Globalizarea și Dezvoltarea Tehnologică a Lumii

Introducere

Încercînd să facă o caracterizare a noii faze a globalizării privită într-o perspectivă istorică, un studiu al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (O.C.D.E.) dat publicităţii în anul 1994 menţiona: "Din punct de vedere istoric, expansiunea internaţională s-a făcut prin intermediul schimburilor, iar, după anii '80, printr-o dezvoltare considerabilă a investiţiilor directe şi a colaborării interîntreprinderi. Ceea ce este nou în această fază se referă la faptul că întreprinderile au recurs la noi combinaţii între investiţiile internaţionale, schimburi şi cooperare interfirme pentru a-şi asigura expansiunea şi a-şi realiza obiectivele. Strategiile internaţionale ale trecutului se bazează pe exporturi şi plasarea producţiei pe piaţa internă. De data aceasta, noile strategii combină toată gama de activităţi transfrontaliere: exporturi şi aprovizionare în/din exterior, investiţii străine şi alianţe internaţionale. întreprinderile care adoptă aceste strategii pot obţine profit de pe urma unui nivel mai înalt de coordonare, diversificării operaţiunilor şi implantării lor locale".

Acest nou punct de vedere, interesant prin sfera sa de cuprindere, a fost receptat de lumea academică, dar, cu o oarecare prudenţă. Majoritatea rezervelor formulate se refereau la faptul că definiţia de mai sus încearcă să asimileze globalizarea cu multilateralismul, dirijând cercetarea spre însuşirea opiniei GATT şi F.M.I. care, de mai mult timp, susţinuseră că globalizarea şi schimburile externe sunt sinonime. Pornind de la această constatare, unii cercetători consideră că globalizarea trebuie înţeleasă ca un proces înainte de toate de ordin industrial " .ca un proces centrifug, de natură microeconomică". Pe plan industrial, deci, asistăm la un nou mod de organizare a muncii şi producţiei adoptat, în primul rând, de întreprinderile multinaţionale care, profitând de măsurile de liberalizare şi dereglementare, combinate cu posibilităţile oferite de noile tehnologii, au reuşit să sporească mobilitatea capitalului productiv şi să beneficieze de avantajele delocalizării.

Capitolul 1

Procesul de globalizare

1.1. Evoluţia şi aspectele actuale ale globalizării

Fără îndoiala, globalizarea nu se referă numai la activitatea firmelor şi la fluxurile comerciale pe care acestea le provoacă. în egală măsură, ea include şi globalizarea financiară, care nu se poate exclude de pe lista forţelor ce au provocat marile ajustări structurale în economia mondială. Ideea de bază care se desprinde din unele lucrări dedicate acestui subiect este următoarea: globalizarea trebuie privită ca o fază specifică de internaţionalizare a capitalului şi de punere în evidenţă a posibilităţilor sale de valorificare la scara ansamblului regiunilor lumii, adică oriunde se găsesc resurse şi pieţe de desfacere. De data aceasta, trăsăturile globalizării sunt tratate într-un context mai larg. Astfel, globalizarea este considerată a fi rezultatul conjugat a două momente distincte, dar strâns interconectate între ele. în primul rând, este vorba de o lungă perioadă de acumulare a capitalului, începută dup terminarea primului război mondial, însă întreruptă de crize şi războaie devastatoare, cum a fost cel de-al doilea conflict mondial. Al doilea moment este marcat de adoptarea unor măsuri de liberalizare a vieţii economice internaţionale, de privatizare şi sincronizare legislativă, aplicate la începutul anilor '80. Toate acestea au condus la pierderea parţială a capacităţii de a promova o dezvoltare economică autocentrată şi independentă, concomitent cu dispariţia unor trăsături specifice ale pieţelor naţionale. De aici nu trebuie desprinsă concluzia că efectele de mai sus au fost o consecinţă mecanică a globalizării, mai exact a unor forţe exterioare care au impus statelor o anumită linie de conduită. Dimpotrivă, fără intervenţia politică a guvernelor îndreptată spre privatizare şi liberalizare a schimburilor, capitalul financiar internaţional, reprezentat de marile grupuri multinaţionale, n-ar fi putut să se extindă la scară planetară, acaparând resursele economice, naturale şi umane, disponibile. Schimburile intrasectoriale şi intrafirme au devenit forma dominantă a comerţului exterior. Integrarea orizontală şi verticală a activităţii industriale s-a adăugat şi ea avantajelor oferite de liberalizarea schimburilor, de adoptarea noilor tehnologii şi recurgerea la noile forme de gestiune a producţiei. Tabloul general a fost completat de organizarea marilor grupuri industriale în "firme-reţea" care a dat un nou impuls procesului de acumulare a capitalului, de descentralizare a operaţiunilor şi de exploatare a oportunităţilor oferite de automatizare. S-au creat, astfel, condiţiile interpenetrării capitalurilor de diferite naţionalităţi, pentru ca, mai apoi, prin intermediul investiţiilor internaţionale, să se intensifice acţiunea de fuziune - achiziţie transfrontalieră, accentuând şi mai mult procesul de concentrare şi centralizare a acestora. Date fiind aceste transformări majore intervenite în economia contemporană, literatura de specialitate şi-a redus intensitatea cu care combătea imperfecţiunile şi insuficienţa pieţei bazate pe concurenţa imperfectă, fiind nevoită să constate apariţia unui fenomen nou şi anume a oligopolului mondial rezultat nemijlocit al concentrării capitalurilor .