Funcțiile managementului

REZUMAT

În lucrare voi aborda funcțiile managementului și voi prezenta câteva particularități ale funcțiilor managementului în subunitățile militare.

Etimologic, cuvântul management provine din limba latină; „manus” care înseamnă strunirea cailor, lucru care poate fi folosit pentru a înțelege celelalte definiții; apoi fr. „manage” însemnând loc de dresaj al cailor și „to manage” (engl.) - a struni, a administra, a trata cu indulgență, a duce ceva la bun sfârșit.

Managementul are o finalitate, dată de punerea sa în practică, acest lucru realizându-se prin executarea funcțiilor sale caracteristice.

Funcțiile managementului sunt activități pe care le desfășoară managerul pe toate treptele și sferele vieții umane, pot fi întâlnite și identificate în orice organizație indiferent de specificul ei, având, însă, forme de manifestare diferite și au importanță și ponderi diferite în raport cu nivelul la care acesta se desfășoară.

1. Funcțiile managementului într-o abordare generală

1.1. Opinii privitoare la funcțiile managementului

Primul care a enunțat și analizat funcțiile managementului a fost Henry Fayol, punându-le sub forma a cinci infinitive universal valabile, el afirma că „A conduce înseamnă a prevedea, a organiza, a comanda, a coordona și a controla” („Administration industrielle et generale”, Paris, Dumod, 1966, p. 10).

Trebuie precizat că nu există unanimitate în ceea ce privește delimitarea fixă a funcțiilor și a numărului lor. Sunt autori de renume care au adoptat alte modalități de identificare a acestora. Gulick L.: planificarea, organizarea, conducerea personalului, conducerea propriu-zisă, coordonarea, evidența, întocmirea bugetelor.

Koontz H., O’Donnell C.: planificarea, organizarea, conducerea personalului, conducerea, controlul.

Duncan W.J.: planificarea, execuția, controlul.

Maynard H.B.: planificarea, organizarea, controlul.

Afanasiev V.: prevederea, organizarea, activizarea, coordonarea, controlul.

Cole G.A.: previziunea, organizarea, motivarea, controlul.

În România sunt identificate următoarele funcții ale managementului, și anume: previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea și controlul - evaluarea.

Important, însă, nu este denumirea lor ci să îndeplinească următoarele cerințe de bază:

- fiecare funcție să fie corelată cu oricare dintre obiectivele posibile;

- funcțiile nu trebuie să cuprindă coincidențe parțiale de conținut;

- între funcții trebuie să existe o legătură de condiționare reciprocă pentru a acționa în vederea îndeplinirii obiectivului propus.

1.2. Previziunea

A ghici viitorul nu este treaba doar a astrologilor, cartomanției sau a altor științe oculte care de altfel nu au un fundament credibil, este și o activitate desfășurată de către manageri. De fapt, managerii nu ghicesc, ei construiesc acest viitor pe bazele datelor cunoscute, obligă la gândire, la pregătirea omului astfel încât fenomenele viitoare să nu-l ia prin surprindere. El trebuie, pe cât posibil, să controleze acest viitor astfel încât să-și atingă obiectivele pe care și le propune.

Se afirmă de unii specialiști că “Previziunea constituie cea mai importantă funcție a conducătorului, prin executarea căreia se anticipează evoluția condițiilor în care se va afla sistemul economico-social condus, precum și starea, comportarea și funcționarea acesteia”. (Corneliu Russu, Management, Editura Expert, București, 1993, p. 62).

Exercitarea funcției de previziune asigură găsirea tendințelor existente, anticiparea proceselor și fenomenelor, stabilirea obiectivelor și, implicit, calcularea și identificarea modalităților de obținere a resurselor necesare.

De asemenea, ea este, în procesul managerial, prima dintre funcții, face legătura dintre prezent și viitor și este strâns legată de decizie și control.

Decizia se ia în funcție de obiectivele stabilite prin previziune și controlul se face pentru a verifica dacă s-au îndeplinit cele previzionate.

În practică se cunosc cele trei forme ale previziunii: prognoza, planificarea și programarea.

Prognoza

Reprezintă evaluarea efectuată pe bază științifică a evoluției viitoare a componentelor cantitative și calitative ale unui domeniu de activitate, pentru o perioadă delimitată de orizontul de timp ales.

Prin prognoză se identifică tendințele existente, anticipând fenomenele și procesele care vor avea loc în mod obiectiv în viitor. Prin urmare, prognoza descoperă posibilitățile de acțiune în vederea realizării obiectivelor care pot fi înfăptuite; este rezultatul unor cercetări complexe prin intermediul cărora se estimează stările probabile ale domeniului studiat.

În esență, prognoza este un instrument de investigație și cunoaștere, de prefigurare a viitorului.

După orizontul ales ea poate fi:

- de lungă durată (10 - 30 ani);

- pe termen mediu (5 - 10 ani);

- pe termen scurt (1 - 5 ani).

Prognoza se bazează pe studii cu același nume, oferind factorilor de decizie informații și date privind evoluția probabilă a proceselor și fenomenelor, ca și efectele în viitor a deciziilor luate azi.

În literatura de specialitate se întâlnesc diferite tipuri de prognoză: economice, sociale, tehnologice, zonale, teritoriale având rol în dezvăluirea tendințelor, proceselor care se desfășoară în societate, descoperirea principalelor legități ale dezvoltării viitoare a societății; determinarea alternativelor probabile; dezvoltarea diferitelor activități economice și sociale; caracterizarea cantitativă a stărilor viitoare, indicând parametrii și datele când se vor produce anumite evenimente.

Gradul de siguranță al prognozei, care variază în funcție de numeroase elemente (orizontul de timp, metodologia utilizată, sfera de cuprindere etc.) se exprimă cu ajutorul unor indicatori cum sunt: abaterea medie, abaterea medie pătratică, coeficientul de determinare etc.