Funcționarul Public

Cap 1. Funcţionarul Public

1. Funcţionarul public. Concept şi tipologie

Noţiunea de funcţionar public a fost definită pentru prima dată în legislaţia noastră în Legea privind Statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923 – unul din primele statute ale funcţionarilor publici din această parte a Europei. În art. 1 al acestui document se menţionează:”sunt funcţionari publici cetăţenii români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil sau eclesiastic) la stat, judeţ, comună sau la instituţiile al căror buget este supus aprobării Parlamentului, Guvernului sau Consiliilor judeţene şi comunale.”

Cu timpul au fost formulate diverse critici la această definiţie şi alţi autori au exprimat concepţia lor referitoare la funcţionarul public. În 1934, Paul Negulescu, în lucrarea Tratat de drept administrativ, definea funcţionarul public astfel: cetăţenii care, fiind numiţi de autoritatea competenţă şi investiţii în mod legal cu atributele funcţiilor lor, prestează în mod permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a face să funcţioneze un serviciu public în schimbul unui salariu plătit periodic.

În literatura de specialitate de dinainte de Revoluţia din decembrie 1989, Antonie Iorgovan definea noţiunea de funcţionar public ca fiind persoană fizică care este investiţia în mod legal prin actul de voinţă unilateral al unui organ de stat, cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcţii de stat în vederea realizării competenţei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă.

În accepţiunea noastră funcţionarul public este persoana care desfăşoară activitatea în instituţii şi /sau autorităţi publice pe un post şi /sau funcţie publică în structura căreia s-au determinat obiective individuale, sarcini, competenţe şi responsabilităţi clare, concise şi necontradictorii termenele acestora prin care titularul contribuie şi răspunde de realizarea misiunii autorităţii /instituţiei publice în care a fost numit potrivit cadrului legislativ specific.

2. Categorii de funcţionari publici

În Legea 188/1999 se arată că funcţionarii publici pot fi debutanţi şi definitivi. Pentru orice funcţie trebuie să existe o perioadă de probă. Cum Legea prevede stabilitatea funcţionarului public, cunoaşterea profilului său profesional şi personal, cât mai concretă, sub toate aspectele, impune un anumit tip de verificare. Funcţionarul public debutant este deci persoana care ocupă, în urma unui concurs sau a unui examen o funcţie publică. Ocuparea acestei funcţii are un caracter provizoriu până la definitivarea pe funcţie. Definitivarea se face după trecerea unui termen de cel puţin 6 luni, dar nu mai mare de 2 ani. S-a considerat că un asemenea termen este suficient dar şi necesar pentru cunoaşterea sub toate aspectele a viitorului funcţionar public definitiv.

Nivelul studiilor funcţionarului este determinant în stabilirea categoriei sale, şi anume:

- categoria A = solicitanţii să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplome de licenţă sau cu o diplomă echivalent cu aceasta;

- categoria B = solicitanţii supuşi definitivării trebuie să fi urmat studii superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă;

- categoria C = absolvenţi cu studii medii, liceale sau post-liceale cu diplomă .

Nivelul studiilor funcţionarului public determină şi activităţile pe care le poate desfăşura acesta. Astfel:

- funcţionarii publici din categoria A pot să desfăşoare activităţi de aplicare şi executare a legilor de control, consiliere, coordonare, conducere, elaborare de reglementări, luarea deciziilor sau a altor activităţii care necesită cunoştinţe superioare de specialitate;

- funcţionarii publici din categoria B efectuează activităţi de aplicare şi executare a legilor studii, îndrumare, elaborarea unor proiecte de reglementări, lucrări pregătitoare pentru luarea deciziilor, unele activităţi de conducere, precum şi alte activităţi care necesită pregătire superioare de scurtă durată;

- funcţionarii publici din categoria C efectuează activităţi de aplicare şi executare a legilor şi a altor reglementări activităţi de birou sau de control care necesită o cultură generală medie şi cunoştinţe tehnice sau profesionale de nivel mediu.

3. Numirea în funcţia publică.

După trecerea perioadei de stagiu, funcţionarul public debutant este numit ca funcţionar public definitiv, gradul 2, clasa a III-a, în categoria corespunzătoare nivelului de studii absolvite. În situaţia în care funcţionarul public nu a putut să se ridice, în cadrul perioadei de stagiu, la nivelul cerinţelor, dar există posibilitatea să ajungă la acel nivel de pregătire şi responsabilitate profesională, el poate fi obligat să repete perioada de stagiu (repetare este permisă o singură dată). Conform art. 52, al Legii Statutul Funcționarilor Publici, perioada de stagiu durează timp de 12 luni pentru funcţionarii din categoria A, 8 luni pentru cei din categoria B, şi 6 luni pentru cei din categoria C (perioada de stagiu este luată în considerare la calculul vechimii în funcţia publică).

Numirea ca funcţionar public definitiv se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice respective.

Devenit însă funcţionar public definitiv, această persoană trebuie să depună jurământul de credinţă în faţa conducătorului autorităţii sau instituţiei publice unde a fost numit.

Depunerea jurământului se face şi în prezenţa a doi martori, dintre care unul va fi conducătorul compartimentului în care este numit, iar celălalt va fi un funcţionar public din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

În cazul în care funcţionarul public nou numit ca definitiv refuză să depună jurământul, se poate lua împotriva lui măsura revocării deciziei de numire în funcţie.