Fundamentarea deciziei de investiții la societatea comercială Europlast SA

Capitolul I

Conceptul de eficienţă în societatea contemporana

1.1 Relaţia eficienţă - eficacitate

Activitatea umana se bazează pe grija permanenta pentru o utilizare a resurselor limitate astfel încât sa se obţină o cât mai deplina acoperire a nevoilor. Raţionalitatea acesteia reliefează nevoia de asigurare permanenta a condiţiilor de viata si de îmbunătăţire a acestora, bazata pe capacitatea omului de a obţine mai mult cu acelaşi efort sau chiar cu un efort mai mic.

În sistemul concurenţial al pieţei libere, activitatea agenţilor economici poate fi considerata performanta în măsura în care înregistrează o eficienta ridicata. Orice activitate umana este, în acelaşi timp, consumatoare de eforturi (resurse) si producătoare de efecte. Dezvoltarea economico – sociala s-a bazat mult timp pe concepţia ca omenirea dispune de un adevărat “corn al abundentei” din punct de vedere al resurselor naturale. Şocurile produse de crizele de energie si de materii prime, precum si degradarea tot mai evidenta a mediului natural datorita exploatării sale neraţionale au condus la conturarea unei concepţii tot mai realiste cu privire la disponibilităţile de resurse la nivel mondial, cât si la nivelul fiecărei tari în parte. Protejarea rezervelor de resurse naturale, utilizarea lor cât mai raţionala, au devenit coordonate fundamentale ale activităţii în perioada actuala, criterii de eficienta in adoptarea deciziilor economice. Din aceasta cauza, în contextul unor resurse limitate si al unor nevoi din ce în ce mai diversificate, societatea contemporana a fost pusa în situaţia de a elabora noi metode de raţionalizare a activităţii umane, care sa fundamenteze obiectivele si sa eficientizeze activitatea pe baza cuantificării rezultatelor. Din aceasta cauza, noţiunea de eficienţă a căpătat în ultimul timp (pe măsura accentuării decalajului nevoi – resurse o importanta deosebita. În consecinţa, eficienta este o noţiune complexa, care exprima, în modul cel mai cuprinzător, rezultatele ce se obţin într-o activitate, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfăşurarea acelei activităţi. Prin intermediul ei se stabileşte legătura dintre volumul si calitatea eforturilor,ca factori generatori de efecte si rezultatele ce se obţin într-o anumita perioada, ca o consecinţa a realizării eforturilor respective.

În ceea ce priveşte relaţia dintre eficienta si eficacitate, exista, pe plan mondial, doua viziuni distincte :

- o prima viziune realizează o distincţie clara între eficacitate si eficienta. În acest context, prin eficacitate se înţelege capacitatea unui produs sau a unei activităţi umane de a produce efecte (de a obţine rezultate), indiferent de resursele consumate (eforturile depuse), în timp ce prin eficienta se înţelege obţinerea rezultatelor cu un consum raţional (optim) de resurse.

Ca urmare, raportul dintre eficienta si eficacitate este ca si raportul de la parte la întreg (întotdeauna exista activităţi / produse eficace, dar numai un număr mai mic dintre ele sunt si eficiente);

- a doua viziune considera ca cele doua noţiuni sunt sinonime. Eficienta este sinonima cu eficacitatea, termeni folosiţi încă din antichitate. Ambele cuvinte provin din latina: eficienta deriva din efficere (a efectua), iar eficacitatea din effices – efficacis (care are efecte dorite). Noţiunea de eficienta, ca atare, se întâlneşte, de asemenea, la greci. În teoria cazualităţii lucrurilor si acţiunilor, Aristotel a distins patru tipuri de cauze: materiale, ormale, eficiente si finale. Prin eficienta, el înţelegea capacitatea cauzelor de a produce efecte; o cauza eficienta este acea cauza unica pe care o găsim la originea unui lucru sau a unui fenomen. Prin extensie, eficienta reprezintă proprietatea unei acţiuni de a produce efectul dorit.

1.2 Tipuri de eficienta în activitatea umana

În literatura de specialitate exista ideea potrivit căreia teoria generala a eficientei are doua componente: eficienta economica (caracteristica sferei - economice) şi eficienta socială (întâlnită cu precădere în sfera social culturala). Fără îndoiala ca între cele doua tipuri de eficienta exista o relaţie de complementaritate, dar nu de puţine ori concluziile lor sunt contradictorii, în sensul ca una conduce la adoptarea unor decizii total diferite faţă de cealaltă.

Analiza gradului de dezvoltare a unei societăţi în ansamblul său, a directiei de dezvoltare finala presupune definirea si măsurarea exacta eficientei economice. De aceea un rol important revine conceptului de eficienţa economică, aceasta realizând legătura dintre resursele alocate pentru desfăşurarea unei acţiuni si rezultatele obţinute de pe urma acesteia. Astfel definit, conceptul de eficientă economica orientează dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se asigură o utilizare raţională a lor, în condiţiile unei dezvoltări armonioase a economiei naţionale. Eficienţa economică trebuie sa guverneze orice activitate umană, iar prin intermediul ei se urmăreşte fundamentarea riguroasa si corectă a deciziilor, astfel încât resursele disponibile sa fie consumate în modul cel mai favorabil pentru societate. Eficienta sociala presupune un accent deosebit pe efectele unei activităţi, în detrimentul eforturilor depuse.

Aprofunzând analiza celor doua tipuri de eficienta, trebuie sa subliniem faptul ca eficienţa economică dispune de metodologii de evaluare bine puse la punct, de un instrumentar de metode si tehnici bine conturat, de un sistem de indicatori cantitativi si calitativi precis determinat; acest lucru conferă un plus de exactitate în evaluare. La polul opus, eficienţa socială nu prezintă metodologii perfecţionate de evaluare, tehnicile si metodele folosite au o aplicabilitate restrânsa, iar sistemul de indicatori nu dispune de calcule precise.

Decalajul care se manifesta între evaluarea celor doua tipuri de eficiente nu se datorează atât lipsei de preocupare a cercetătorilor privind eficienta sociala,ci mai ales domeniu lui de analiza. Astfel, daca în sfera economica omul acţionează asupra mijloacelor de munca pentru a obţine efectul dorit, în sfera social–culturală omul acţionează asupra omului. Din aceasta cauza, efectele obţinute sunt evaluate în mod subiectiv. În general, în cadrul oricărei entităţi colective este necesar sa se evalueze resursele de orice natura (eforturi ) care vor fi utilizate în diferite procese si activităţi generatoare de bunuri si servicii (efecte).Aceasta necesitate este si mai accentuata în sfera social–culturala, datorita impactului pe care aceasta îl are asupra societăţii, prin efectele generate.