Fundamentarea, elaborarea, implementarea și evaluarea strategiei generale a firmei SC Nova Textile Bumbac Pitești SRL

1. Strategia şi managementul strategic al organizaţiei

1.1.Strategia organizaţiei

Termenul „strategie” are o istorie multimilenară. Utilizat pentru prima dată pentru a defini „arta războiului” în China antică, în urmă cu circa 2500 de ani de către Sun-Tzu, termenul nu le-a fost străin nici istoricilor antici Tucidide şi Xenofon, sau împăratului roman Cezar. De altfel, în antichitatea greacă, termenul se folosea încă referitor la rolul comandantului unei armate. Excepţia a fost reprezentată de „secolul lui Pericle” (cca 400-500 Î.H), când termenului i s-a atribuit şi sensul de abilitate de conducere şi administrativă, putere şi convingere prin oratorie. Un secol mai târziu, în timpul lui Alexandru Macedon (cca 330-300 Î.H.), strategia se referea la abilitatea desfăşurării forţelor pentru a copleşi duşmanul şi a putea crea un sistem unitar de guvernare în imensul, dar efemerul său imperiu.

În evul mediu renascentist (secolele XV-XVI) Niccollo Machiavelli şi Andrea Montecuccoli au folosit în operele lor literare acest termen, în scopul evidenţierii pregătirilor pentru planificarea şi realizarea planurilor unora dintre personajele lor.

Şcoala franceză a preluat creator acest concept şi l-a dezvoltat, strategia redevenind preocuparea pentru reuşita unei acţiuni militare ofensive (Maurice de Saxe, Puysegur, Turpin de Crisse, Mazeroy, Contele de Guibert). Îl amintim aici şi pe Karl von Clausewicz, strategul binecunoscut al lui Napoleon Bonaparte. În a doua parte a secolului al XX-lea, termenul a fost „redescoperit” de Mao Tze Dong, care a conceput o strategie de război revoluţionar în cadrul unui război civil şi de generalul Charles de Gaulle, cel care a condus Franţa în timpul celui de-al doilea război mondial, devenit ulterior primul preşedinte al acesteia. Nu îi putem omite nici pe Iosif Visarionovici Stalin şi Adolf Hitler, cărora „strategia” le-a furnizat instrumentele pentru a-şi desfăşura fiecare propriul război. Pentru

primul, scopul războiului era obţinerea unei păci avantajoase, iar pentru cel de-al doilea, dominarea lumii de către rasa ariană.

1.2 Conceptul de strategie

Literatura de specialitate cuprinde un mare număr de interpretări date termenului de strategie, neexistând până în prezent o definiţie universală, unanim acceptată. În continuare, vom prezenta câteva dintre cele mai representative definiţii.

A. Chandler2 (1962) defineşte strategia ca fiind „determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei organizaţii, adoptarea cursului de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”.

I. Ansoff (1965) tratează strategia ca „axul comun al acţiunilor organizaţiilor şi produselor/pieţelor ce definesc natura esenţială a activităţilor economice pe care organizaţia le realizează sau prevede să o facă în viitor”. În viziunea sa, strategia cuprinde patru componente:

- vectorul de creştere geografică, bazat pe cuplul produs/piaţă, care precizează orientarea şi mărimea activităţilor viitoare ale organizaţiei;

- avantajul competitiv, care se referă la câştigarea unei poziţii competitive mai puternice, prin identificarea proprietăţilor fiecărui cuplu produs/piaţă;

- sinergia utilizării resurselor organizaţiei;

- flexibilitatea strategică, bazată pe resurse şi competenţe transmisibile de la un domeniu de activitate la altul.

K. Andrews (1971) consideră strategia ca fiind “sistemul de scopuri şi obiective, de politici şi de planuri pentru atingerea acestor obiective, exprimate într-o manieră care să contribuie la definirea sectorului de activitate în care se află organizaţia sau în care acceptă să intre, ca şi a tipului de organizaţie care doreşte să devină“.

G. Hofer şi D. Schendel (1978) definesc strategia ca „structura fundamentală a repartizării resurselor prezente şi previzionate şi interacţiunea cu mediul care indică modul în care îşi va atinge obiectivele”.

B. Quinn (1980) defineşte strategia ca fiind „un model sau un plan care integrează într-un tot coerent scopurile majore ale organizaţiei, politicile şi programele sale”. În viziunea sa, o strategie conţine trei elemente esenţiale:

- obiectivele cele mai importante de realizat;

- politicile cele mai semnificative de urmat;

- programele pentru realizarea obiectivelor.