiscalitatea, urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi ale celei sociale ale statului. Atunci când devine frână în realizarea acestor obiective, societatea reacţionează pentru reformarea lui, pentru a reorienta spre ceea ce ea consideră a fi ţelul ei.

2. Definiţia şi principiile fiscalităţii

Există cel puţin două abordări :

A. Fiscalitatea este văzută ca totalitatea impozitelor şi taxelor dintr-un stat.

B. Se pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului fiscal în general, îl defineşte prin prisma relaţiilor dintre elementele care formează acest sistem.

Fiscalitatea este, în mod normal, expresia voinţei politice a unei comunităţi umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi în special, fiscale.

1. Exclusivitatea aplicării, care presupune faptul se aplică într-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau un sistem de bugete (central sau local).

2. Autonomie tehnică, adică un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic dacă este un sistem fiscal complet, ceea ce înseamnă că acesta conţine toate regulile de aşezare, lichidare şi încasare a impozitelor necesare pentru punerea în aplicare.

Dacă un sistem fiscal, prezentând cele două caracteristici de mai sus, a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului în care se aplică, se va putea vorbi de autonomie fiscală completă sau de suveranitate fiscală.

3. Clasificarea fiscalităţii

Clasificarea sistemelor fiscale este impusă, pe lângă necesitatea explicării şi chiar a extrapolării evoluţiei acestora, şi de studiul comparativ al diferitelor sisteme fiscale. Ea este o necesitate atât din punct de vedere tehnic, cât şi practic. Criteriile folosite în clasificarea sistemelor fiscale sunt diverse : preponderenţa impozitelor analitice sau a celor sintetice ; preponderenţa impozitelor reale sau a celor personale etc.

4. Principiile fiscale

Precizarea funcţiilor şi obiectivelor sistemului fiscal ne permite şi punerea în evidenţă a principiilor care ar trebui să se manifeste în acest domeniu. În funcţie de respectarea lor se poate obţine o eficienţa şi echitatea a politicii fiscale:

Principiul randamentului.

Impozitul este apreciat în funcţie de randamentul său bugetar. Obiectivul ar fi maximizarea randamentului impozitului pentru un cost dat sau diminuarea costului gestiunii sale pentru un randament dat.

Principiul simplicităţii. (al lipsei de arbitrariu).

Impozitul trebuie să fie uşor de administrat, uşor de înţeles de către contribuabil, să fie prelevat potrivit unor reguli simple, clare şi care să nu dea naştere la nici un arbitrariu.