Fundamentele Teoretice ale Strategiilor și Politicilor Firmei

CAPITOLUL I

FUNDAMENTELE TEORETICE ALE STRATEGIILOR ŞI POLITICILOR FIRMEI

Succesul organizaţiilor contemporane, indiferent de natura şi mărimea lor, îşi are sorginta în calitatea strategiilor pe care le adoptă şi le aplică. Condiţionarea decisivă a performanţelor, organizaţiilor de conţinutul strategiilor, devenită în ultimile decenii, evidente pentru cvasitotalitatea agenţilor economici şi managerilor din ţările dezvoltate, explică avalanşa de cercetări, studii, cursuri şi consultanţe având drept obiect strategiile. Concretizarea esenţială a proviziunii, strategiile şi politicile jalonată dezvoltării fiecărei întreprinderi, de conţinutul lor depinzând adesea decisiv eficacitatea interfaţei cu suprasistemele din care face parte., măsura în care acestea îşi menţin şi amplifică segmentul de piaţă ocupat. Este evident că impunerea strategiei ca o componentă esenţială a managementului atât în planul teoriei cât şi a practicii crearea sa în prim planul managementului contemporan din ţările dezvoltate este valabilă pentru toate tipurile de organizaţii macro şi microeconomice. Fireşte cel mai frecvent regăsim strategia la nivelul firmei, componenta economică de bază a economiei. Aceasta nu înseamnă că este mai puţin importantă la nivel de economie raţională. Părerea noastră este că o activitate economică performantă, într-un anumit spaţiu, nu poate fi realizată dacă nu se dispune de o strategie naţională concretă, fondată pe obiective competitive, riguros definite şi fundamentate sub aspectul vectorilor de creştere economică, al resurselor şi al sincronizărilor temporale care să asigure un context emoţional, favorizat elaborării şi implementării de strategii competitive de către firme .

1.1. Conceptele de strategii şi de politică

1.1.1.Succintă incursiune retrospectivă.

Termenul de strategie prezintă o istorie multimilenară . interesante sunt, din acest punct de vedere preocupările pe care le face americanul Brian Quinn iniţial, în antichitatea greacă timpurie, termenul de, “strategie “ se referea la rolul generalului care comanda o armată, ulterior a dobândit sensul de “artă a generalului”, referindu-se la abilităţile psihologice şi comportamentale care dădeau posibilitatea generalului să-şi îndeplinească rolul său. În timpul lui Pericle (450 î. Hr.), accepţiunea strategiei era de calitate managerială (administrativă, leadership, oratoriu putere). Iar pe vremea lui Alexandru Cel Mare 330 (î. Hr.), strategia se referea la calitatea de a desfăşura forţele pentru a copleşi opoziţia (duşmanului) şi de a crea un sistem unitar de guvernare globală. Această ultimă accepţiune a fost utilizată, secole de-a rândul, în cea mai mare parte a abordărilor militare, extinzându-se, începând cu secolul al XX-lea, şi în economie, politologie, ş.a.m.d.

Henry Mintzberg a identificat 10 şcoli de gândire managerială în ceea ce priveşte strategia (tab 1.1).

Tabelul 1.1

1 Denumirea şcolii strategice Elaborarea strategiei tratată ca un proces

Proiectare Conceptualizat

Planificare Formalizat

Poziţionare Analitic

Antreprenorială Vizionar

Cognitivă Mental

Învăţare Emergent

Politică Bazat pe putere

Culturală Ideologic

Enviromentală Pasiv

Configurativă Secvenţial

Din parcurgerea informaţiilor încorporate în tabel, rezultă marea varietate a abordărilor strategiei, reflectare a diversităţii premiselor şi opticilor adoptate.

1.1.2.Gama variată a abordărilor strategiei.

Printre primii, care au punctat importanţa deosebită a strategiei pentru firme şi au indicat conţinutul său, a fost renumitul profesor american Peter Drucker. În 1954, acesta releva că strategia unei organizaţii răspunde la două întrebări: În ce constă afacerea? Şi care ar trebui să fie obiectul de activitate al firmei?

Alfred Chaudler în lucrarea Strategy and Structure (1962), defineşte strategia ca” determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei întreprinderi, adoptarea cursurilor de acţiune şi alocarea resurselor financiare reeditarea obiectivelor”.

Kenneth Andrews defineşte strategia ca fiind structura obiectivelor, talentelor sau scopurilor, politicile şi planurile majore pentru reeditarea lor, astfel stabilite încât să definească obiectul actual sau viitor de activitate al afacerii şi tipul de întreprindere prezent şi preconizat. Brian Quinn formulează următoarea definire. “strategia este un model sau un plan ce integrează scopurile majore de organizaţie, politicile şi secvenţele de acţiune într-un întreg coerent”.

Reputatul specialist belgian Philippe de Woot defineşte strategia ca fiind “opţiunile importante ale întreprinzătorului în confruntarea cu mediul ţinând cont că resursele de care dispune, iar M. Bower – “strategia este ştiinţa şi arta de a declanşa toate resursele întreprinderii pentru atingerea cu succes a obiectivelor şi scopurilor fixate”.