Fundamente Teoretice ale Managemntului Firmei

CAPITOLUL I

FUNDAMENTELE TEORETICE ALE MANAGEMENTULUI FIRMEI

1.1 Obiectul de studiu

1.1.1. Definirea ştiinţei managementului

După părerea profesorilor Ovidiu Nicolescu şi Ion Verboncu managementul firmelor rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul lor, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii.

Managementul firmei reprezintă o componentă a ştiinţei managementului, de fapt cea mai dezvoltată, cunoscută şi – în condiţiile economiei de piaţă – importantă (Ovidiu Nicolescu şi Ion Verboncu). O ilustrare convingătoare a acestei realităţi o constituie faptul că peste jumătate din literatura mondială de management este consacrată firmei. Situaţie explicată în principal, prin două cauze:

- firma este agentul economic de bază al fiecărei economii, principalul generator de valoare şi de valoare de întrebuinţare, în cadrul căreia îsi desfăşoară activitatea majoritatea populaţiei ocupate în fiecare ţară, indiferent de nivelul său de dezvoltare. De aici importanţa deosebită şi implicaţiile multiple economice, sociale, politice ale managementului firmei;

- primele cristalizări ale ştiinţei managementului au avut ca obiect firma, întreprinderea, care în continuare s-a manifestat ca unul din terenurile cele mai fertile ale inovării pe planul teoriei şi practicii managementului, cu contribuţia directă şi nemijlocită a unui mare număr de persoane.

Poziţia pe care o deţine managementul firmei în cadrul ştiinţei managementului, interdependenţele cu celelalte componente ale sale se reflectă în dublul său caracter. În primul rând, este o disciplină economică de sinteză. Caracterul său economic decurge din menirea sa – creşterea eficienţei economice – din optica economică în care abordează problemele cu care este confruntată, din ponderea apreciabilă pe care conceptele şi metodele economice o au în cadrul său, din natura economică a firmelor asupra căreia se exercită. Este o ştiinţă economică de sinteză întrucât preia o serie de categorii economice si de metode de la numeroase alte discipline din acest domeniu: economie politică, analiză economică, organizare, marketing, aprovizionare tehnico-materială, finanţe şi altele.

În al doilea rând, managementul firmei are un caracter multidisciplinar, determinat de integrarea în cadrul său a o serie de categorii şi metode sociologice, matematice, psihologice, statistice, juridice etc., folosindu-le într-o manieră specifică, reflectare a particularităţilor relaţiilor de management. În ultimele decenii se manifestă

o tendinţă de amplificare a acestui caracter, ca urmare a fundamentării ştiinţei managementului pe o concepţie sistemică, în condiţiile dezvoltării rapide a numeroase ştiinţe, ce abordează din variate puncte de vedere sistemele ce formează obiectul managementului, inclusiv firma.

1.1.2. Procesele de management

Ansamblul proceselor de muncă ce se desfăşoară în orice proces uman, inclusiv firma se pot diviza în două categorii principale: procese de execuţie şi procese de management. (Ovidiu Nicolescu şi Ion Verboncu)

Procesele de execuţie din firmă se caracterizează prin faptul că forţa de muncă fie că acţionează nemijlocit asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de muncă, fie în mod indirect, cu ajutorul unor categorii speciale de mijloace de muncă, asigură un ansamblu de produse şi servicii corespunzător naturii proceselor de muncă implicate şi obiectivelor previzionate.

Procesele de management, spre deosebire de procesele de execuţie, se caracterizează, în principal, prin aceea că o parte din forţa de muncă acţionează asupra celeilalte părţi, a majorităţii resurselor umane, în vederea realizării unei eficienţe cât mai ridicate, având un caracter preponderent multilateral.

Pocesul de management în firmă constă, în ansamblul fazelor, a proceselor prin care se determină obiectivele acesteia şi ale subsistemelor incorporate, resursele şi procesele de muncă necesare realizării lor şi executanţii acestora, prin care se integrează şi controlează munca personalului folosind un complex de metode şi tehnici în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a raţiunilor ce au determinat înfiinţarea respectivei firme.

În cadrul proceselor de management se delimitează mai multe componente principale carora le corespund funcţiile sau atributele conducerii – previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea şi control-evaluarea. Acestea alcătuiesc conţinutul procesului tipic de management, care se exercită în toate sistemele social-economice, deci inclusiv în firme, indiferent de caracteristicile lor.

Procesul tipic de management se poate restructura, în funcţie de modul în care sunt concepute şi exercitate atributele sale, în trei faze sau etape principale:

a) faza previzională, caracterizată prin preponderenţa previziunii şi prin exercitarea celorlalte atribute ale managementului într-o viziune prospectivă, axată pe anticiparea de modalităţi, metode, soluţii etc., organizatorice, motivaţionale, şi de evaluare superioare, corespunzător evoluţiei predeterminate a firmei respective. Managementul de tip previzional se concentrează asupra stabilirii de obiective pentru unitatea respectivă, deciziile strategice şi tactice fiind prioritare, ceea ce-i conferă un caracter anticipativ;

b) faza de operaţionalizare, caracterizată prin preponderenţa organizării, coordonării şi antrenării personalului la realizarea cotidiană a obiectivelor cuprinse în planurile şi prognozele întreprinderii. Acestei faze îi corespunde managementul operativ, ce are un puternic caracter efectuoriu, în care predomină adoptarea şi implementarea de decizii curente, majoritatea referitoare la activitatea de producţie;

c) faza finală, de comensurare şi interpretare a rezultatelor, se caracterizează prin preponderenţa exercitării funcţiei de evaluare-control având în vedere obiectivele şi criteriile stabilite în prima fază. Ei îi corespunde managementul postoperativ, cu un puternic caracter constatativ, prin care se încheie un ciclu managerial şi se pregătesc condiţiile pentru reluarea următorului.

Între cele trei faze ale managementului firmei există o strânsăã interdependenţă, aceasta fiind dificil de disociat, ca urmare a unităţii procesului de conducere.

„Materiile prime” pe care se fundamentează fazele şi funcţiile proceselor de management sunt informaţia şi oamenii. Ponderea deosebită a factorului uman în management este subliniată de numeroşi specialişti: Scott Shell, James Dean. Harold Parnes îl abordează în dubla ipostază de resursă a managementului şi de aspectul uman, informaţional. Aceasta serveşte la elaborarea deciziilor – principalul instrument de management – prin care se manifestă în modul cel mai pregnant specificitatea proceselor de management. De calitatea sa depinde sensibil eficacitatea managementului firmelor, indiferent de dimensiune sau ramură a economiei.

Deşi, cantitativ, procesele de management reprezintă doar o pondere redusă în ansamblul proceselor de muncă, aflată în continuă creştere, prin conţinutul, complexitatea şi implicaţiile lor au rol adesea decisiv pentru competitivitatea firmelor. Procesele de execuţie şi management sunt complementare, delimitarea lor fiind rezultatul firesc al adâncirii diviziunii sociale a muncii. Procesele de management asigură, pe baza unor competenţe specializate, potenţarea muncii de execuţie, agregarea mai raţională a rezultatelor în conformitate cu necesităţile sociale, cu cerinţele clienţilor interni si externi.